Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 404/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 404
Ședința publică din data de 21 martie 2008
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
: - -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul, cu domiciliul în municipiul B,-, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 1118 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în municipiul B,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii B, reprezentată de consilier juridic, lipsă fiind recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței, că recurentul reclamant depus la dosar o cerere în care face unele precizări la motivele de recurs și arată că se află în imposibilitate de a se prezenta în instanță fiind imobilizat la pat.
Se învederează de asemenea că atașat acestei cereri se află un set de acte în copie și anume: un bilet de externare eliberat de Centrul de Boli Cardiovasculare și un tabel reprezentând datele și elementele care au condus la determinarea punctajului mediu anual și stadiului de cotizare, eliberat de Casa Județeană de Pensii B în dosarul -.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii B, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic având din nou cuvântul pentru intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii B solicită respingerea recursului formulat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1118 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău ca nefondat, avându-se în vedere că la instanța de fond Casa Județeană de Pensii Baa chiesat la pretențiile reclamantului iar Tribunalul Buzăua reținut că prin decizia nr. - din 21 noiembrie 2007, adeverința depusă de reclamant a fost valorificată integral la stabilirea pensiei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Contestatorul Gh. a solicitat recalcularea pensiei pentru limită de vârstă ce i-a fost stabilită de Casa Județeană de pensii D, avându-se în vedere că i-a fost încheiat carnetul de muncă la data de 1 noiembrie 1992 dar contestatorul și-a continuat activitatea până la 1 noiembrie 1993, obținând în acest sens adeverință de la fost angajator SC, " SA B, care însă nu a fost valorificată la calculul punctajului mediu anual.
În motivarea contestației se mai arată că prin nevalorificarea adresei emanate de la fostul angajator, contestatorul a fost grav prejudiciat sub aspectul cuantumului pensiei.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
Tribunalul Buzău, prin sentința nr. 1118 din 3 decembrie 2007, respins contestația ca neîntemeiată reținând în esență că adeverința invocată a fost valorificată integral prin emiterea noii decizii de pensionare din 21 noiembrie 2007, iar nemulțumirea ulterioară a contestatorului nu a avut un obiect concret și nici nu a fost de acord cu efectuarea unei eventuale expertize de specialitate.
Împotriva acestei sentințe contestatorul a declarat recurs criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea contestației așa cum a fost formulată, iar răspunsul scris al intimatei este abuziv și cu ignorarea înscrisurilor de la dosar, iar față de această atitudine a intimatei solicită daune materiale și morale în valoare de 2000 lei.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate prevăzute de art.3041Cod pr.civilă, înscrisurile de la dosar și celelalte dispoziții legale ce au incidență în cauză, constată că recursul de față este nefondat.
Adeverința eliberată de fostul angajator nu a fost valorificată la stabilirea pensiei dar la termenul de 3 decembrie 2007 fost depusă de intimată decizia nr. -/21.XI.2007 din care rezultă că a fost valorificată integral această adeverință, situație în care contestatorul și-a manifestat nemulțumirea neprecizând însă obiectul concret al acesteia.
De altfel, și în motivele de recurs nu se face trimitere de către contestator la aspecte concrete ale eventualei nelegalități ale noii decizii de pensionare cu privire la calculul pensiei pentru limită de vârstă.
Astfel fiind, în mod corect prima instanță a respins contestația ca neîntemeiată, care a pronunțat o hotărâre legală și temeinică sub toate aspectele.
Cu prilejul judecării recursului contestatorul a solicitat obligarea intimatei pentru daune morale și materiale în sumă de 2000 lei, cerere care nu poate forma obiectul judecății în faza de recurs în raport de dispozițiile legale în materie.
Nesubzistând cauze de nulitate a hotărârii atacate în sensul dispozițiilor art.304 și 3041Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul de față ca nefondat, în baza art.312 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul în municipiul B,-, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 1118 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în municipiul B,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
- - --- - -- -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored.TL/SȘ
2 ex./21.04.2008
f- Tribunalul buzău
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina