Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4494/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(2324/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4494/

Ședința publică de la 17.06.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Amelia Farmathy

JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu

JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.1030/10.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.28660/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-pârât MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-pârât prin consilier juridic, care depune la dosar delegație de reprezentare juridică, lipsă fiind recurentul-reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Intimatul-pârât, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii, ca legală și temeinică.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1030/10.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, respins acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca neîntemeiată.

În considerente a reținut că prin decizia nr. -/14.11.2007, intimatul a stabilit in favoarea reclamantului o pensie de serviciu anticipata de 13,86 lei, iar prin decizia nr.220/25.05.2008, intimatul a respins contestația formulata împotriva acestei decizii.

Din probe rezulta ca la stabilirea pensiei contestatorului s-a avut in vedere un procent de 64% din baza de calcul, pentru activitatea desfășurata in condiții speciale, potrivit art.23 lit. c din Legea nr. 179/2004, un procent de 52% pentru vechimea in serviciu mai mare de 25 de ani, potrivit art.25 din Legea nr. 179/2004, si un spor de 9% pentru contribuția la pensia suplimentara, potrivit art.78 alin.1 lit. c din Legea nr. 179/2004, rezultând astfel o pensie de 125% din baza de calcul.

Potrivit art.79 din Legea nr. 179/2004, intimatul a limitat insa cuantumul pensiei la 100% din baza de calcul, stabilita potrivit art.22 din Legea nr. 179/2004.

Ulterior, potrivit art.80 din Legea nr. 179/2004, raportat la Legea nr.80/ 1995, intimatul a majorat pensia finala cu 20%, potrivit onorific "în Serviciul Armatei".

Cererea contestatorului de stabilire a pensiei la 125% din baza de calcul, ca urmare a sporului prevăzut de art.25, este neîntemeiata, deoarece art.79din Legea nr. 179/2004 limitează cuantumul pensiei la 2% din baza de calcul.

De asemenea, potrivit art.25 din Legea nr. 179/2004, sporul de cate 2% pentru fiecare an atrage majorarea bazei de calcul, iar nu majorarea pensiei finale, neputându-se depăși limita impusa de art.79.

Împrejurarea ca sporul acordat potrivit onorific "în Serviciul Armatei" a atras majorarea pensiei peste 2% din baza de calcul este determinata de prevederile speciale ale Legii nr.80/1995, care permit majorarea pensiei peste acest cuantum, dar numai pentru acest motiv.

Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.

În susținerea recursului a arătat că actiunea s-a a avut doua capete de cerere: anularea deciziei nr. 220/25 ianuarie 2008 emisă de Comisia de Contestații Pensii din cadrul MAI, întrucât a fost emisă în temeiul Legii nr. 179/2004 și nu mi s-a acordat sporul prevăzut de art. 25 si anularea deciziei de pensionare nr. -/2007 care a fost întocmită în baza prevederilor Legii nr. 179/2004 și emiterea unei alte decizii de pensionare în temeiul Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (la 11 iunie 2008 s-a înregistrat la Tribunalul Suceava această completare la cererea de chemare în judecată a MAI și există la dosar).

Tribunalul Bucureștis -a pronunțat numai cu privire la un capăt de cerere, respectiv pct. 1.

"Prin dispozitivul hotărârii instanța este obligată să rezolve concret toate cererile formulate de părți, și nu să se pronunțe selectiv doar asupra unora dintre ele "Curtea de Apel Cluj Secția Civilă decizia nr. 351/1999. "Atunci când printr-o acțiune sunt deduse judecății mai multe capete de cerere, instanța are obligația de a arăta expres, în dispozitivul hotărârii, soluția ce a dat-o fiecărei cereri, nefiind permis a se face vorbire despre soluția dată doar unui capăt de cerere, zicându-se că este suficient a se învedera, prin considerentele hotărârii, soluția privitoarea la celelalte pretenții" Curtea de Apel Cluj Secția Civilă decizia nr. 279/2002.

Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea sentinței nr. 1030/10.02.2009 și trimiterea spre rejudecare a cauzei (pct. 2) la Tribunalul București - secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Intimata a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.

Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum dispune art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Deși recurentul-contestator nu indică formal temeiul de drept al recursului, Curtea constată că se invocă incalcarea formelor de procedura prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii. Așa fiind, recursul contestatorului va fi examinat prin raportare la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.5 Cod de procedură civilă.

Critica formulata de recurentul-contestator referitoare la faptul ca prin sentinta atacata instanta nu s-a pronuntat pe toate capetele de cerere este neintemeiata.

Instanta de fond a respins actiunea, asa cum a fost formulata de reclamant, ca neintemeiata. Prin aceasta dispozitie, instanta de fond s-a pronuntat pe toate aspectele cu care a fost sesizata. Tribunalul a motivat in considerentele hotararii de ce actiunea recurentului este neintemeiata, referindu-se la ambele decizii entionate in cererea de recurs. Pentru aceste motive, nu se poate retine ca instanta nu s-ar fi pronuntat pe o cerere cu care a fost investita, respectand intocmai dispozitiile art.129 al.6 Cod procedura civila.

Pentru considerentele arătate, Curtea va reține ca legală hotărârea instanței de fond, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declara recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.1030/10.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.28660/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-pârât MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

pentru judecator aflat in CO,

semneaza presedintele sectiei,

GREFIER,

Red:

Tehnored:

2 EX./25.06.2009

Jud. fond:

Președinte:Amelia Farmathy
Judecători:Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4494/2009. Curtea de Apel Bucuresti