Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2320/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(31/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia nr.2320/
Ședința publică din data de 09 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta contestatoare și recurenta intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.6335 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.43/3/AS/2007, având ca obiect - contestație decizie pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta contestatoare, prin mandatar, lipsind recurenta intimată Casa de Pensii a Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta contestatoare, a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de, prin serviciul registratură la data de 02.04.2009, precum și faptul că recurenta intimată Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Mandatarul recurentei contestatoare, arată că are studii juridice și invocă excepția tardivității recursului formulat de, față de împrejurarea că sentința recurată a fost comunicată la data de 28.11.2008 iar recursul a fost declarat la data de 15.12.2008; solicită admiterea excepției.
După deliberare, Curtea respinge excepția tardivității formulării recursului de, cu motivarea că din actele dosarului de fond nu rezultă că sentința atacată a fost comunicată acesteia.
Mandatarul recurentei contestatoare, solicită admiterea recursului său, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe și respingerea recursului, ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.6335 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.43/3/AS/2007, a fost admisă cererea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B și a fost anulată decizia nr.-/22.11.2006.
A fost obligată intimata să emită o decizie, prin care să stabilească începând cu data de 04.09.2006, drepturile de pensie cuvenite contestatoarei în funcție de un număr total de 41,73153 puncte, un stagiu complet de cotizare de 27 de ani și 2 luni și un punctaj mediu anual de 1,53613 puncte.
A fost obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 410 lei, reprezentând diferențe de pensie pe perioada04.09.2008-01.03.2008.
A fost obligată intimata la plata diferențelor de pensie cuvenite contestatoarei pe perioada 01.03.2008 la zi în funcție de un punctaj mediu anual de 1,53613 puncte și potrivit evoluției valorii punctului de pensie.
A fost obligată intimata la plata sumei de 403,4 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. -/22.11.2006 emisă de Casa de Pensii Sector 5 B, au fost stabilite, în temeiul dispozițiilor Legii nr.19/2000, începând cu 04.09.2006 drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatoarei. În urma operațiunilor de calcul a fost determinat un punctaj mediu anual de 1,44103 puncte.
Pentru clarificarea aspectelor prezentate de contestatoare, Tribunalul a dispus administrarea în cauză a probei cu expertiză contabilă pentru verificarea corectitudinii modului de calcul al punctajului lunar, anual și a punctajului mediu anual și pentru stabilirea eventualelor diferențe de pensie.
Din raportul de expertiză nr.3212/20.04.2007, efectuat în cauză de către doamna expert, a rezultat că drepturile de pensie cuvenite contestatoarei la 04.09.2006 se prezintă în felul următor: total puncte realizate conform calculului expertizei - 41,50455, iar conform deciziei contestate 39,14804; stagiul complet de cotizare conform expertizei - 27 de ani și 2 luni, iar conform deciziei contestate - 27 de ani și 2 luni; punctajul mediu anual - 1,52777 puncte conform expertizei, iar potrivit deciziei 1,44103 puncte. Prin raportul de expertiză se arată că la data de 31.03.2007 contestatoarei i se cuveneau drepturi de pensie de 3981 lei.
S-a constatat totodată că niciuna din părți nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.
Întrucât a constatat că în expertiză există o neconcordanță între cele reținute în concluzii și sinteza datelor de la fila 72 a dosarului de fond, prin încheierea de la termenul din 22.05.2007 Tribunalul a solicitat lămuriri de la expert.
La data de 03.09.2008 s-a depus raportul de expertiză refăcut, unde se reține un număr total de 41,73153 puncte, un stagiu de cotizare de 27 de ani și 2 luni, un punctaj mediu anual de 1,53613 puncte și o pensie de 522 lei la 04.09.2006. De asemenea, expertul a calculat diferențe neîncasate de 410 lei pe perioada 04.09.2008-01.03.2008.
S-a reținut că intimata nu a avut obiecțiuni concrete de formulat la raportul de expertiză refăcut.
Contestatoarea a depus obiecțiuni, însă pe care tribunalul le-a apreciat a fi considerații generale, apărări de fond, iar nu critici punctuale la raportul de expertiză, care să poată fi verificate, astfel că le-a respins ca neîntemeiate.
Drept urmare, Tribunalul în consens cu concluziile pertinente ale raportului refăcut de expertiză judiciară, pe care l-a omologat, a apreciat că punctajul mediu anual cuvenit contestatoarei este mai mare decât cel din decizia contestată, sens în care a admis cererea, a anulat decizia nr.-/22.11.2006, ca netemeinică și a obligat intimata să stabilească, începând cu data de 04.09.2006 drepturile de pensie ale contestatoarei, în funcție de un număr total de 41,73153 puncte, un stagiu complet de cotizare de 27 de ani și 2 luni și un punctaj mediu anual de 1,53613 puncte.
Totodată, Tribunalul a obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 410 lei reprezentând diferențe de pensie pe perioada 04.09.2008-01.03.2008.
Întrucât luarea în considerare a unui punctaj mediu anual mai mare decât cel aflat în plată, determină diferențele de pensie și după data de 01.03.2008, tribunalul a obligat pe intimată la plata diferențelor de pensie cuvenite contestatoarei pe perioada 01.03.2008 la zi în funcție de punctajul mediu anual de 1,53613 puncte și potrivit evoluției valorii punctului de pensie.
Fiind în culpă procesuală intimata a fost obligată, conform art. 274 Cod procedură civilă să plătească contestatoarei suma de 403,4 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite cu acte justificative, constând în onorariu de expert judiciar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate, pentru considerente diferite.
Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, susține în esență pronunțarea sentinței atacate cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, în sensul schimbării naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Se arată astfel că prima instanță ar fi preluat punctul de vedere al expertului, expert nespecializat în materia asigurărilor sociale, nemotivându-se că un raport de expertiză nu poate stabili un punctaj și un cuantum al pensiei, nici a diferențelor de pensie datorate, ci poate preciza doar ce anume nu s-a luat în calcul, unde anume s-a greșit când s-au preluat datele din carnetul de muncă, adeverințe. Un raport de expertiză trebuie să fie doar un reper pentru instanță, singura instituție abilitată să stabilească cuantumul pensiei fiind Casa de Pensii. Totodată, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse este conform nr.HG381/2007 singurul organ cu. privind aplicarea legislației privind protecția socială; implementarea programelor informatice de calcul al drepturilor de asigurări sociale.
Concluzionând, recurenta pretinde că instanța de fond preluând punctul de vedere al expertului și impunând emiterea unei decizii de pensie conform unui raport de expertiză, stabilind un anumit punctaj conform raportului de expertiză își depășește atribuțiile puterii judecătorești, realizându-se o imixtiune în activitatea unei instituții publice cu atribuții specifice și exclusive în domeniul pensiilor.
Recurenta, invocând dispozițiile art. 289-316 Cod procedură civilă precizează că motivarea sentinței nu oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar întrucât nu face referire la capetele de cerere privind indexarea și reactualizarea cu rata inflației și a dobânzii a diferențelor de pensie solicitate de contestatoare, nici despre daunele morale solicitate conform precizărilor de la fila 61 dosar fond, în cuantum de 10.000 RON.
S-au încălcat astfel principii fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul contradictorialității, oralității dezbaterilor, al dreptului la apărare, aspecte ce atrag nulitatea sentinței atacate.
Instanța de fond practic nu a soluționat toate capetele de cerere - indexări și daune morale, neintrând în soluționarea fondului cauzei.
Raportul de expertiză final încuviințat în cauză a fost depus la 1,5 ani, după depunerea raportului inițial, încălcându-se principiul celerității, a termenelor de procedură prevăzute de lege, aspect ce atrage de asemenea nulitatea sentinței, cu atât mai mult cu cât s-a formulat cerere de recuzare a expertului, respinsă nejustificat de tribunal - fila 132 dosar fond. Greșit s-a soluționat și capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată diminuate nejustificat cu 50% neavând în documentele anexate cauzei cu privire la estimarea cheltuielilor de judecată.
Față de motivele invocate, apreciază recurenta că i-a fost încălcat dreptul la apărare la contestatoarei cât și dreptul la un proces echitabil.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea va aprecia întemeiate criticile recurentei, critici de natură a determina casarea sentinței atacate pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Așa cum rezultă din conținutul cererii introductive de instanță, așa cum a fost precizată la fila 61 dosar fond, recurenta contestatoare a sesizat instanța de judecată cu mai multe capete de cerere, printre care și cel prin care solicită daune morale de 10.000 RON și plata diferențelor calculate la pensie.
În legătură cu aceste pretenții deduse judecății, instanța fondului nu s-a pronunțat, nici considerentele hotărârii atacate, nici dispozitivul acesteia, necuprinzând vreo referire la respectivul capăt de cerere. Aceasta înseamnă că prima instanță a încălcat dispozițiile imperative ale art.129 alin.ultim Cod procedură civilă, neintrând practic în cercetarea fondului cauzei sub aspectul în discuție ceea ce impune a face aplicațiunea art.312 alin.5 Cod procedură civilă, cu consecința casării sentinței atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare în fond. În acest fel, se asigură posibilitatea unei juste și integrale soluționări a pricinii, iar părțile în proces nu sunt lipsite de un grad de jurisdicție urmând ca prima instanță să țină seama de toate aspectele invocate de părți prin motivele de recurs.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art. 312 alin.5 Cod procedură civilă va admite recursurile, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenta contestatoare și recurenta intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.6335 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.43/3/AS/2007.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 09 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2.ex./08.05.2009
Jud.fond:
iu
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște