Alte cereri. Decizia 403/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 403

Ședința publică din data de 21 martie 2008

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina

: - -

Grefier:

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul, cu domiciliul în comuna, sat, nr.830, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 864 din 17 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul pârât Ministerul Apărării Naționale, cu sediul în municipiul B,--5, sector 5.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul pârât Ministerul Apărării Naționale, reprezentat de consilier juridic, lipsind recurentul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul pârât Ministerul Apărării Naționale a depus la dosar întâmpinare la motivele de recurs.

Consilier juridic depune la dosar pentru intimatul pârât Ministerul Apărării Naționale concluzii scrise, după care având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic având din nou cuvântul pentru intimatul pârât Ministerul Apărării Naționale solicită respingerea recursului formulat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 864 din 17 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău,ca nefondat, avându-se în vedere considerentele din întâmpinarea și concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

CURTEA

Reclamantul a chemat în judecată pârâta Direcția Medicală a MApN, solicitând obligarea pârâtei la decontarea sumei de 785,46 lei, c/val medicamente prescrise legal.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în perioada 4.09.2006 - 5.07.2007 a cumpărat medicamente în regim compensat, pe care pârâta refuză să le deconteze, încălcând dispozițiile legale în materie.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a MApN, iar, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Susține pârâta că, pentru a benefica de medicamente gratuite, reclamantul trebuie să se adreseze Policlinicii militare B sau Spitalului Militar Focșani, instituții abilitate în acest sens, ministerul neavând atribuții în decontarea c/val medicamentelor.

În cauză s-au administrat probe cu acte.

Prin sentința civilă nr.864 din 17 septembrie 2007, Tribunalul Buzăua admis excepția lipsei calității procesuale pasive a și a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul este pensionar militar și beneficiază de gratuitatea serviciilor medicale în calitate de asigurat al Casei, dar, pentru aceasta trebuie să se adreseze Policlinicii militare B sau Spitalului Militar Focșani, potrivit dispozițiilor Ordinului nr.107/1999 al MApN.

Prin urmare, pârâtul nu are atribuții privind decontarea directă a medicamentelor asiguraților, ci numai către unitățile sanitare nominalizate la art.29 din Ordinul 107/1999.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca netemeinică și nelegală, cu motivarea că un ordin al ministrului nu poate înlătura dispozițiile unei legi și că, instanța a făcut o interpretare eronată a probelor și dispozițiilor legale, în realitate recurentul având dreptul la decontarea medicamentelor așa cum a cerut prin acțiune.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata că recursul este nefondat.

Recurentul are calitatea de pensionar militar și beneficiază, conform disp. art.23 lit.a și art.26 din Legea 80/1995 de asistență medicală și medicamente în cadrul rețelei sanitare a MApN.

În aplicarea Legii 80/1995 a fost emis Ordinul M 107/1999, ordin prin care sunt detaliate instrucțiunile privind acordarea asistenței medicale și decontarea medicamentelor, fără a se modifica prin acesta legea.

Acest ordin prevede că eliberarea medicamentelor se face prin farmaciile militare sau prin cele civile care au încheiate contracte cu Casa, Ministerul Apărării decontând aceste servicii unităților menționate în art.29 din Ordinul M 107/1999 și nu direct persoanelor asigurate.

În mod corect, astfel, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale a intimatului pârât și a respins acțiunea, cu atât mai mult cu cât recurentul nu a făcut dovada că s-a adresat unei unități sanitare sau farmacii dintre cele arătate mai sus.

Pentru aceste considerente, curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul, cu domiciliul în comuna, sat, nr.830, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 864 din 17 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul pârât Ministerul Apărării Naționale, cu sediul în municipiul B,--5, sector 5.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 21 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina

- - - - -- -

Fiind plecat în concediu de

odihnă, se semnează de președintele

instanței

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored./MD

2 ex./18.04.2008

f- Tribunalul Buzău

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 403/2008. Curtea de Apel Ploiesti