Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2390/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Numr în format vechi 173/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI

SECȚIA A VII-A CIVIL ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNC SI ASIGURRI SOCIALE

DECIZIE Nr.2390R

Ședința public de la 10 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana

JUDECTOR - - -

JUDECTOR -- -

GREFIER -

Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.6625 din 28.10.2008, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII-a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale, în dosarul nr.10192/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect-contestație decizie pensionare.

La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns intimatul personal, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier dup care

Se învedereaz faptul c la dosar intimatul a depus prin serviciul registratur la data de 09.03.2009 întâmpinare în 2 exemplare.

Curtea procedeaz la legitimarea intimatului și constatând c nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecat acord cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Intimatul solicit respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinic și legal, pentru motivele artate în întâmpinare.

CURTEA,

Asupra recursului de faț, constat urmtoarele:

Prin sentința civil nr.6625 din 28.10.2008, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII-a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale, în dosarul nr.10192/3/AS/2008, a fost admis acțiunea formulat de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a fost anulat decizia nr.-/27.02.2008, emis de Casa Județean de Pensii Sector 5, și a fost obligat intimata s emit o nou decizie în funcție de un punctaj mediu anual de 3,65749 puncte, începând cu 1.07.2005, precum și la 1152,55 lei, cheltuieli de judecat ctre contestator.

Pentru a pronunța aceast hotrâre, prima instanț a reținut c, petentul a fost pensionat începând cu data de 01.07.1990, în baza Legii nr.3/1977, prin decizia nr.-/1990 privind acordarea pensiei pentru munca depus și limit de vârst emis de Casa Județean de Pensii Sector 5

Prin decizia nr.-/30.06.2005 privind recalcularea pensiei din sistemul public emis de Casa Local de Pensii Sector 4, drepturile de pensie ale contestatorului au fost recalculate în baza OUG nr.4/2005, începând cu data de 01.09.2005.

Aceast decizie a fost anulat prin sentința civil nr.1451/21.03.2006, care a obligat intimata la recalcularea pensie în funcție de un punctaj mediu anual de 2,10451, începând cu 1.07.2005, un cuantum al pensiei de 622 lei și un numr de total de puncte de 63,13515.

Pentru punerea în executare a acestei sentințe s-a emis decizia nr.-/23.08.2006, drepturile de pensie ale contestatorului au fost recalculate în baza OUG nr.4/2005, începând cu data de 01.09.2005, reținându-se un punctaj mediu anual de 2.10451 puncte și un cuantum al drepturilor de pensie de 622 lei.

Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație care a fost respins prin sentința 2684/25.04.2007, cu motivarea c intimata a respectat sentința civil nr.1451/2006, prin aceeași sentinț dispunându-se obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de recalculare începând cu 1.07.2005, în funcție de un punctaj mediu anual de 3,47224 și s rețin un cuantum al pensiei de 1026 lei, cu motivarea c contestatorul a depus adeverința nr.805/17.07.20006, emis de SC SA dar intimata nu i-a valorificat aceast adeverinț.

Prin decizia nr.-/29.08.2007, contestatorului i-a fost pus în aplicare sentința civil 2648/25.04.2007 și s-a reținut un cuantum al pensie de 1026 de lei începând cu 1.07.2005 (aferent unui punctaj mediu anual de 3,47224).

De asemenea, prin decizia nr.-/5.02.2008 contestatorului i s-a revizuit pensia conform HG nr.1550/2004 și s-a reținut un punctaj mediu anual de 2,24675, începând cu 1.07.2005, iar prin decizia nr.-/27.02.2008, intimata a anulat decizia nr.- /5.02.2008 și a menționat c punctajul de 3,47227 rmâne în plat ca punctaj mediu anual rezultat la recalculare conform sentinței nr.2684/25.04.2007.

Contestatorul a depus la dosarul de pensionare pe parcursul soluționrii dosarului nr.33401/2006 mai multe adeverințe, nr.2642/8.12.2006, emis de P, nr.1077/3.09.2007, nr.141/6.02.2007, nr.1011/25.07.2007, emise de SA, nr.1011/25.07.2007 și 629/27.06.2007, emise de, nr.104/29.03.2007, emis de SA și certificatul nr.307/27.06.2007, emis de, și a solicitat valorificarea acestora dar intimata nu rspuns acestei cereri.

Dac ar fi valorificat mențiunile din aceste adeverințe punctajul mediu anual al contestatorului trebuia s fie de 3,65749 începând cu 1.07.2005, cu un stagiu de cotizare complet de 20 de ani deoarece contestatorul are 30 de ani și 4 luni în grupa a Ia și îi este aplicabil art.14 din Legea 3/1977.

S-a avut în vedere c art.78 din Legea nr.19/2000 stipuleaz c: "Punctajul anual al asiguratului se determin prin împrțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numrului de puncte realizat în fiecare lun. Numrul de puncte realizat în fiecare lun se calculeaz prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, dup caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurri sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectiv, comunicat de Comisia Național pentru Statistic".

Instanța nu a reținut nici critica cu privire la faptul c prin sentința nr.1451/21.03.2006, a fost obligat intimata la majorarea punctajului cu 0,14224 puncte și c aceast majorare trebuia adiționat la punctajul de 3,47224 deoarece aceast sentinț a stabilit un punctaj de 2,10451 începând cu 1.07.2005 și a fost pus în executare de ctre intimat prin decizia din 23.08.2006, iar punctajul de 3,47224 a fost stabilit prin sentința nr.2684/2007 începând cu aceeași dat 1.07.2005, expertiza efectuat în acest dosar valorificând toate veniturile din adeverințele depuse la dosarul de pensionare pân la momentul efecturii expertizei astfel c punctajul de 3,47224 include și punctajul pe care îl solicit contestatorul a fi adiționat.

De asemenea, nu a fost reținut nici critica formulat de intimat c adeverințele depuse la 31.03.2005, au fost valorificate și dup valorificarea acestora a rezultat un punctaj de 2,24675 mai mic decât cel stabilit prin sentința nr.2684/25.04.2007 de 3,47224, astfel c s-a menținut acest punctaj în plat deoarece contestatorul a mai depus cereri de recalculare și dup data de 31.03.2005, la 29.08.2006 și pe parcursul judecrii cauzei nr.33401/2006 în care s-a pronunțat sentința nr.2648/25.04.2007, cereri la care intimata nu a rspuns.

Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului B, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurenta-intimat Casa de Pensii a Municipiului Bas usținut c instanța de fond și-a depșit atribuțiile puterii judectorești, deoarece stabilirea cuantumului și punctajului pensiei de ctre instanț constituie o imixtiune în activitatea Casei de Pensii a Municipiului B, punctul de vedere al expertului constituind doar un reper pentru instanț, în condițiile în care singurul organ cu atribuții privind aplicarea legislației de protecție social și implementarea programelor informative de calcul al drepturilor de asigurri sociale este Ministerul Muncii, Familiei și Egalitții de Șanse, conform art.4 din HG nr.381/2007.

Prin întâmpinare intimatul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacat, prin prisma criticilor invocate, vzând și dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. și ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea constat c recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Critica recurentei Casa de Pensii Municipiului B vizeaz faptul c instanța de fond și-a depșit atribuțiile prin însușirea concluziilor unui raport de expertiz contabil, care a stabilit un alt punctaj mediu anual și un alt cuantum al pensiei.

Îns, potrivit art.154 din Legea nr.19/2000, jurisdicția asigurrilor sociale se realizeaz prin tribunale și curți de apel, iar potrivit art.155 din același act normativ, tribunalele sunt îndrituite s soluționeze litigiile privind modul de stabilire și de plat a pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurri sociale, litigii în cadrul crora prțile pot s administreze orice probe admise de lege, inclusiv expertiza.

Cu privire la raportul de expertiz contabil efectuat în cauz se menționeaz c recurenta nu a formulat obiecțiuni împotriva acestui raport de expertiz și nici nu a solicitat efectuarea unei contraexpertize, astfel încât, pân la proba contrar, cele cuprinse în raportul de expertiz omologat în cauz, fac dovada deplin.

În aceste condiții, nu poate fi primit susținerea recurentei, referitoare la faptul c prin hotrârea pronunțat prima instanț ar fi realizat o imixtiune în activitatea unei instituții publice cu atribuții specifice în domeniul pensiilor.

A primi punctul de vedere al recurentei, în sensul c Ministerul Muncii Familiei și Egalitții de Șanse este singurul organ cu atribuții în aplicarea legislației privind protecția social și implementarea programelor informative de calcul al drepturilor de asigurri sociale, ar însemna a se înclca art.155 lit.d și f din Legea nr.19/2000, cât și principiul accesului liber la justiție.

Drept consecinț, vzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.6625 din 28.10.2008, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII-a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale, în dosarul nr.10192/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public azi, 10.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR

GREFIER

Red.

Dact. /2ex

28.04.2009

Jud. fond:;

Președinte:Comșa Carmen Georgiana
Judecători:Comșa Carmen Georgiana, Zuluf Petronela Iulia

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2390/2009. Curtea de Apel Bucuresti