Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 387/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 387/R-CA
Ședința publică din 03 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Judecător - -
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.1220/AS din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-contestator, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Argeș -Cabinet individual și consilier juridic pentru intimata Casa Județeană de Pensii A, în baza delegației depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurentul-contestator, depune la dosar borderou cu acte.
Reprezentanții părților pe rând cuvântul, arăt că nu mai au cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursului.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat pentru recurentul-contestator având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Consilier juridic pentru intimata Casa Județeană de Pensii A având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și pe care le-a susținut oral.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 27.11.2007 contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Aaf ormulat contestație împotriva deciziei de pensionare nr.-/08.11.2007, solicitând anularea acesteia.
În motivare, se arată de către contestator că, la calculul drepturilor de pensie intimata nu a avut în vedere perioadele: 01.02.1974 - 15.02.1980, 16.10.1981 - 01.11.1988, 01.11.1998 - 01.04.2004, în care acesta a lucrat în grupa a II-a de muncă.
Se susține că, potrivit carnetului de muncă, contestatorul și-a desfășurat activitatea, în perioadele arătate, la B - Combinatul Pitești, în grupa a II-a de muncă, iar unitatea a virat -ul.
Contestatorul a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare, însă intimata i-a respins cererea.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației ca nelegală și netemeinică, motivat de faptul că, la data înscrierii la pensie, contestatorul avea vârsta de 57 ani și 3 luni și un stagiu de cotizare de 34 ani, 7 luni și 15 zile, din care 33 de ani, 4 luni și 15 zile stagiu realizat în condiții normale de muncă și un an, 3 luni și 27 de zile stagiu asimilat.
Prin decizia nr. R 10797/01.11.2005 intimata i-a respins cererea contestatorului de înscriere la pensie anticipată parțială, deoarece s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.50 alin.1 din Legea nr.19/2000, în sensul că, deși a depășit stagiul complet de cotizare cu până la 10 ani, nu are vârsta necesară, cel puțin vârsta standard redusă cu 5 ani.
Ulterior, contestatorul a prezentat adeverința eliberată de B, iar intimata a eliberat decizia nr.-/08.11.2007 prin care contestatorul a fost înscris la pensie anticipată parțială, începând cu 14.11.2007.
Referitor la susținerea contestatorului, în sensul că nu i-au fost luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, perioadele lucrate în grupa a II-a de muncă, intimata a arătat că activitatea desfășurată de contestator nu se încadrează în grupe superioare de muncă, deoarece aceste activități nu se pot compara din punct de vedere al atribuțiilor exercitate și condițiilor de muncă cu cele care se regăsesc în anexele Ordinului nr.50/1990, Ordinul Ch. nr.969/1990 și HG nr.559/1990.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.1220/AS din 06 noiembrie 2008, a respins contestația formulată.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că prin decizia de pensionare nr.-/08.11.2007 contestatorului i-au fost stabilite drepturile de pensie începând cu data de 14.11.2007.
Acesta susține că la calculul drepturilor de pensie nu i-au fost luate în calcul perioadele 01.02.1974 - 15.02.1980, 16.10.1981 - 01.11.1988, 01.11.1998 - 01.04.2004, în care acesta a lucrat în grupa a II-a de muncă.
Analizând raportul de expertiză efectuat în cauză, înscrisurile aflate la dosarul de pensionare al contestatorului, în raport de susținerile acestuia și de apărările intimatei, instanța de fond a concluzionat că, aceasta din urmă a stabilit în mod corect punctajul mediu la valoarea de 1.04743.
De asemenea, s-a reținut în conținutul expertizei că, adeverințele prezentate de contestator îl îndreptățesc să beneficieze de un cuantum de pensie totală nediminuată.
Cu privire la acest aspect s-a arătat de către intimată în întâmpinare și în concluziile scrise că, adeverințele au fost analizate și de către - Direcția Îndrumare Metodologică și prin adresa nr.706/27.02.2008 aceasta a arătat că activitatea desfășurată de contestator în perioadele: 01.02.1974 - 15.02.1980; 01.11.1998 - 01.04.2001, în funcția de conducător auto în cadrul Combinatului Pitești - Secția nu îndeplinește condițiile prevăzute de reglementările în vigoare până la data de 01.04.2001 pentru a beneficia de încadrarea în grupa a II-a de muncă.
Totodată, Secția din cadrul Combinatului Pitești nu face parte din locurile de muncă cu condiții deosebite și ca urmare activitatea desfășurată în funcția de muncitor necalificat în cadrul acesteia nu se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, contestatorul.
Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât, deși acesta a solicitat a-i fi luate în calcul perioadele lucrate în grupa a II-a de muncă, așa cum rezultă din adeverința eliberată de B - Combinatul Pitești depusă la dosar, instanța de fond nu a reținut decât argumentele invocate de pârâtă.
Și în raportul de expertiză efectuat în cauză s-a reținut că adeverințele prezentate de contestator îl îndreptățesc să beneficieze de un cuantum de pensie nediminuat.
Față de motivul invocat se solicită admiterea recursului și obligarea pârâtei să dispună încadrarea corectă în grupa de muncă și plata unei pensii corespunzătoare.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recursul declarat de contestator este întemeiat.
Obiectul contestației de față îl formează recalcularea drepturilor de pensie de către intimată pentru a se avea în vedere că în anumite perioade contestatorul a lucrat în grupa a II-a de muncă, potrivit adeverințelor depuse la dosar.
Instanța de fond a respins contestația formulată, arătând că, așa cum rezultă din adresa - Direcția Îndrumare Metodologică, acesta a lucrat în perioadele respective în funcția de conducător auto în cadrul Combinatului Pitești - Secția și nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de grupa a II-a de muncă.
La dosar s-a aflat depusă adeverința nr.3146/07.08.2007 eliberată de Combinatul Pitești în care se precizează clar că în perioada 01 februarie 1974 - 15 februarie 1980, contestatorul a fost conducător auto în Secția, lucrând pe autospeciala SR - 114, cu o capacitate de 7,1 tone, loc de muncă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, 100%, conform Ordinului nr.50/1990, poziția 208 și adresei din 12 aprilie 1996.
În perioada 16.10.1981 - 01.11.1988 a fost muncitor necalificat în cadrul Secției, loc de muncă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, 100%, conform nr.HG559/1990, art.2 și pct.5 din Ordinul nr.969/1990, iar în perioada 01.11.1998 - 01.04.2001 a fost conducător auto în cadrul Secției, lucrând pe autospeciala SR - 114 -, cu o capacitate de 7 tone, loc de muncă încadrat în grupa a II-a, conform ordinelor sus arătate.
Se precizează de asemenea în aceeași adeverință că unitatea a virat pentru perioada lucrată.
Și în raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, după verificările făcute de acesta, se arată că pentru perioada până la 01 aprilie 2001, conform adeverinței nr.3146/07.02.2007, emisă de B, trebuia interpretată ca perioadă lucrată în condiții deosebite de muncă. Perioada lucrată de contestator în condiții deosebite este atestată și de buletinul de determinare prin expertizarea locurilor de muncă nr.17/12 iunie 1990, întocmită de specialiști din partea
Expertiza a precizat astfel că, avându-se în vedere perioadele lucrate în condițiile speciale, contestatorul este îndreptățit să beneficieze de un cuantum de pensie totală, nu diminuată, ceea ce impune ca intimata să refacă buletinul de calcul și să-l pună în drepturile reale pe contestator.
Față de cele arătate se constată că, din actele dosarului rezultă că și perioadele lucrate și menționate în adeverința nr.3146/07.08.2007 trebuiau avute în vedere ca perioade lucrate în grupa a II-a de muncă, situație în care se impune eliberarea unei noi decizii de pensie pentru cuprinderea acestei perioade.
Așa fiind, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de contestator și se va modifica sentința instanței de fond, în sensul că se va dispune anularea deciziei nr.- din 08 noiembrie 2007 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii A contestată, urmând a fi obligată intimata să emită o nouă decizie de pensie care să aibă în vedere și perioadele lucrate de contestator în grupa a II-a de muncă, cuprinse în adeverința nr.3146/07.08.2007 eliberată de Combinatul Pitești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.1220/AS din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, pe care o modifică în sensul că admite contestația formulată de contestator, anulează decizia de pensie nr.- din 08 noiembrie 2007 și obligă pe intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A să emită o nouă decizie de pensie care să aibă în vedere și perioadele lucrate de contestator în grupa a II-a de muncă, cuprinse în adeverința nr.3146/07.08.2007 eliberată de B - Combinatul Pitești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./09.03.2009
Jud.fond: /
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona