Recalculare pensii. Decizia 3088/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(800/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE

MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.3088/

Ședința publică din data de 07 mai 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.7294 din 25 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 23036/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata reclamantă -, având ca obiect - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă, personal, lipsind recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata reclamantă, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 27.04.2009, precum și faptul că recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Intimata reclamantă, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr. 7294/25.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a dmis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B; a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei, prin luarea în considerare și a veniturilor evidențiate în adeverința nr.887/18.02.2008 emisă de SA.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 20.02.2008 reclamanta s-a adresat Casei de Pensii solicitând recalcularea pensiei cu luarea în considerare a adeverinței eliberate de fostul angajator, dar la determinarea drepturilor de pensie intimata nu a valorificat veniturile prevăzute în adeverința nr.887/18.02.2008 emisă de, pentru aceste venituri plătindu-se contribuția CAS încălcând astfel principiul contributivității prev. de art.2 lit e din Legea nr. 19/2000.

Cum intimata nu a dat curs cererii de recalculare, formulate de către reclamantă la 20.02.2008, prin care acesta a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare cu caracter permanent-acord, pentru care s-au reținut și virat în totalitate CAS și taxele și impozitele prevăzute de lege, încălcând astfel principiul contributivității prev. de art.2 lit e și art 155 din Legea nr. 19/2000, instanța de fond a admis acțiunea, a obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei prin valorificarea mențiunilor din adeverința nr.887/18.02.2008 emisă de ce face dovada sporurilor primite, în acord, în perioada 01.07.1973 -18.03.1996.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat, întemeiat în drept pe disp. art.304 pct.8,9 Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, formulând asupra acesteia, următoarele critici:

Sentința instanței de fond este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate, al aplicării greșire a prevederilor legale în ceea ce privește luarea în calcul a veniturilor temporare- acord, prime.

Actele normative referitoare la sporuri sunt, în domeniul drepturilor de asigurări sociale, norme cu caracter special.

Întrucât normele speciale sunt derogatorii, în procesul aplicării lor ele cunosc un regim restrictiv, fiind de strictă interpretare.

Având in vedere prevederile nr.OUG4/2005, care este norma juridica ce are caracter special: nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire în acord, obligarea la emiterea unei decizii cu luarea în calcul a sporurilor menționate în adeverința nr.250/7.12.2005, este nelegală și nefondată.

În concluzie, instanța de fond a încălcat principiul juridic conform căruia norma juridica speciala derogă de la cea cu caracter general și se aplică cu întâietate.

De altfel, pct. VI din anexa nr.OUG 4/2005 prevede condițiile imperative de formă și fond pe care trebuie să le îndeplinească adeverințele prin care se dovedesc sporurile cu caracter permanent, sporuri care fac parte din baza de calcul a pensiilor.

Pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficiază, ca parte variabila a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor și a altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor și a compensațiilor prevăzute de lege.

La calculul drepturilor de pensie, întotdeauna s-a avut in vedere respectarea principiului egalității atât pentru persoanele care prin munca lor au depășit producția planificata, cât și pentru situația nerealizării producției planificate (în acest caz, retribuția diminuându-se) astfel că, la calculul pensiei s-a avut în vedere numai retribuția stabilită prin contractul de muncă.

Acesta este și motivul avut in vedere de către legiuitor când nu a încadrat veniturile suplimentare obținute în sistem de acord global, primele, în categoria sporurilor cu caracter permanent.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și de drept și a făcut o corectă aplicare a legii.

Astfel, corect s-a reținut că, verificându-se temeinicia cererii și datele certificate prin adeverința nr. 887/18.02.2008 emisă de SC SA, din care rezultă că în perioada 1.07.1973-18.03.1996 reclamanta a lucrat în această unitate și a încasat veniturile menționate în adeverință, o parte din acestea în sistem de acord global și cu titlul de prime, s-a constatat că nu au fost luate în calcul la recalcularea pensiei cuvenite contestatoarei veniturile suplimentare evidențiate în cuprinsul adeverinței.

Astfel că sumele plătite cu titlul de contribuție de asigurări sociale pentru veniturile realizate în acord global și prime, trebuie luate în calcul, și considerate că sunt venituri cu caracter permanent, motiv pentru care urmează a fi înlăturată critica.

Recurenta susține că s-a încălcat de Tribunal principiul de drept potrivit căruia normele speciale derogă de la normele cu caracter general și se aplică cu întâietate, dar raționamentul juridic al recurentei este greșit, pentru că atât Legea nr.19/2000, legea cadru a pensiilor (dreptul comun), cât și în OUG nr.4/2005 ca lege specială în materia recalculării pensiilor, prevede că principiul comun ce se are în vedere la calcularea pensiilor, este principiul contributivității (art.2 lit.e din Legea nr.19/2000 și art.2 și 7 din OUG nr.4/2005).

Tribunalul, verificând dovezile cauzei, a constatat că pentru veniturile realizate dovedite cu adeverințele certificate de fostul angajator, intimata a plătit contribuția de asigurări sociale.

Urmează a se reține, că acest motiv de recurs, nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, și nu determină modificarea sau casarea sentinței recurate.

Față de cele reținute, apreciind că nu există nici un motiv din cele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, și nici motive de ordine publică, prevăzute de art.306 din același cod, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.7294/25.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă -.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.:

2 ex.

5.06.2009

Jud.fond:

Președinte:Elena Luissa Udrea
Judecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 3088/2009. Curtea de Apel Bucuresti