Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 401/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 401

Ședința public de la 21 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi

Judector - -

Judector -

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurri sociale privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr.2096 din 17.12.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind Casa Județean de Pensii

La apelul nominal fcut în ședința public se prezint recurentul asistat de avocat, lips fiind reprezentantul intimatei Casa Județean de Pensii

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz c dosarul este la al doilea termen și c s-a solicitat judecata în lips.

Avocat pentru recurentul arat c nu are de formulat alte cereri.

Instanța constat recursul în stare de judecat și acord cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru recurentul solicit admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea în parte a hotrârii primei instanțe și anularea celor dou decizii ale Casei Județene de Pensii Arat c cele dou decizii de pensionare sunt contradictorii și nu pot fi menținute. A dou decizie modific prima decizie prin luarea în calcul și a altor perioade lucrate de recurent. Precizeaz c instanța de fond nu și-a îndeplinit obligația de a verifica dac contestatorul îndeplinește condițiile pentru pensionarea anticipat. Mai precizeaz c clientul su a fost detașat în interes de serviciu și c a îndeplinit exact aceleași atribuții. Atât în cartea de munc cât și în adeverințele emise sunt descrise activitțile desfșurate de parte. Consider c cererea de pensionare pentru pensia anticipat având în vedere munca efectuat în grupa I de munc este întemeiat. Mai arat c instanța de fond nu s-a pronunțat pe cheltuielile de judecat. Cu cheltuieli de judecat de la fond și din recurs. Depune la dosar chitanța nr.35 din 31.03.2009 în valoare de 500 lei reprezentând onorariu avocat.

Declarând dezbaterile închise.

Dup deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de faț:

Prin cererea înregistrat pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 9633/99/16.06.2006, astfel cum a fost precizat ulterior, contestatorul Paf ormulat contestație împotriva deciziilor 8109/R/8.05.2006 și 8109/R/14.09.2006 emise de Casa Județean de Pensii I solicitând anularea acestora și admiterea cererii de pensionare.

În motivarea cererii, contestatorul P a artat c i-a fost respins cererea de înscriere la pensie anticipat parțial pe motiv c nu îndeplinește prevederile legale.

A menționat contestatorul c a fost salariatul R (fost IM R) pe postul de turntor formator în cadrul Secției 1, în perioadele 23.07.1973 - 21.02.1976 și 01.07.1977 - 25.10.1982, iar în perioada 23.02.1976 - 16.06.1977 și-a satisfcut stagiul militar.

Contestatorul a mai artat c, deși a desfșurat o activitate încadrat în grupa I de munc, în total 7 ani, 3 luni și 1 zi în perioadele 23.07.1973. - 31.12.1975 și 01.09.1975-25.10.1982, conform Ordonanței 50/1990, art. 3 pct. 25 din Anexa 1, aceste perioade nu i-au fost luate în calcul ca fiind lucrate în grupa I de munc.

S-a mai artat c, prin decizia emis în data de 14.09.2006, a fost modificat decizia din data de 8 mai 2006 prin recunoașterea grupei I de munc pentru perioadele 23.07.1973. - 31.12.1975 și 01.09.1975-25.10.1982 (conform adeverinței nr. 8004 din 26.05.2006 eliberat de R).

Contestatorul a mai susținut c în data de 25.10.1982 a fost transferat în interes de serviciu de la R la Întreprinderea de și P, unde și-a desfșurat activitatea pân la data de 01.04.1988 tot ca turntor formator, transferul realizându-se în vederea desfșurrii aceleași activitți, încadrate în grupa I de munc. Cu toate acestea, la stabilirea stagiului de cotizare realizat, perioada de 14 ani 6 luni și 14 zile în care și-a desfșurat activitatea ca turntor formator la Întreprinderea de și P, nu a fost încadrat în grupa I de munc, ci în grupa a II-a de munc.

În dovedirea cererii au fost depuse înscrisuri.

Prin întâmpinare, Casa Județean de Pensii Ias olicitat respingerea contestației ca neîntemeiat și nelegal având în vedere c nu sunt îndeplinite nici condițiile de munc și nici stagiul de cotizare.

Intimata a depus la dosar documentația ce a stat la baza întocmirii deciziilor contestate.

La termenul din data de 13.12.2006, cauza a fost suspendat în temeiul disp. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedur civil, pân la soluționarea definitiv și irevocabil a dosarului - aflat pe rolul Judec toriei Pașcani.

La data de 27.11.2008 contestatorul a formulat cerere de repunere pe rol, a cauzei anexând sentința civil nr. 1789 din 15.08.2007 pronunțat de Judec toria Pașcani în dosarul - rmas definitiv și irevocabil.

Prin sentința civil nr.2096/17.12.2008, Tribunalul Iașia admis în parte contestația formulat, obligând intimata s emit în folosul contestatorului o nou decizie prin care s ia în considerare și perioada 01.07.1977 - 01.01.1978 ca reprezentând stagiu de cotizare realizat în grupa I de munc.

Prin aceeași hotrâre s-au respins cererile formulate de contestator în contradictoriu cu intimata având ca obiect anularea deciziilor nr. 8109/R/08.05.2006 și nr. 8109/R/14.09.2006 și admiterea cererii de pensionare.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanț a reținut urmtoarele:

Prin decizia nr. 8109/R din 08.05.2006 s-a respins cererea contestatorului de înscriere la pensie anticipat parțial întrucât la data respectiv nu erau îndeplinite prevederile art. 50 din Legea 19/2000.

Ulterior, prin decizia 8109/R/14.09.2006 s-a respins cererea contestatorului de înscriere la pensie pentru limit de vârst întrucât nu erau îndeplinite condițiile prev. de art. 41 alin. 1 din Legea 19/2000.

Totodat, prin aceast ultim decizie a fost modificat și decizia nr. 8109/R/8.05.2006 prin recunoașterea grupei I de munc pentru perioadele 23.07.1973 - 31.12.1975 și 01.09.1975-25.10.1982, conform adeverinței nr. 8004 din 26.05.2006.

Prin sentința civil nr. 1789 din 15.08.2007 pronunțat de Judec toria Pașcani în dosarul -, s-a admis plângerea formulat de P, cu obligarea intimatei Retrom P la efectuarea rectificrii înscrierilor eronate în cartea de munc în sensul înscrierii perioadei 01.07.1977 - 01.01.2978 ca fiind lucrat în grupa I de munc la, respectiv R, rezultând un total de 7 ani și 8 luni.

Raportat la aceast situație, instanța de fond a reținut c intimata Casa Județean de Pensii I trebuie s ia în calcul la stabilirea drepturilor de pensie ale contestatorului și perioada 01.07.1977 - 01.01.1978 ca reprezentând stagiul de cotizare realizat în grupa I de munc, astfel cum s-a stabilit în mod definitiv și irevocabil prin sentința menționat anterior.

Din probatoriul administrat, prima instanț a reținut c, la momentul emiterii deciziilor nr. 8109/R/08.05.2006 și 8109/R/14.09.2006 acestea au fost date în mod corect cu respectarea dispozițiilor legale, astfel încât se impune respingerea cererii contestatorului de anulare a acestora.

Totodat, s-a reținut ca fiind nefondat și cererea formulat de contestator privind admiterea cererii de pensionare, avându-se în vedere c este necesar ca intimata Casa Județean de Pensii I s verifice îndeplinirea condițiilor legale de pensionare raportat la situația de fapt a contestatorului și s stabileasc dac se impune emiterea unei decizii de admitere a pensionrii sau nu.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs contestatorul P, considerând-o ca fiind nelegal și netemeinic pentru urmtoarele motive:

În mod greșit prima instanț a aplicat legea atunci când a respins cererea contestatorului de anulare a deciziilor nr. 8109/R/08.05.2006 și 8109/R/14.09.2006, deși a obligat intimata s emit în folosul acestuia o nou decizie prin care s ia în considerare și perioada 01.07.1977 - 01.01.1978 ca reprezentând stagiu de cotizare realizat în grupa I de munc.

Se mai arat c cele dou decizii sunt contradictorii întrucât, prin decizia nr. 8109/R/14.09.2006 s-a respins cererea de înscriere a recurentului la pensie pentru limit de vârst, dar s-a modificat și decizia nr. 8109/R/08.05.2006 în sensul recunoașterii grupei I de munc pentru perioadele 23.07.1973 - 31.12.1975 și 01.09.1975-25.10.1982.

Se mai invoc faptul c, anulând cele dou decizii, prima instanț avea obligația de a verifica dac recurentul îndeplinește condițiile de pensionare anticipat, astfel încât în mod greșit a fost respins cererea sa de obligare a intimatei la emiterea unei decizii de înscriere la pensie.

Recurentul mai arat c instanța de fond a omis s se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecat solicitate proporțional culpei sale procesuale.

Prin întâmpinarea formulat, Casa Județean de Pensii Ias olicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Analizând recursul formulat de ctre contestatorul, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale, se reține c acesta este fondat doar în ceea ce privește motivul de recurs privind cheltuielile de judecat suportate la judecarea fondului cauzei, pentru urmtoarele considerente:

Sentința civil nr.1789 a Judec toriei Iași, reținut de ctre prima instanț în considerentele hotrârii, prin care intimata a fost obligat s ia în considerare și perioada 01.07.1977 - 01.01.1978 ca reprezentând stagiu de cotizare în grupa I-a de munc, a fost pronunțat la data de 15.08.2007, cu mult dup data emiterii deciziilor contestate, care au fost legal emise în raport cu înscrisurile depuse la data formulrii cererii de pensionare.

Se mai reține c, potrivit disp.art.82 alin.2 din Legea nr.19/2000, cererea de pensionare depus la casa teritorial de pensii trebuie s fie însoțit de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor de înscriere la pensie la data formulrii acesteia, astfel încât în mod corect prima instanț a respins cererea contestatorului de anulare a deciziilor nr. 8109/R/08.05.2006 și 8109/R/14.09.2006.

Se mai reține c aceste dou decizii nu cuprind mențiuni contradictorii, întrucât, chiar prin revizuirea deciziei nr. 8109/R/08.05.2006, prin luarea în considerare a perioadelor 23.07.1973 - 31.12.1975 și 01.09.1975-25.10.1982 ca fiind lucrate în grupa I de munc, recurentul nu îndeplinea condițiile de vârst standard și stagiu de cotizare necesare pentru înscrierea sa la pensie.

Având în vedere faptul c sentința civil nr.1789/15.08.2007 a Judec toriei Iași nu a fost avut în vedere de ctre Casa Județean de Pensii I la emiterea deciziilor emise și contestate în cauz, în mod corect a fost respins și cererea contestatorului de admitere a cererii sale de pensionare.

Având în vedere îns faptul c acțiunea formulat de ctre contestator a fost admis în parte, iar cheltuielile de judecat au fost în mod legal dovedite de ctre acesta, în temeiul disp.art.276 din Codul d e procedur civil, se reține ca fiind fondat cererea de obligare a intimatei la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecat efectuate la judecarea fondului cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc.civil, urmeaz s se admit recursul declarat de contestatorul, s se modifice în parte sentința pronunțat de ctre prima instanț, în sensul obligrii intimatei Casa Județean de Pensii I la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecat ctre contestator, menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate.

În temeiul disp.art.276 din Codul d e procedur civil, intimata va fi obligat s plteasc recurentului și suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.2096/17.12.2008 a Tribunalului Iași, sentinț pe care o modific în parte, în sensul c:

Oblig intimata Casa Județean de Pensii I s plteasc contestatorului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecat.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Oblig intimata s plteasc recurentului suma de 250 lei cheltuieli de judecat în recurs.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public din 21.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,

GREFIER,

Red./Tehnored.:;

2 ex.- 14.05.2009;

Jud.fond:- Tribunalul Iași:-;

-.

Președinte:Nelida Cristina Moruzi
Judecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 401/2009. Curtea de Apel Iasi