Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 226/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 226/AS
Ședința publică din data de 15 septembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în- C, județul C, împotriva sentinței civile nr. 159/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în,-, județul C, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă, consilier juridic, în baza delegației nr. 8126/14.09.2009, depusă la dosar, lipsind intimatul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat și că intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare. Mai învederează că, atât în cererea de recurs a Casei Județene de Pensii C, cât și în întâmpinarea formulată de reclamant, acesta figurează ca și nu.
Instanța constată că intimatul reclamant în mod greșit a fost trecut în citativ, în loc de, așa cum chiar acesta își indică numele în întâmpinarea depusă la dosar și în cererea introductivă și dispune rectificarea în acest sens.
Întrebată fiind, partea prezentă susține că nu mai are acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile acesteia, în sensul că nu are înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta recurentei pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Arată că în cauză instituția pârâtă trebuia să emită în favoarea reclamantului două decizii de pensie. Învederează că s-a încercat punerea în executare a hotărârii judecătorești în termen legal, însă din culpa contestatorului acest lucru nu a fost posibil, chiar datorită situației neclare provocată de acesta. Referitor la despăgubirile solicitate de reclamant, apreciază că acestea nu sunt justificate.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamantul a chemat in judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 7.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 30031/08.04.2008 emisă de către pârâtă i-a fost respinsă cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, pentru neîndeplinirea condițiilor impuse de art.41 din Legea 19/2000 referitoare la vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare. Reclamantul a mai susținut că această decizie de respingere a fost anulată prin Sentința civilă nr. 298/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța in Dosar nr-,fiind obligată pârâta să îi acorde pensia pentru limită de vârstă începând cu data de 07.01.2008.Cu toate că în considerarea acestei hotărâri judecătorești definitive a formulat o noua cerere de pensionare, înregistrată la instituția pârâtă la data de 18.09.2008,nu a primit nici o soluționare.
Reclamantul a învederat că este îndreptățit in aceste condiții să pretindă despăgubiri de la pârâtă, întrucât cu rea-voință aceasta nu i-a reglementat situația,astfel că singurele venituri de care a beneficiat de la data de 07.01.2008 au provenit din munci accidentale, fiind insuficiente pentru a-i asigura întreținerea.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri: Sentința civilă nr. 298/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța in Dosar nr-, decizia nr. 30031/08.04.2008 de respingere a cererii de înscriere la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă, extras de pe carnetul de muncă.
În apărare, pârâta nu a formulat întâmpinare, la termenul din 18.02.2009 învederând că reclamantului i-a fost stabilit dreptul la pensie pentru limită de vârstă cu începere de la 07.01.2008, fiindu-i achitate totodată și drepturile de pensie restante.
În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar decizia nr. -/03.02.2009 și o imagine de plata a restanțelor achitate reclamantului.
La termenul din 18.03.2009 reclamantul a precizat că nu este mulțumit de pensia ce i-a fost stabilită și că urmează a contesta decizia din data de 03.02.2009 pe cale separată,insistând în cadrul cererii de față în obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 7.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 159/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul și a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 07.01.2008 reclamantul s-a adresat instituției pârâte cu o cerere de acordare a pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, cererea sa fiind respinsă prin decizia nr. 30031/08.04.2008.In urma contestației formulate de reclamant, prin Sentința civilă nr. 298/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța in Dosar nr- a fost anulată decizia de respingere, fiind obligată pârâta la emiterea unei decizii de pensie cu deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârsta de la data de 07.01.2008.
Deși reclamantul a formulat o noua cerere înregistrată la casa de pensii la data de 18.09.2008 și deși hotărârea judecătorească de anulare a deciziei de respingere era definitivă și executorie, pârâta nu a reglementat situația reclamantului până la data de 03.02.2009 când a emis decizia de acordare a pensiei pentru limită de vârstă. Totodată,in cursul lunii februarie 2009 reclamantului i-a fost achitată și suma de 5722 lei, reprezentând drepturi de pensie restante, aferente perioadei ianuarie 2008-februarie 2009.
Prin cererea de față, reclamantul a solicitat doar obligarea pârâtei la plata de daune morale pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat ca urmare a soluționării cu întârziere a cererii de înscriere la pensie. În consecință, instanța urmează a analiza condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru un prejudiciu de ordin moral ce este invocat de către reclamant.
In ce privește fapta ilicita culpabilă săvârșită de pârâtă și cauzatoare a suferințelor morale ale reclamantului aceasta este in mod evident una omisivă, constând în atitudinea de pasivitate a pârâtei care, în calitate de instituție învestită cu soluționarea unei cereri ce intra in competentele sale, nu a rezolvat această cerere decât după trecerea unui termen de aproape 5 luni de zile. Și aceasta în condițiile în care a intervenit între timp și o hotărâre judecătorească ce obliga pârâta să acționeze într-un anumit mod, hotărâre de care reclamantul s-a prevalat la rândul său.
In ce privește emiterea deciziei din data de 08.04.2008 prin care a fost respinsă cererea de înscriere la pensia pentru limită de vârstă nu se poate aprecia că ne-am afla în prezența unei fapte ilicite generatoare de prejudicii, de natură a atrage răspunderea civilă delictuală a persoanei juridice emitente. Câtă vreme această decizie a fost emisă în limitele competențelor instituției pârâte, fără a se face dovada săvârșirii unui abuz de drept, chiar dacă în cadrul controlului de legalitate si temeinicie exercitat de instanță decizia a fost anulată, simplul fapt al emiterii ei nu poate fi considerat acțiune ilicită.
Referitor la prejudiciul moral suferit de către reclamant și a cărui reparare se solicită prin cererea de față, trebuie reținut că reclamantul nu a dovedit în concret suferințele morale pe care le-a avut de suportat ca urmare a atitudinii pârâtei. Cu toate acestea,printr-o analiză de ansamblu a situației de fapt, instanța apreciază că prin tergiversarea nejustificată a soluționării cererii de pensionare, chiar și in condițiile existenței unei hotărâri judecătorești definitive, reclamantului i-a fost indusă o stare de permanentă nemulțumire și stres.
Totodată, această situație incertă s-a reflectat și în plan material, producând de asemenea consecințe asupra psihicului reclamantului, întrucât acesta și-a încetat activitatea profesională odată cu formularea cererii de acordare a pensiei, fiind pus în situația ca la vârsta de 60 de ani să fie lipsit de orice sursă de venit. Or, prin atitudinea sa de pasivitate, pârâta nu a făcut decât să prelungească această stare de nesiguranță a reclamantului, cauzându-i astfel prejudicii morale.
Pe de alta parte, la aprecierea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului se va ține seama de împrejurarea că în cursul judecății pârâta și-a îndeplinit obligația de emitere a deciziei prin care reclamantului i-a fost stabilit dreptul la pensie pentru limită de vârstă,achitându-i totodată acestuia și drepturile bănești restante.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta. În motivare a arătat următoarele: emiterea deciziei de respingere a cererii de acordare a pensiei nr. 30031/08.04.2008 nu poate fi considerată un fapt ilicit, ea fiind emisă în limitele competenței instituției; reclamantul a contestat această decizie care a fost anulată prin sentința civilă nr. 298/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța însă la 18.09.2008 a depus o nouă cerere de acordare a pensiei, iar recurenta ar fi fost în situația de a emite două decizii ceea ce nu este posibil; recurenta susține că a încercat să pună în executare sentința însă nu a fost posibil din culpa reclamantului care a provocat o situație neclară prin depunerea noii cereri și formării unui nou dosar de pensionare; recurenta mai susține că a aflat de situația contradictorie creată de reclamant din cererea de chemare în judecată primită la 30.04.2009 și a identificat dosarul de respingere, fiind posibilă punerea în executare a sentinței prin emiterea deciziei nr. -/03.02.2008; decizia emisă în executarea sentinței s-a emis sub numărul celui de al doilea dosar tocmai din cauza situației neclare provocate de reclamant; instituția nu a dat dovadă de rea credință iar reclamantul nu a dovedit că a suferit daune morale din cauza atitudinii recurentei.
Prin întâmpinare, intimatul a susținut că recurenta a dat dovadă de rea credință prin nesoluționarea dosarului său de pensie.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel cum a reținut și prima instanță, aspect necontestat de altfel, prin Sentința civilă nr. 298/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- a fost anulată decizia de respingere nr. 30031/08.04.2008 emisă de recurenta - pârâtă, aceasta fiind obligată la emiterea unei decizii de pensie cu deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârsta de la data de 07.01.2008 corespunzător unei perioade de 20 ani, 4 luni și 25 de zile lucrate în grupa I de muncă (01.08.1974 - 09.01.1098 și 16.02.1978 - 03.02.1995).
Din probele administrate în cauză nu rezultă că s-ar fi formulat recurs împotriva acestei soluții și nu s-a invocat o asemenea împrejurare nici în prezentul recurs.
Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, această hotărâre judecătorească a fost pusă în executare abia prin emiterea deciziei nr. -/03.02.2009.
Așadar, executarea hotărârii judecătorești s-a realizat la aproximativ zece luni de la pronunțare.
În cauză trebuie avută în vedere și jurisprudența CEDO, în condițiile în care pârâta nu este o societate privată ci o instituție publică, parte a statului.
Într-adevăr, potrivit celor stabilite în cauza Durdan împotriva României (Hotărârea din 26 aprilie 2007) executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de ce instanță ar fi pronunțată, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces în sensul art. 6 din Convenție întrucât dreptul de acces la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă ar permite ca o decizie judiciară definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părți. Atunci când autoritățile sunt obligate să acționeze în executarea unei decizii judiciare și omit să o facă, această inerție angajează răspunderea statului conform art. 6 alin. 1 din Convenție. . când este vorba de o hotărâre judecătorească aceasta trebuie să fie respectată și aplicată.
Într-adevăr, acțiunile sau omisiunile administrației în urma unei hotărâri judecătorești nu pot avea drept consecință nici să împiedice nici să întârzie punerea în executare a unei hotărâri judecătorești.
Mai mult, s-a arătat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că se constituie într-o încălcare a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale împrejurarea că o autoritate administrativă nu își execută obligațiile stabilite în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească întrucât această autoritate face parte din administrație și deci din statul de drept iar interesul său se identifică cu cel al bunei administrări a justiției; or, dacă administrația refuză sau omite să execute sau întârzie executarea hotărârii, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în faza judiciară a procedurii își pierd rațiunea de a exista (hotărârile pronunțate în cauzele și alții contra României și Sandor contra României).
Așadar, pârâta Casa Județeană de Pensii C trebuia să respecte sentința civilă nr. 298/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța.
Pe de altă parte însă, pentru a determina îndreptățirea reclamantului la daune morale trebuie verificată și existența unei culpe a pârâtei în neexecutarea sentinței respective.
Se constată că recurenta pârâtă nu are nici o justificare pentru întârzierea în executarea hotărârii judecătorești.
Astfel, hotărârea judecătorească este clară și nu cuprinde dispoziții cu înțeles îndoielnic și conține elementele esențiale care trebuie avute în vedere la stabilirea pensiei reclamantului, astfel încât recurenta pârâtă nu are nici o justificare în neexecutarea hotărâri din această perspectivă.
Pe de altă parte, pretinsele dificultăți administrative generate de depunerea unei alte cereri de către reclamant nu sunt de natură a înlătura culpa recurentei, chiar dacă ar fi reale, deși nu au fost dovedite. Astfel, lipsa unei organizări administrative interne, lipsa unor evidențe de natură a face sesizabile diverse cereri depuse de aceeași persoană, sunt imputabile recurentei pârâte.
Pe de altă parte, nu s-a explicat în ce mod faptul că reclamantul a depus o nouă cerere de acordare a pensiei a impietat asupra posibilității punerii în executare a hotărârii judecătorești mai ales că, astfel cum s-a arătat în întâmpinare, situația depunerii celor două cereri a devenit cunoscută abia la 30.04.2009.
Ca urmare se poate reține culpa pârâtei în neexecutarea acestei hotărâri judecătorești.
În consecință, față de prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod corect a reținut prima instanță îndreptățirea reclamantului la despăgubiri pentru daunele morale suferite.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, contrar susținerilor recurentei, prejudiciul moral suferit de reclamant este unul implicit și inerent situației, acesta fiind lipsit pentru o perioadă semnificativă de drepturile de pensie cuvenite, care au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească. Astfel, reclamantul s-a aflat într-o stare de incertitudine și insecuritate materială determinată de constatarea că nici după ce pretențiile sale au fost recunoscute printr-o hotărâre judecătorească dreptul său nu este recunoscut de autoritatea administrativă.
În cauză prejudiciul moral a fost determinat nu de întârzierea propriu-zisă în emiterea deciziei de pensie, care poate fi în unele cazuri explicată și justificată prin procedurile legale care trebuie urmate și volumul activității instituției, ci de consecințele combinate ale incapacității instituționale a pârâtei și nerespectarea de către aceasta a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, cu consecințe directe asupra dreptului de acces la o instanță de care se bucură reclamantul.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în- C, județul C, împotriva sentinței civile nr. 159/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2009.
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel | JUDECĂTOR 2: Maria Apostol Jelena Zalman | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
Tehnoredact.jud.
2 ex./ 14.10.2009.
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
