Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5095/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5095

Ședința publică de la 28 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 2: Elena Stan

JUDECĂTOR 3: Lucian

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii, împotriva sentinței civile nr.1060 din 23 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator,având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul contestator, lipsind recurenta intimată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.

Intimatul contestator solicită respingerea recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr.1060 din 23 martie 2009 admis acțiunea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

A obligat intimata să recalculeze pensia contestatorului cu luarea în considerare a adeverinței nr. 2936/17.12.2004 emisă de Grupul Școlar Industrial.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamantul a fost pensionat pentru muncă depusă și limită de vârstă prin decizia -/01 07 1995.

În temeiul OUG 4/2005, a beneficiat de recalcularea pensiei în conformitate cu prevederile Legii 19/2000, fiind emisă decizia -/25 02 2008, fără a fi luate în considerare adeverințele 2936/2004 și 871/2008 emisă de Grupul Școlar Industrial

Potrivit art 164 ind 2 alin 1 din Legea 19/2000, la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute până la data de 01 07 1977.

Potrivit art 169 alin 5 din Lg 19/2000 dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultor și a duratei de asigurarea realizată până la intrarea în vigoare a Lg 19/ 2000 se face cu carnetul de muncă,carnetul de asigurări sociale cu alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale.

Având în vedere aceste prevederi legale precum și faptul că din adeverința 2936/2004 și 871/2008 a rezultat că angajatul a realizat venituri suplimentare față de cele înscrise în carnetul de muncă în perioada octombrie 1965 - iunie 1977, prin cumul de funcții, ca profesor de discipline tehnice la Grupul Școlar Industrial, pentru care s-a virat cota de CAS în procentele stabilite de lege, intimata trebuie să țină seama și de aceasta la recalcularea punctajului anual și implicit a pensiei contestatorului.

Apărarea pârâtei că pentru acele venituri nu s-ar fi plătit CAS deoarece nu era permis cumulul de funcții și că nu se plătea CAS decât la funcția de bază, a fost înlăturată de instanță deoarece au existat hotărâri ale Consiliului de Miniștri care au precizat expres că se aprobă efectuarea cumulului de funcții pentru funcțiile didactice din învățământ, respectiv 175/1959, 1434/1960, 815/1963, 640/1964, 241/1965.

Astfel, funcția de profesor de specialitate tehnică putea fi ocupată de cadre de specialitate din producție cum a fost cazul contestatorului care a îndeplinit funcția de profesor de discipline tehnice la Grupul Școlar Industrial, cumulată cu funcția de bază obținută la.

De asemenea a fost reglementată expres plata muncii prestată în acest fel, precum și plata contribuției de asigurări sociale unitatea la care a îndeplinit cumulul de funcții plătind CAS pentru veniturile reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii D, în temeiul dispozițiilor art.299-316 cod pr.civilă, criticând-o pentru nelegalitate.

In motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 2 alin. 1 din OUG nr. 4/2005 și art. 2 lit."e" din Legea nr. 19/2000, în adeverința nr. 2936 din 17.12.2004 nefiind precizat dacă au fost reținute și virate CAS și pensia suplimentară.

Recurenta a invocat mai multe dispoziții legale, respectiv Legea nr. 3/1950, Legea nr. 10/1972, Legea nr. 27/1968, Legea nr. 17/1968, Legea nr. 57/1974, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 2/1991 din care a concluzionat că o persoană putea fi angajată cu contract individual de muncă la mai multe locuri de muncă,dar contribuția de asigurări sociale nu putea fi achitată decât la o singură unitate.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Conform art. 2 alin. 1 din OUG nr.4/2005, recalcularea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă se face cu respectarea principiilor prevăzute de Legea nr. 19/2000, iar art. 2 lit."e" din legea nr. 19/2000 prevede că drepturile de asigurări sociale se cuvin în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 1642alin 1 din Legea nr. 19/2000 privind utilizarea salariilor brute până la 01.07.1977 pentru determinarea punctajelor anuale.

Adeverința contestată, nr. 1936/2004 a fost corelată cu adeverința nr. 871/2008, care privește aceeași perioadă și din care rezultă realizarea de către contestator a veniturilor suplimentare față de cele înscrise în carnetul de muncă în perioada octombrie 1965 - iunie 1977, prin cumul de funcții ca profesor de discipline tehnice la Grupul Școlar Industrial, pentru care s-a virat cota de CAS în procentele stabilite de lege.

In aceste condiții, va fi înlăturat motivul de recurs formulat de către intimată privind încălcarea principiului contributivității prevăzut de art. 2 lit."e" din legea nr. 19/2000, având în vedere că au existat și alte acte normative, în afara celor menționate în motivele de recurs, respectiv hotărâri ale consiliului de miniștrii emise în perioada respectivă și reținute de către instanța de fond, prin care s- aprobat efectuarea cumulului de funcții pentru funcțiile didactice din învățământ, așa cum era cea ocupată de intimatul contestator, funcția de bază a acestuia fiind deținută la.

Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 cod procedură civilă, nefiind incidente nici motivele avute în vedere de art. 3041cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii, împotriva sentinței civile nr.1060 din 23 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 28 2009

Președinte,

- ---

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

2ex/

Red.jud.--13. 10 2009

Jud.fond /

Președinte:Manuela Preda Popescu
Judecători:Manuela Preda Popescu, Elena Stan, Lucian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5095/2009. Curtea de Apel Craiova