Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5094/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5094

Ședința publică de la 28 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 2: Elena Stan

JUDECĂTOR 3: Lucian

Grefier

Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de revizuienta - împotriva deciziei civile nr.1587 din 30 martie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns revizuienta -, lipsind intimata Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Revizuienta - face precizarea că cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 cod pr.civilă.

Din oficiu, instanța pune în discuție excepția privind competența materială de soluționare a cererii de revizuire.

Revizuienta - lasă la aprecierea instanței cu privire la această excepție.

CURTEA

Asupra cererii de revizuire;

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr.5348 din 09 octombrie 2008 Tribunalul Dolja admis acțiunea. formulată de contestatoarea -, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D și a obligat intimata să revizuiască drepturile de pensie ce se cuvin contestatoarei și să emită o nouă decizie cu luarea în calcul a sumelor înscrise în adeverința nr. 835/27.02.2008 emisă de Institutul de Cercetare, Inginerie tehnologică și Mine pe

A obligat intimata la plata diferențelor de pensie dintre cele cuvenite contestatoarei ca urmare a revizuirii acestora potrivit prezentei hotărâri și cele efectiv încasate începând cu 19.05.2005.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii D în temeiul dispozițiilor art.299-316 cod pr.civilă, criticând-o pentru nelegalitate. Prin decizia civilă nr.1587 din 30 martie 2009 Curtea de APEL CRAIOVA a admis recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței civile nr.5348 din 09 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatoarea -, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

A modificat în tot sentința în sensul că a respins contestația.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

Potrivit adeverinței nr. 835/27.02.2008 emisa de SC SA C, în perioada lucrată în cadrul acestei unități, contestatoarea a beneficiat, în afara drepturilor salariale menționate în carnetul de muncă, de adaosuri (diferențe de manoperă), adaosuri cu caracter permanent și care s-au acordat funcție de manopera repartizată (suma globală) pe lucrare (pentru colectivul elaborator).

Aceste adaosuri s-au acordat funcție de realizarea productivității muncii în conformitate cu Legea nr. 57/1974, art. 117 și începând cu anul 1992 în conformitate cu prevederile din contractele colective de muncă respectiv: anexa nr. 21 din CCM /1992 pct. 3; art. 78 alin. 6 din CCM /1993; art. 78 alin. 5 din CCM /1994; art. 78 alin. 5 din CCM /1995; art. 78 alin. 5 din CCM /1996; art. 78 alin. 4 din CCM /1997; art. 78 alin. 5 din CCM /1998-2001 și art. 80 alin. 1 și anexa 6 din CCM / 2001-2003.

Din aceeași adeverință rezultă că sumele acordate în plus față de retribuția tarifară au făcut parte din fondul de salarii pentru care unitatea a calculat și virat CAS, dar salariatului nu i s-a calculat, reținut și virat contribuția pentru pensia suplimentară.

În raport de mențiunile din adeverință, Curtea va analiza în cauză următoarele dispoziții legale:

Art. 117 din Legea nr. 57/1974, potrivit căruia "finanțarea tuturor cheltuielilor pentru retribuirea muncii personalului din unitățile de cercetare și proiectare tehnologică se face din încasările realizate de aceste unități, ca urmare a contractelor încheiate în conformitate cu prevederile legale".

Din conținutul acestei norme juridice menționate în adeverință rezultă că aceasta reglementa modalitatea de finanțare a cheltuielilor pentru retribuirea muncii personalului din unitățile de cercetare și proiectare tehnologică. Textul nu reglementează drepturi de natură salarială și nu constituie un izvor de drepturi și obligații în raporturile dintre angajator și salariați.

Potrivit art. 118 din aceeași lege, "în activitatea de cercetare științifică și proiectare tehnologică se poate aplica forma de retribuire în acord global, în condițiile stabilite la art. 120 din prezenta lege".

Potrivit art. 120 din Legea nr. 57/1974:

"(1) În activitatea de proiectare se va utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global. Sumele pe lucrări pentru retribuirea proiectanților de toate specialitățile se vor stabili, de regulă, pe bază de unități fizice, pe categorii de lucrări. Personalul de proiectare care lucrează în acord global primește, pe parcursul elaborării proiectului sau lucrării avansuri lunare, reprezentând 80% din retribuția tarifară de încadrare. cumulate nu pot fi mai mari de 80% din suma stabilită pe proiect sau pe lucrare.

(2) La predarea proiectului sau lucrării, suma totală stabilită pe lucrare se repartizează membrilor colectivului, în funcție de contribuția acestora".

Prin urmare adaosurile (diferențe de manoperă) acordate peste salariile tarifare personalului din unitățile de proiectare au fost reglementate de dispozițiile art. 120 alin. 2 din Legea nr. 57/1974, nu de art. 117.

De reținut în cauză că Legea nr. 57/1974 a intrat în vigoare la data de 01.02.1975, astfel că, pentru perioada anterioară acestei date, se constată că adeverința nu cuprinde mențiuni cu privire la temeiul legal în baza căruia adaosul a fost acordat.

În ceea ce privește perioadele ulterioare anului 1992, adeverința menționează contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității ca temeiuri de acordare a adaosurilor, însă în anexa la adeverință nu sunt cuprinse mențiuni cu privire la adaosuri încasate ulterior anului 1992.

Toate aceste dispoziții legale și convenționale au fost menționate în cuprinsul adeverinței ca temeiuri pentru acordarea adaosurilor (diferențe de manoperă).

În consecință, pe întreaga perioadă cuprinsă în adeverință, forma de salarizare aplicabilă contestatoarei a fost salarizarea în acord, ce nu se confundă cu retribuția tarifară ce era stabilită legal, înscrisă în carnetele de muncă și care a fost avută în vedere la calculul pensiei atât potrivit Legii nr. 3/1977, cât și potrivit Legii nr. 19/2000.

Legea nr. 19/2000 stabilește în detaliu modalitatea de calcul a pensiei în sistemul public, precizând expres care sunt veniturile obținute de asigurat în decursul carierei sale ce vor fi avute în vedere la calculul pensiei.

La reglementarea noului sistem de stabilire a pensiilor, legiuitorul a instituit reguli noi, reglementate cu valoare de principiu la art. 2.

În spiritul principiilor reglementate, printre care și principiul contributivității invocat în cauza de față, legiuitorul a statuat că,după data de 01.04.2001, unctajul p. anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

Art. 78 explică practic sensul principiului contributivității descris generic la art. 2 lit.

Pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001, legiuitorul a statuat distinct, reglementând modul de calcul al punctajului în capitolul IX "Dispoziții tranzitorii", astfel:

Art. 164 din Legea nr. 19/2000 precizează că la determinarea punctajelor anuale până la intrarea în vigoare a prezentei legi se utilizează salariile brute sau nete după caz în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. 1 al art. 164 instituie regula potrivit căreia baza de calcul a punctajului anual este reprezentată de salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

De la această regulă, legiuitorul a instituit 2 excepții la alin. 2 și 3 ale art. 164:

(2) La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

Pentru ca aceste sporuri să fie avute în vedere trebuie îndeplinite 2 condiții cumulative: să fi făcut parte din baza de calcul conform legislației anterioare și să fie înregistrate în carnetul de muncă

Situația din speța de față nu se încadrează în dispozițiile menționate mai sus, pe de o parte pentru că veniturile menționate în adeverință nu sunt sporuri, ci adaosuri, cele două noțiuni fiind distincte sub aspectul conținutului și nici nu îndeplinesc vreuna din condițiile enunțate de textul de lege.

A doua excepție de la regula instituită de art. 164 alin. 1 este reglementată la alin. 3:

(3) La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Această a doua excepție de la regulă vizează tot veniturile obținute cu titlul de sporuri, nu adaosuri cum este cazul de față. În plus, niciodata adaosurile reprezentând plata în acord nu au facut parte din baza de calcul a pensiilor, legislația anterioară fiind clară:

Legea nr. 3/1977

"Art. 21 - (1) Media retribuțiilor tarifare lunare care se ia în considerare la calcularea pensiei se stabilește pe baza:

b) retribuției tarifare de încadrare, corespunzătoare la 204 ore, pentru cei retribuiți cu ora, inclusiv pentru personalul care lucrează în acord".

În deplină concordanță cu regulile și principiile instituite de Lagea nr. 19/2000, legiuitorul a reglementat prin OUG nr. 4/2005 modalitatea de recalculare a pensiilor stabilite anterior datei de 01.04.2001 stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, astfel:

Potrivit art. 2 din OUG nr. 4/2005, recalcularea se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 și a prevederilor prezentei ordonanțe.

Potrivit rt. 4 - (1) Determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

(2) Sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, conform prevederilor art. 2, sunt cele prezentate în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

Se observă cu ușurință că art. 4 alin. 2 trimite la dispozițiile art. 2 din OUG nr. 4/2005, iar art. 2 din trimite expres la prevederile Legii nr. 19/2000. Reglementarea este în concordanță cu scopul vizat de legiuitor atunci când a decis recalcularea pensiilor stabilite anterior datei de 01.04.2001 și enunțat în partea introductivă a OUG nr. 4/2005: respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".

Rezultă în mod evident că recalcularea pensiilor trebuie să se realizeze sub aspectul calculului punctajelor anuale potrivit dispozițiilor art. 164 din Legea nr. 19/2000, iar anexa la OUG nr. 4/2005 nu reprezintă decât o detaliere exhaustivă a categoriilor de venituri enunțate în art. 164 din Lege.

Potrivit dispozițiilor anexei la OUG nr. 4/2005, pct. VI sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.

Prin coroborarea celor două dispoziții legale, rezultă cu claritate faptul că în calculul pensiei se includ salariile astfel cum sunt înregistrate în carnetul de muncă și nu sunt luate în calcul formele de retribuire în acord, indiferent dacă pentru acestea s-a plătit sau nu contribuția de asigurări sociale de către angajator, textul de lege neprevăzând nicio excepție în acest sens.

De altfel, pe de o parte, contestatoarei nu i-a fost reținută contribuția pentru pensia suplimentară, ca și contribuție personală a salariatului, iar pe de altă parte contribuția plătită de către unitate din fondul total de salarii nu afecta retribuția tarifară a salariatului.

Se reține totodată că, examinând constituționalitatea mențiunii de la pct. VI al Anexei la OUG nr. 4/2005, prin Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006 Curtea Constituțională a statuat că "potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, drepturile cetățenilor la pensie și la alte forme de asigurări și asistență socială sunt prevăzute de lege. Astfel, atribuția de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalitățile de calcul a cuantumului lor, revine în exclusivitate legiuitorului. Acesta, în considerarea unor schimbări intervenite în posibilitățile de acordare și dimensionare a drepturilor de asigurări sociale, poate modifica, ori de câte ori consideră că este necesar, criteriile de calcul al cuantumului acestor drepturi, dar cu efecte numai pentru viitor. Prin urmare, ține de opțiunea liberă a legiuitorului stabilirea veniturilor realizate de titularii dreptului la pensie care se includ în baza de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiilor".

Fiind chemată să decidă asupra problemei dacă mențiunea de la pct. VI al Anexei la OUG nr. 4/2005 este aplicabilă în speța de față, instanța de fond a înțeles să înlăture aplicarea acestei dispoziții legale, considerentele invocate fiind acelea că dispozițiile art. 2 lit. c din Legea nr. 19/2000 care definesc principiul contributivității se opun dispozițiilor OUG nr. 4/2005. De asemenea, instanța de fond și-a motivat soluția și pe considerente de echitate, apreciind că, în condițiile în care s-a făcut dovada reținerii CAS pentru aceste sume, neluarea în considerare a principiului contributivității ar conduce la obținerea unei prestații de asigurări sociale ce nu ar fi proporțională cu prețul plătit pentru riscul asigurat.

Nu pot fi reținute considerentele instanței de fond privind aplicarea principiului contributivității pentru următoarele motive:

Sub un prim aspect, principiul contributivității își găsește aplicarea odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, care instituie un sistem de asigurări sociale diferit de cel anterior, nefiind posibilă retroactivitatea acestor dispoziții la situațiile anterioare.

Sub un al doilea aspect, chiar textul Legii nr. 19/2000, prin dispozițiile art. 164, prevede în mod expres că pentru calculul punctajului mediu anual pentru perioadele anterioare datei intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 se utilizează salariile brute sau nete astfel cum sunt ele înregistrate în carnetul de muncă.

Sub un al treilea aspect, contribuția plătită de unitatea angajatoare nu afecta retribuția plătită salariatului, astfel că nu se pune problema "prețului plătit de asigurat".

În fine, dispozițiile OUG nr. 4/2005 sunt clare, imperative, în vigoare și aplicabile tuturor persoanelor aflate în această situație.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuenta -, în temeiul dispozițiilor art.318 pct.7 cod pr.civilă.

În motivarea recursului, se arată că, prin pronunțarea unor decizii contradictorii, Curtea de APEL CRAIOVAa provocat o discriminare a pensionarilor aflați în aceeași situație.

Această practică este contrară principiului siguranței publice și contravine art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,a rt. 14 și art. 1 din protocolul Nr. 12 la Convenție.

Se încalcă și Hotărârea CSM nr. 387/2005 care prevede că instanțele de judecată sunt obligate să completeze și să actualizeze permanent portalul prin aplicarea propriei jurisprudențe relevante.

Cererea de revizuire s-a întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din Codul d e procedură civilă.

La termenul de azi, Curtea a invocat excepția de necompetență materială a Curții de APEL CRAIOVA în soluționare cererii de revizuire.

Asupra acestei excepții:

Potrivit rt. 323 alin 2 din Codul d e procedură civilă, "în cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice. Când cele două instanțe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripții judecătorești deosebite, instanța mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanței care a dat prima hotărâre".

Întrucât revizuenta invocă în cererea sa contrarietatea între hotărâri pronunțate în recurs de Curtea de APEL CRAIOVA, se constată că instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță mai mare în grad.

În consecință, constatând întemeiată excepția de necompetență materială, Curtea, în temeiul art. 158 și art. 159 pct. 2 din Codul d e procedură civilă, urmează să o admită.

În consecință, va declina competența materială de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenta - împotriva deciziei civile nr.1587 din 30 martie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, având ca obiect contestație decizie de pensionare, la Înalta Curte de Casație și Justiție

Cu recurs

Pronunțată în ședința publică de la 28 2009.

Președinte,

- ---

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

2 ex/

Red.jud.- -

27.10.2009

Jud.rec. - -/-/

Jud.fond /

Președinte:Manuela Preda Popescu
Judecători:Manuela Preda Popescu, Elena Stan, Lucian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5094/2009. Curtea de Apel Craiova