Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 3089/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(939/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3089/
Ședința publică din data de 07 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-intimat MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, împotriva sentinței civile nr.7624 din 09 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 23075/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimații-contestatori, și intimatul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE SECȚIA PARCHETELOR MILITARE, având ca obiect - contestație decizie pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns recurentul intimat Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic, cu delegație atașată la fila 19 dosar, lipsind intimații contestatori, și intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Parchetelor Militare.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimații contestatori, au depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 05.05.2009.
Consilierul juridic al recurentului intimat Ministerul Apărării Naționale, arată că fila 3 din dosarul de recurs nu are legătură cu prezenta pricină și solicită a nu fi luată în considerare.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Consilierul juridic al recurentului intimat Ministerul Apărării Naționale, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7624 pronunțată la data de 09.12.2008 în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte e Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de contestatorii și în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naționale - Secția Pensii Militare și Drepturi Sociale și chematul în garanție Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare; a anulat deciziile nr.-/29.11.2006 și nr.-/15.01.2007 emise de Comisia de Contestații Pensii și a obligat intimatul să emită noi decizii de pensionare luând în calcul la determinarea drepturilor de pensie toate elementele componente ale soldei lunare brute, inclusiv indemnizația de dispozitiv calculată și la solda de funcție reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară; a obligat intimatul să plătească contestatorului diferențele de drepturi restante rezultate dintre pensia cuvenită, conform sentinței și cea efectiv încasată începând cu data de 01.12.2006, actualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale; a obligat intimatul să plătească contestatorului diferențele de drepturi restante rezultate dintre pensia cuvenită, conform sentinței și cea efectiv încasată începând cu data de 01.12.2006, actualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale; a respins cererile privind stabilirea drepturilor și plata diferențelor începând cu data de 29.11.2006, ca neîntemeiate; a respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr.- din 29.11.2006 și decizia nr.- din 29.11.2006, contestatorilor li s-a stabilit dreptul la pensie de serviciu în baza Legii nr.164/2001, începând cu data de 1.12.2006, decizii contestate, soluționarea contestațiilor finalizându-se prin emiterea deciziei nr.462/11.01.2007 și nr.459/15.01.2007 de către Ministerul Apărării - Comisia de Contestații Pensii.
Conținutul în date al deciziilor emise de Comisia de Contestații, confirmă faptul că se contestă modul de stabilire a indemnizației de dispozitiv, ca element de calcul al pensiei militare.
În motivarea deciziei se menționează că, la data ieșirii din cadrele permanente, contestatorii aveau calitatea de magistrați militari și prin raportare la prevederile art.13 din Legea nr.138/1999 pct.11 din Anexa nr.7 a Legii nr.138/1999 Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr.43/18.03.2003, în situația lor, indemnizația de dispozitiv s-a calculat numai la drepturile bănești de care au beneficiat aceștia în baza calității lor de militar, nu și în cazul drepturilor bănești specifice personalului autorității judecătorești.
S-a constatat că potrivit dispozițiilor art.21 alin.1 din Legea nr.164/2001, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda lunară brută avută în ultima lună de activitate care include solda de grad corespunzătoare trecerii în rezervă. Totodată s-a statuat că potrivit dispozițiilor art.13 din Legea nr.138/1999, solda lunară este compusă din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv.
Ori, s-a apreciat în cazul magistraților militari, potrivit art.3 alin.2 din nr.OUG27/29.03.2006, indemnizația de încadrare brută stabilită în baza acestei ordonanțe reprezintă solda de funcție, iar conform prevederilor art.13 din Legea nr.138/1999 - cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
În aceste condiții, a concluzionat Tribunalul că în conformitate cu dispozițiile legale sus-menționate în cazul contestatorilor, solda de funcție este echivalentul indemnizației de încadrare brută, sens în care indemnizația de dispozitiv ca element de calcul a pensiei militare trebuie raportată și la indemnizația brută de încadrare echivalentul soldei de funcție.
S-a considerat astfel că prin determinarea indemnizației de dispozitiv doar ca urmare a raportării la celelalte elemente, mai puțin solda de funcție, drepturile de pensie ale contestatorilor au fost stabilite într-un cuantum mai mic decât cel legal cuvenit.
În consecință, prima instanță a admis în parte acțiunea, a anulat deciziile nr.-/29.11.2006 și nr.-/29.11.2006, emise de Ministerul Apărării Naționale - Secția Pensii Militare și deciziile nr.462/15.01.2007 și nr.459/15.01.2007 emise de Comisia de Contestații Pensii. A fost obligat intimatul să emită noi decizii de pensionare luând în calcul la determinarea drepturilor de pensie toate elementele componente ale soldei lunare brute, inclusiv indemnizația de dispozitiv calculată și la solda de funcție reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară. A fost obligat intimatul să plătească contestatorului diferențele de pensie restante rezultate dintre pensia cuvenită, conform sentinței instanței de fond și cea efectiv încasată începând cu 1.12.2006 actualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale. A fost obligat intimatul să plătească contestatorului diferențele de drepturi restante rezultate dintre pensia cuvenită conform prezentei sentințe și cea efectiv încasată începând cu 1.12.2006, actualizată cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale.
Instanța de fond a respins cererile privind stabilirea drepturilor și plata diferențelor începând cu data de 29.11.2006, ca neîntemeiate deoarece prin deciziile contestate drepturile de pensie au fost stabilite începând cu 1.12.2006 și nu cu 29.11.2006, aceasta fiind doar data emiterii deciziilor. Anulându-se astfel deciziile contestate, drepturile urmează să fie stabilite și plătite cu aceeași dată stabilită în deciziile contestate având în vedere și faptul că, în concret contestatorii nu au formulat nici o critică în legătură cu data stabilirii drepturilor.
Instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată, deoarece nu se poate reține vreo culpă în legătură cu calculul pensiei în sarcina chematului în garanție, intimatul fiind cel care a interpretat eronat dispozițiile legale și a calculat greșit drepturile de pensie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, intimatul Ministerul Apărării Naționale, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, recurentul susține în esență pronunțarea sentinței atacate cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că stabilirea pensiei militare de stat s-a realizat conform prevederilor art.21 alin.1 din Legea nr.164/2001, cu modificările și completările ulterioare, baza de calcul constituind-o solda lunară avută în ultima lună de activitate, care include solda de grad corespunzătoare la data trecerii în rezervă. S-au avut în vedere în acest sens și dispozițiile art.6 alin.1 lit.e din Normele metodologice pentru aplicarea de către Ministerul Apărării Naționale a prevederilor Legii nr.164/2001 aprobată prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr./2003 modificate prin Ordinul Ministrului Apărării nr./2007, dispoziții potrivit cărora indemnizația de dispozitiv lunară de 25%, element al bazei de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat se calculează numai la solda de grad și gradații, astfel fiind calculată pensia și în cazul reclamanților.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Prima instanță a pronunțat sentința atacată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv art.3 alin.2 din nr.OUG27/2006, art.13 din Legea nr.138/1999 și art.21 alin.1 din Legea nr.164/2001. S-a avut în vedere astfel la stabilirea pensiei militare solicitate că intimații-contestatori au avut funcția de magistrați militari, sens în care în situația lor - solda de funcție este reprezentată de indemnizația de încadrare brută, conform art.3 alin.2 din nr.OUG27/29.03.2006. În atare condiții, în perioada în care intimații-reclamanți au activat ca magistrați militari au încasat și drepturi bănești constând în valoarea indemnizației de dispozitiv prin raportarea sa la indemnizația de încadrare brută. Cum, drepturile lor salariale s-au determinat prin raportare la indemnizația de dispozitiv la cea de încadrare brută lunară de care au beneficiat intimații-contestatori este firesc ca la determinarea pensiei lor să se mențină același sistem de calcul, respectiv indemnizația de dispozitiv să se raporteze la indemnizația brută lunară de care au beneficiat ca magistrați militari. Se impune a se avea în vedere în acest sens, că intimații-contestatori în calitate de magistrați militari au achitat și cotele de CAS stabilite în raport de valoare drepturilor salariale încasate. Cuantumul CAS-ului s-a determinat și prin raportarea indemnizației de dispozitiv la cea de încadrare brută, fiind just ca drepturile sale de pensie să fie calculate prin aplicarea aceleiași formule de calcul, pentru a nu se încălca principiul contributivității, consacrat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000 aplicabilă și pensiilor militare de stat, Legea nr.19/2000 având rol de drept comun în materia asigurărilor de stat.
Raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, nu poate fi primită varianta de interpretare propusă de recurent, prin raportare la art.6 alin.1 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr.164/2001 aprobate prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr.43/2003, modificat prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr.16/2007, întrucât contravin unor acte normative cu forță juridică superioară, respectiv art.21 din Legea nr.164/2001 și art.13 din Legea nr.138/1999 neputând fi luate în considerare tocmai în considerarea principiului constituțional al supremației legii.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-intimat MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, împotriva sentinței civile nr.7624 din 09 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 23075/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimații-contestatori, și intimatul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE SECȚIA PARCHETELOR MILITARE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./2 EX./05.06.2009
Jud. fond:;
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște