Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 345/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 345/R/2008
Ședința publică din data de 5 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:: - -- Judecător
JUDECĂTOR 1: Adrian Repede vicepreședinte Curtea de Apel
JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 2371/06.12.2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta intimată, lipsind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reclamanta intimată arată că nu are cereri de formulat.
Nefiind de formulat cereri prealabile sau de invocat excepții, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Solicită reclamanta intimată a fi respins recursului pârâtei și menținută hotărârea dată de tribunal.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului declarat:
Prin sentința civilă nr. 2371/6 decembrie 2007 Tribunalul Cluja admis acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII și în consecință a obligat-o să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamantă cu luarea în considerare a grupei a II-a de muncă, în procent de 100 % pentru perioada 9 septembrie 1978-1 ianuarie 2001, conform adeverinței nr. 2474/2007 emisă de către SC SA
Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 13022/25 iulie 2007, pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII Car espins ca fiind nefondată cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă formulată de reclamantă, cu motivarea că aceasta nu îndeplinește condițiile de pensionare cu reducerea vârstei, standard de pensionare prevăzut de Lege nr. 19/2000, în sensul că, perioada cuprinsă între 21 iunie 1984 și 1 ianuarie 2001 nu a fost prestată în condițiile grupei a II-a de muncă funcția de primitor-distribuitor nefiind încadrabilă în prevederile art. 3 și 7 din Ordinul nr. 50/1990.
Prima instanță a avut în vedere faptul că, s-a depus la dosar adeverința nr. 2474/7 noiembrie 2007 emisă de SC SA din care rezultă că reclamanta a îndeplinit funcția de ceramist și de primitor distribuitor și că a desfășurat activitate în procent de 100 % în locuri de muncă ce se încadrează în grupa a II-a, conform Ordinului nr. 50/1990.
Întrucât în conformitate cu actul normativ de mai sus reclamanta a fost nominalizată ca îndeplinind condițiile persoanelor ce desfășoară activitate în grupa a II-a de muncă, în raport de care i s-a reținut că s-a plătit CAS, acțiunea a fost admisă și pârâta obligată să emită decizie de pensionare în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, solicitând admiterea ei și modificarea sentinței în sensul respingerii ca nefondate a contestației.
În motivele aflate la fila 2- s-a arătat în esență că, greșit a apreciat prima instanță că reclamanta este îndreptățită la înscrierea la pensie cu reducerea vârstei standard de pensionare, câtă vreme aceasta nu se încadrează în categoria persoanelor beneficiare ale dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, funcțiile îndeplinite nefiind de natura grupei a II-a de muncă.
Recursul nu este întemeiat.
Prin Decizia nr. R 13022/25 iulie 2007, Casa Județeană de Pensii Car espins cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă a reclamantei, născută la 27 aprilie 1953, întrucât nu îndeplinește condițiile de vârstă prev de art. 42 din Legea nr. 19/2000, perioada 21 iunie 1984- 1 ianuarie 2001 neputând fi încadrată în grupa a II-a de muncă, în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr. 50/1990 (14).
Această decizie este nefondată, întrucât casa de pensii a înlăturat actele emise de către SC SA C care atestă faptul că reclamanta în perioada septembrie 1978-1 ianuarie 2001 lucrat în condiții ce se încadrează în grupa a II-a de muncă și că și contribuțiile la asigurările sociale (CAS) au fost reținute și vărsate corespunzător grupei superioare de muncă.
Atestarea condițiilor superioare de muncă în conformitate cu ordinul nr. 50/1990 este atributul conducerii unităților economice și a sindicatului angajaților, care stabilesc locurile de muncă cu condiții grele sau vătămătoare și determină persoanele care desfășoară activitate în acele condiții.
În consecință, casei de pensii nu îi revine competența de a se pronunța asupra caracterului locului de muncă ocupat de angajați, atâta vreme cât actul emis de unitatea angajatoare atestă faptul că s-a lucrat în grupa a II-a, Casei Județene de pensii îi revine însă obligația de a aplica dispozițiile Legii nr. 19/2000 privitoare la reducerea vârstei, standarde de pensionare, prev de art. 42 din Legea nr. 19/2000.
Față de considerentele de mai sus se constată că recursul formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii C este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, în temeiul art. 312 alin 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 2371 din 6 decembrie 2007 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./Sz.
2 ex./17.03.2008
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Gabriella Purja, Daniel Chiș