Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 3689/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație decizie pensionare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3689
Ședința publică de la 04 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier - -
********************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în C,-, județul împotriva sentinței nr. 0616 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatoarea, cu domiciliul în C,-, - 1, 1, judetul D având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenta intimată Casa Județeană de Pensii D și intimata contestatore.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererea formulată de recurenta intimată Casa Județeană de Pensii D, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, după care.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentință civilă nr. 0616 pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 19 februarie 2009, s-a admis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu intimat Casa Județeană de Pensii. A fost obligată intimata să actualizeze pensia de serviciu a reclamantei începând cu 01.10.2007, conform adeverinței nr. 16 A/25.02.2008 emisă de Curtea de APEL CRAIOVA.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta beneficiază de pensie de serviciu in temeiul Lg 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate.
Începând cu 01 10 2007, în conformitate cu Ordonanța 8/2007 ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 72 din 31.01.2007 și a intrat în vigoare la 3 zile de la această dată, salariile personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești au fost majorate.
Astfel conform art. 3 alin.4 din OG nr.8/24.01.2007, coeficienții de multiplicare pentru stabilirea salariilor de bază ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea sunt prevăzuți la lit. A din anexa 1a pentru perioada ianuarie - 31 martie 2007, la lit. din anexa nr. 1b, pentru perioada 1 aprilie-30 septembrie 2007 și la lit. A din anexa nr.1c, de la l octombrie 2007.
La 08 10 2007 fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 684 și a intrat în vigoare la această dată, Ordonanța 100/2007 care a modificat și a completat, printre altele și art. 68 din legea 567/2004 în sensul că pensiile de serviciu ale grefierilor se actualizează ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate in activitate.
Astfel potrivit art. 68 alin.12 din Ordonanța 100/2007 "pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate, precum și pensiile de urmaș prevăzute la alin. (8) - (10) se actualizează ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței sau parchetului, cu menținerea numai a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu".
Pîrîta a considerat că această prevedere legală nu este aplicabilă reclamantei deoarece a survenit la o dată ulterioară majorării salariului pentru personalul auxiliar de specialitate in activitate și a refuzat să procedeze la actualizarea pensiei de serviciu începând cu 01 10 2007, pe baza adeverinței nr.16 A / 25.02.2008 emisă de Curtea de APEL CRAIOVA.
Se reține că, la data solicitării actualizării pensiei de serviciu, atât OG nr.8/2007 cât și OUG nr.100/2007 erau deja în vigoare.
Cum salariul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor de judecată, în activitate a fost majorat în luna octombrie ( plata acestuia făcându-se în luna următoare ) și cum Ordonanța 100/2007 a prevăzut actualizarea pensiilor de serviciu ale grefierilor ori de câte ori se majorează salariul de bază brut al personalului auxiliar de specialitate în activitate era firesc să se actualizeze pensiile de serviciu începând cu data majorării salariilor, respectiv cu data de 01.10.2007.
Se impune a se avea în vedere atât litera cât și spiritul legii, întrucât intenția legiuitorului a fost aceea de a corela pensia de serviciu cu salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate, ca actualizarea pensiei de serviciu să fie făcută ori de câte ori se majorează salariul de bază brut al personalului auxiliar de specialitate în activitate fără să se mai aștepte scurgerea unui an întreg pentru actualizare așa cum era prevăzut în Legea nr. 567/2004.
Având în vedere că salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor de judecată și al parchetelor a fost majorat conform OG nr. 8/2007 de la data de 01.10.2007 și cum la data de 08.10.2007, data intrării în vigoare a OUG nr. 100/2007, exista diferență între salariul în baza căruia era calculată pensia de serviciu și salariul de care beneficia personalul auxiliar de specialitate în activitate, așa cum reiese și din adeverința nr. 16 A/25.02.2008 emisă de Curtea de APEL CRAIOVA, rezultă că și reclamanta este îndreptățită să beneficieze de această majorare a pensiei de serviciu începând cu data de 01.10.2007.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Casa Județeană de Pensii D, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului s-a arătat că petenta solicită actualizarea pensiei de serviciu începând cu data de 1 octombrie 2007 deși temeiul legal în baza căruia se solicită actualizarea este OUG nr. 100/2007 care a intrat în vigoare la data de 8 oct. 2007.
S-a mai menționat de către recurentă că, potrivit Legii nr. 567/2004 pensiile de serviciu se se actualizau la începutul fiecărui an calendaristic iar OUG nr. 100/2007 a modificat acest act normativ în sensul că pensiile de serviciu se actualizează ori de câte ori se majorează salariul brut lunar al personalului auxiliar aflat în activitate.
În acest context, întrucât salariile de bază ale personalului auxiliar aflat în activitate la nivelul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu au fost modificate prin OUG nr. 100/2007, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă a îndeplinit funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de APEL CRAIOVA și este beneficiară a unei pensii de serviciu.
Potrivit adeverinței nr. 16 A/25 februarie 2008, emisă Curtea de APEL CRAIOVA, recurenta îndeplinea condițiile prevăzute de Legea nr. 567/2004 pentru actualizarea pensiei de serviciu începând cu data de 01.10.2007.
În drept, dispozițiile legale aplicabile sunt:
Art. 68 alin 12 din Legea nr. 567/2004 astfel cum a fost modificat prin dispozițiile OUG nr. 100/2007, potrivit căruia
" de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate, precum și pensiile de urmaș prevăzute la alin. (8) - (10)se actualizează ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței sau parchetului, cu menținerea numai a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, personalul auxiliar de specialitate își poate păstra pensia aflată în plată.
Este temeiul juridic care o îndreptățește pe reclamantă la actualizarea pensiei de serviciu în situația majorării salariului de bază al personalului în activitate în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței.
Intenția legiuitorului a fost aceea de a corela pensiile de serviciu cu salariile personalului auxiliar de specialitate în activitate ori de câte ori intervin modificări ale salariilor personalului în activitate în sensul majorării acestora.
Începând cu data de 01.10.2007, potrivit prevederilor OG nr. 8/2007, salariile personalului auxiliar de specialitate în activitate au fost majorate.
În cuprinsul cererii de recurs, ca și prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, Casa Județeană de Pensii Dai nvocat principiul neretroactivității legii civile, susținând că nu poate fi actualizată pensia de serviciu a reclamantei începând cu data de 01.10.2007, deoarece dispozițiile OUG nr. 100/2007 au intrat în vigoare la data de 08.10.2007. În acest fel, pârâta și-a justificat refuzul de proceda la actualizarea pensiei de serviciu a reclamantei.
Această susținere nu poate fi reținută din următoarele motive:
Pe de o parte, este evident că dreptul la actualizarea pensiei de serviciu în modalitatea prevăzută în OUG nr. 100/2007 (care a modificat dispozițiile art. 68 alin. 12 din Legea nr. 567/2004) s-a născut o dată cu intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență.
La data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, salariile personalului auxiliar în activitate erau majorate, astfel că între nivelul pensiilor stabilite sau actualizate potrivit legislației anterioare datei de 08.10.2007 și nivelul salariilor personalului în activitate existau discrepanțe.
A considera că actualizarea prevăzută de OUG nr. 100/2007 trebuie să se aplice numai la următoarea majorare a salariilor personalului în activitate (majorare ulterioară datei de 08.10.2007) ar însemna să fie eludat însuși scopul vizat de legiuitor, acela de corela pensiile de serviciu cu salariile. În plus, datorită modificărilor succesive ale legislației în materia pensiilor de serviciu, titularii dreptului la pensie s-ar putea afla în situații deosebite în raport cu data înscrierii la pensie, ceea ce ar fi inechitabil.
Pe de altă parte, potrivit art. 90 din Legea nr. 19/2000 plata pensiei se face lunar, astfel că dreptul reclamantei la actualizarea pensiei în raport cu nivelul salariilor personalului în activitate se trebuie calculat pentru întreaga lună, respectiv începând cu data de 01.10.2007, dată de la care de altfel au și fost majorate salariile de bază ale personalului în activitate.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că recursul este nefondat și, având în vedere dispozițiile art. 304 și 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să îl respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței nr. 0616 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatoarea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red. jud. E/2 ex./ 3 iulie 2009
jud. fond ,
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Ligia Epure, Doina Vișan