Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 355/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - cont. decizie pensionare -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.355

Ședința publică din 26 martie 2009

PREȘEDINTE: Sas Laura

JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrozina

JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în municipiul B, Calea națională nr. 85, împotriva sentinței nr. 1609 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.

La apelul nominal s-a prezentat avocat, pentru contestatorul-intimat, lipsă, lipsă fiind și reprezentantul recurentei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru contestatorul intimat a solicitat respingerea recursului declarat de Casa Județeană de Pensii B și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanței.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani înregistrată sub nr-, contestatorul a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii B, solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să fie anulată decizia R/11307/1.07.2008 prin care s-a respins cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, motivând că în mod greșit a fost respinsă cererea pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă față de actele justificative care atestă desfășurarea activității în gradul I de muncă la Forma SA B invocând dispozițiile art. 167 din Legea 19/2000 privind reducerea vârstei de pensionare.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Casa Județeană de Pensii B, a solicitat respingerea ca nefondată a contestației motivat de faptul că în baza anexei 3 la Legea nr.19/2000 care în funcție de data nașterii devine anexa 9 din Ordinul 340/2001 vârsta standard de pensionare pentru contestator, născut în ianuarie 1958, este de 65 de ani, recunoscând contestatorului vechimea în grupa II-a de muncă de 20 ani 5 luni și 20 zile deoarece există contradicții între adeverințele eliberate de angajator. Ca urmare beneficiază de reducerea vârstei de pensionare până la 55 ani.

Tribunalul Botoșani prin sentința civilă 1609 din 17.11.2008 a dispus următoarele:

-a admis contestația formulată de împotriva deciziei nr.R/11307/1.07. 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii B;

-a anulat decizia nr. R/11307/1.07.2008, obligând intimata să emită o nouă decizie cu valorificarea unei durate lucrate în grupa I de muncă de 24 ani, 5 luni și 8 zile în procent de 100% din perioada 30.05.1974 - 31.03.2001, cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 31 ani și 8 luni și a vârstei standard de pensionare de 63 ani și 4 luni, drepturile de pensie urmând a fi plătite începând cu 2.06.2008;

-a obligat intimata să plătească contestatorului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 1671din Legea 19/2000 persoanele încadrate în gradul I nu pot solicita pensia pentru limita de vârstă, cu reducerea vâsrtei standard de pensie conform tabelului inserat în conținutul textului de lege.

S-a mai reținut că potrivit mențiunilor efectuate în carnetul de muncă rezultă că petentul a desfășurat o activitate în grupa I de muncă conform legislației anterioare intrării în vigoare a Legii 19/2000, de 24 ani 5 luni și 8 zile, iar potrivit Ordinului 340/2001 pct.441persoanele care au desfășurat activități în grupa I de muncă conform legislației anterioare pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr.4 de la art. 1671din lege. În acest caz reducerea se face din vârsta standard a anului, respectiv a lunii în care se deschide dreptul de pensie pentru limită de vârstă, în condițiile realizării stagiului complet de cotizare corespunzător anului, respectiv lunii de deschidere a dreptului.

La data depunerii cererii conform anexei 3 din legea enunțată vârsta standard de pensie era de 63 ani și 4 luni, iar stagiul de cotizare era de 31 ani și 8 luni iar pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă contestatorul a avut dreptul la reducerea vârstei de pensionare cu 14 ani, începând cu împlinirea vârstei de 50 de ani.

Instanța de fond a admis acțiunea reținând că la data depunerii cererii persoana solicitantă avea vârsta de 52 ani și 4 luni cu consecința anulării deciziei contestate, obligarea la emiterea deciziei de pensie pentru limită de vârstă, valorificând perioada desfășurată în grupa I de muncă, de 24 ani, 5 luni și 8 zile și luarea în calcul a vârstei standard de pensionare de 63 de ani și 4 luni a stagiului de cotizare realizat de 31 ani și 8 luni și acordarea drepturilor de pensie cu data depunerii cererii 2.06.2008.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, criticând-o pentru nelegalitate susținând că potrivit art. 41 din Legea 19/2000 asigurații pot primi pensie pentru limită de vârstă dacă sunt întrunite cumulativ la data solicitării condițiile vârstei standard de pensionare de 65 ani și a stagiului minim de cotizare. A susținut neîndeplinirea de către contestator a vârstei standard de pensionare de 65 ani, contestatorul având doar vârsta de 52 ani și 4 luni la data depunerii cererii, recunoscând activitatea desfășurată de contestator în grupa a II-a de muncă invocând nevalabilitatea adeverințelor emise de unitatea angajatoare față de dispozițiile Ordonanței nr. 665 din 24.09.2008 a Ministerului Muncii.

Recursul motivat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, este nefondat pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că potrivit mențiunilor efectuate în carnetul de muncă, contestatorul a desfășurat activitate la Forma SA B în perioada 30.05.1974 - 31.03.2001 în grupa I-a de muncă deci o perioadă de 24 ani 5 luni conform Ordonanței 50/1990 în procent de 100% situația fiind confirmată și prin adeverința nr. 1191 din 10.03.2005, precum și adeverința nr. 1474 din 22.05.2008, unitatea angajatoare confirmând că s-a reținut și virat CAS-ul corespunzător grupei de muncă în raport de activitatea desfășurată.

Potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea 19/2000 s-a reglementat posibilitatea pentru persoanele care au desfășurat activități în grupa I de muncă de a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare conform tabelului inserat în aceasta prevedere legală, trecerea la vârsta standard de pensionare efectuându-se în mod eșalonat conform celor expres prevăzute de lege prin prevederile enunțate și anexele parteintegrantă a legii în acxelași sens fiind și normele de aplicare adoptate prin Ordonanța nr.340/2001, situație corect reținută de instanța de fond.

În raport de mențiunile efectuate în carnetul de muncă, contestatorul a desfășurat activitate în grupa I de muncă o perioadă de 24 ani 5 luni, având împlinită vîrsta de 52 ani 4 luni la data depunerii cererii, 2.06.2008 și un stagiu de cotizare de 31 ani și 8 luni astfel încât în rasport de prevederile anexei 3 care prevede o vârstă standard de pensionare de 63 ani și 4 luni avea drept la acordarea pensiei pentru limită de vârstă ca urmare a activității desfășurată în grupa I de muncă, pentru fiecare an beneficiind de o reducere cu 6 luni.

Față de cele reținute nefiind motive de nelegalitate a sentinței și nici motive de casare de ordine publică în temeiul art.312 al.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele Legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în municipiul B, Calea națională nr. 85, împotriva sentinței nr. 1609 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.

Obligă recurenta Casa Județeană de pensii B să plătească reclamantului intimat domiciliat în mun. B,-,. F, etaj 1,.3, județul B, suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.fond:

Jud.

Asist.jud: E și

Tehnored. ex.2/24.04.2009

Președinte:Sas Laura
Judecători:Sas Laura, Apetroaie Eufrozina, Rață Gabriela

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 355/2009. Curtea de Apel Suceava