Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4364/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(Număr în format vechi 2437/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 4364R

Ședința publică de la 15 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta

JUDECĂTOR 2: Ignat Silvia Georgiana

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurentul împotriva sentinței civile nr.176 din data de 05.02.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII,având ca obiect "contestație decizie de pensionare".

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul personal, legitimat în fața instanței, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură s-a depus la dosar la data de 12.06.2009, de către intimata Casa Județeană de Pensii T, o cerere de amânare a judecării cauzei, întrucât nu i-au fost comunicate motivele de recurs.

Curtea deliberând, respinge cererea de amânare formulată de intimata Casa Județeană de Pensii T, ca neîntemeiată.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă recurentului cuvântul în susținerea recursului.

Recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, solicitând obligarea intimatei la recalcularea pensiei începând cu data de 12.05.1995.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr. 176 LM/AS/05.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalului Giurgiu - Secția Civilă a admis excepția tardivității invocată din oficiu de instanță și pe cale de consecință a respins, ca tardiv formulată, contestația introdusă de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii T, privind decizia nr. 13256 emisă la data de 20.06.2005 de intimata Casa județeană de Pensii

Pentru a pronunța această sentință, prima instanța a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 3845/87/23.10.2008, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei de pensionare nr. 13256/20.06.1995 emisă de Casa Județeană de Pensii T și a solicitat tribunalului ca, prin sentința ce se va pronunța, să dispună anularea acesteia și recalcularea pensiei în funcție și de vechimea în muncă din perioada 17.07.1964-19.02.1973, ce nu a fost avută în vedere la calculul pensiei.

Potrivit dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 19/2000, decizia de pensionare putea fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare. Cum acest termen a fost depășit în cauză sunt incidente dispozițiile art. 87 din Legea nr. 19/2000, motiv pentru care tribunalul a admis excepția tardivității formulării contestației, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a respins, ca tardiv formulată, contestația împotriva deciziei de pensionare nr. 13256/20.06.1995.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamantul, susținând a formulat contestație împotriva deciziei de pensionare nr. 13256/20.06.1995 emisă de Casa Județeană de pensii T solicitând anularea acesteia si recalcularea pensiei in funcție de vechimea de munca din perioada 17.07.1964-19.02.1973, ce a fost avuta in vedere la data solicitării de acordare a pensiei anticipate, 12.05.1995.

Instanța de fond investita cu aceasta cerere a pus in discuția parților excepția tardivității formulării contestației invocând ca temei legal dispozițiile art. 87 din Legea nr. 19/2000, potrivit căreia decizia de pensionare poate fi contestata in termen de 45 de zile de la comunicare.

Aceasta soluție este fiind nelegala si netemeinica, pentru cel puțin doua considerente si anume faptul ca nu s-a făcut dovada comunicării deciziei către reclamant si a faptului ca, decizia, prin conținutul sau, nu prevede in mod expres aceasta mențiune si anume accea de a se pune in vedere ca aceasta poate fi contestata sau anulata intr-un anume număr de zile de la comunicare precum si unde poate fi înaintata această contestație.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Potrivit art.55 alin.2 din Legea nr.3/1977, in vigoare la data emiterii deciziei contestate, instanțele pot fi sesizate și sunt competente a soluționa deciziile comisiilor județene de pensii, prin care au fost soluționate contestațiile, formulate în temeiul art.521din același act normativ, în termen de 30 zile de la comunicare, împotriva deciziilor de pensionare.

In cauza de fata, așa cum reiese din înscrisul depus la fila 25 din dosarul primei instanțe, semnat de contestator, la data de 10.02.1999 acesta cunoștea dispozițiile deciziei de pensionare nr. 13256/20.06.1995.

Intrucat termenul a fost depășit, tribunalul a admis temeinic excepția tardivității formulării contestației, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a respins, ca tardiv formulată, contestația împotriva deciziei de pensionare nr. 13256/20.06.1995, formulata abia la 23.10.2008.

Faptul ca in cuprinsul deciziei atacate nu se prevedea un termen si o instanta competenta nu este de natura a atrage nulitatea deciziei, orice cetatean avand obligatia de a cunoaste legea - nemo censetur legem ignorarem (nimeni nu poate fi considerat ca nu cunoaste legea).

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod pr.civilă
constată recursul neîntemeiat, motiv pentru care îl va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.176 din data de 05.02.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

GREFIER,

Tehnored.

/2ex/03.07.2009

Jud. fond:

Președinte:Enache Daniela Georgeta
Judecători:Enache Daniela Georgeta, Ignat Silvia Georgiana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4364/2009. Curtea de Apel Bucuresti