Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4593/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2715/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4593R
Ședința publică de la 19 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.1302 din data de 17.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.25939/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul personal, lipsind recurenta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Se învederează faptul că la dosar intimatul a depus prin serviciul registratură la data de 12.06.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea procedează la legitimarea intimatului și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimatul solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1302 din data de 17.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.25939/3/AS/2008, a fost admisă acțiunea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a fost anulată decizia nr.-/12.06.2008 și măsurile dispuse în baza acesteia și a fost exonerat contestatorul de plata debitului stabilit prin decizie.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia nr.-/2.11.2005, contestatorul a fost pensionat anticipat parțial începând cu 6.10.2005, reținându-se un punctaj mediu anual de 1,73293 puncte, un stagiu complet de cotizare de 31 de ani și 10 luni, vârsta standard de pensionare de 63 de ani și 5 luni, vârsta la data pensionării de 60 de ani și 5 luni, total stagiu de cotizare de 37 de ani, 2 luni și 15 zile cu 13 ani, 6 luni și 10 zile în grupa a II a de muncă.
Prin decizia nr.-/12.06.2008 s-a dispus sistarea pensiei anticipate și s-a reținut un debit în sarcina contestatorului de 21021 lei, cu motivarea că este o sumă încasată necuvenit pe perioada 1.10.2005-1.10.2006 și 1.01.2007-1.07.2003.
Intimata a constituit debitul în sarcina contestatorului deoarece acesta a prestat activitate salariată în perioada în care a primit pensie anticipată parțial și conform art.92 din Legea 19/2000 încasarea pensiei trebuia să fie suspendată.
Examinând condițiile de pensionare reținute prin decizia de stabilire a pensiei anticipate parțiale instanța a reținut că contestatomi avea la data formulării cererii vârsta de 60 de ani și 5 luni iar conform anexei 3 din Legea 19/2000 vârsta standard de pensionare pentru persoanele bărbați pentru perioada august-decembrie 2005 era de 62 de ani și 8 luni, intimata reținând ca vârstă standard de pensionare vârsta de 63 de ani și 5 luni conform anexei 9 din Ordinul 340/2001.
S-a constatat că, ontestatoruli are reținut de către intimată conform deciziei de acordare va pensiei anticipate un stagiu în grupa a II a de 13 ani, 6 luni și 10 zile pentru care poate beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare de 2 ani și 6 luni conform art.42 din legea 19/2000.
S-a avut în vedere că, rin p. reducerea vârstei standard de pensionare prevăzute de anexa 3 din legea 19/2000 de 62 de ani și 8 luni cu 2 ani și 6 luni rezultă că contestatomi se putea pensiona pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 60 de ani și 3 luni astfel că la data de 6.10.2005 îndeplinea condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.
S-a apreciat că, în situația în care contestatomi îndeplinea, la data solicitării pensiei, condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă putea presta și o activitate salariată astfel că nu au fost încălcate dispozițiile art. 92 din legea 19/2000, decizia de suspendare a pensiei și constituire a debitului fiind emisă eronat deoarece în mod eronat intimata a acordat pensie anticipată parțial și nu pensie pentru limită de vârstă care îi permitea contestatorului să cumuleze pensia cu venitul provenit dintr-o activitate salariată.
Chiar dacă intimata ar fi avut în vedere anexa 9 din Ordinul 340/2001 cu privire la vârsta standard de pensionare intimata putea să rețină în grupa a II aop erioadă de 15 ani și, 2 luni și 2 zile (lucru pe care l-a și făcut prin buletinul de calcul din data de 6.10.2005 privind pensia pentru limită de vârstă dar pe care nu l-a pus în aplicare deoarece buletinul a fost revizuit considerându-se că o anumită perioadă cât contestatorul a fost director nu se poate încadra în grupa a II a de muncă cu toate că singurul care face încadrarea în grupele de muncă este angajatorul și nu intimata) pentru care reducerea vârstei standard de pensionare era de 3 ani conform art.42 din legea 19/2000.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Invocând dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurenta a arătat că, în perioada 1.10.2005-1.10.2006 și 1.01.2007-1.07.2003, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie conform HG nr.1550/2004 coroborat cu OUG nr.4/2005 în cuantum de 21.021 lei ce urmează a se recupera conform art.187 alin.4 din Legea nr.19/2000, decizia de debit constituind titlu executoriu.
Prin întâmpinare intimatul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
În mod corect instanța de fond a considerat că atât timp cât la data solicitării pensiei intimatul îndeplinea condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă prin reducerea vârstei standard de pensionare reglementate de anexa 3 din Legea nr.19/2000 putând fi pensionat la împlinirea vârstei de 60 de ani și 3 luni,fiind îndeplinite astfel condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă,iar acesta putea presta și o activitate salarială, nefiind încălcate dispozițiile art.92 din Legea nr.19/2000.
Cum, față de cele mai sus expuse rezultă că recurenta a acordat în mod eronat pensie anticipată parțială și nu pensie de vârstă care i-ar fi permis intimatului să cumuleze veniturile rezultate din pensie cu cele rezultate din activități salariate, nefiind încălcate dispozițiile art.92 din Legea nr.19/2000 decizia de suspendare a pensiei și constituire a debitului au fost emise eronat.
Prin urmare, soluția instanței de fond de anulare a deciziei de constituire debit și a măsurilor dispuse în baza acesteia apare ca legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art.312 pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.1302 din data de 17.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.25939/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
07.07.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana