Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4350/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 3126/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4350R
Ședința publică de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurentul împotriva sentinței civile nr.1837 din 04.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.42420/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, având ca obiect-contestație decizie pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul personal, lipsind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurentul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat.Depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1837/04.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că Legea nr. 19/2000 prin art. 76-81 instituit o nouă modalitate de calcul a pensiilor din sistemul public prin calcularea unui punctaj mediu, drepturile de pensie fiind determinate prin înmulțirea acestui punctaj cu valoarea punctului de pensie stabilită prin hotărârea de guvern, în acest mod la calculul punctajului mediu anual al contestatorului ținându-se seama de stagiul suplimentar de 1 an 4 luni și 10 zile conform buletinului de calcul atașat deciziei atacate, filele 3 și 4 din dosar, astfel că susținerea reclamantului este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal formulat recurs motivat reclamantul care,întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod pr.civilă, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală,solicitând constatarea nulității acesteia.
Recurentul precizează că la data de 06.04.2009 a arătat instanței de fond, printr-o petitie, că s-a contestat o decizie de recalculare a pensiei, nicidecum o decizie de pensionare, pensionarea fiind realizată în anul 1999.
Sporul suplimentar la pensie a fost câstigat odată cu deschiderea dreptului de pensie conform art. 11 din Legea 57/1992, acesta nu a fost inclus în baza de calcul, și lipsește din buletinul de calcul, atât în decizia atacată cât si în cea din data de 9.02.2009, depusă de intimată la dosarul cauzei,punctajul aflat în plată la data recalculării fiind de 1.01981.
Susține recurentul că decizia de recalculare -/11.02.2009, depusă la dosar de intimata, nu rezolvă obiectul actiunii si cuprinde o serie întreagă de inadvertente flagrante, astfel: desi data emiterii deciziei amintite este 11.02.2009, buletinul de calcul este din data l de 7.09.2005; la rubrica "data înscrierii la pensie" este trecută corect, 1.06.1999, dar la rubrica "data punerii în plată" este înscris 1.10.2004.
Din aceasta rezultă stagiu suplimentar realizat despre care face vorbire legea 57/2002 art.11, ca diferentă între stagiu realizat 21 ani 4 lui 10 zile) si stagiu minim de cotizare (20 ani), respectiv, 1 an 4 luni 10 zile.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Astfel, prin cererea introductivă de instanță, recurentul reclamant, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a contestat decizia de recalculare a pensiei nr.-/22.10.2008 ce nu i-a valorificat sporul suplimentar la pensie de 1 % corespunzător unui stagiu de cotizare de 1 an 4 luni și 10 zile peste vechimea necesară prevăzute de dispoz.art. 11 al.1 și 2 din Legea nr. 57/1992.
Potrivit dispoz.art. 1 din OUG nr. 4/2005 " pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență" iar potrivit art. 2 al.1 al acestui act normativ " ecalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență".
Dispozițiile art. 2 alin.1 din OUG nr. 4/2005 conțin o normă de trimitere la dispoz.art. 76 și urm. din Legea nr. 19/2000, astfel încât în mod corect a făcut instanța fondului aplicarea în cauză a acestor dispoziții legale.
Mai mult, perioada realizată de recurentă este stagiul special prevăzut de dispoz.art. 11 din Legea nr. 57/1992, în condiții de handicap peste stagiul de cotizare prevăzut de lege de 1 an 4 luni și 10 zile a fost valorificată de intimată prin decizia de recalculare contestată, astfel cum rezultă din buletinul de calcul aferent, stabilindu-se punctaj corespunzător acestei perioade în condițiile prevăzute de OUG nr. 4/2005 și nu ale Legii nr. 57/1992, act normativ abrogat.
Împrejurarea că buletinul de calcul, anexat deciziei contestate, este anterior acesteia se datorează faptului că potrivit art. 1 din HG 1550/2004 se stabilea că " ncepând cu data de 1 octombrie 2004 pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, vor fi evaluate în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare "iar potrivit art. 2 al.1 al aceluiaș act normativ "evaluarea se va efectua prin determinarea punctajului mediu anual aferent fiecărei pensii aflate în plată sau cuvenite, în conformitate cu prevederile legale".
Curtea mai reține că nu pot fi avute în vedere susținerile formulate direct în recurs privind neconcordanțele dintre datele menționate în decizia ca dată a înscrierii la pensie și data punerii în plată a pensiei, câtă vreme acestea nu au făcut obiectul contestației ci au fost formulate direct în recurs, potrivit dispoz.art. 294 și 316 Cod pr.civilă.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge,ca nefondat, recursul formulat de recurentul ,împotriva sentinței civile nr.1837 din 04.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.42420/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex/ 7.07.2009
Jud. fond-
Președinte:Nițu Petronela IuliaJudecători:Nițu Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta