Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5381/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4469/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5381/
Ședința publică de la 07 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Farmathy
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.2886 din data de 07.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.31730/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect: contestație împotriva deciziei de pensionare".
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata,personal, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 30.09.2009, întâmpinare însoțită de înscrisuri în fotocopie din partea intimatei.
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatei, cu CI seria - nr.- eliberată de SPCEP S2 biroul nr.1 la data de 05.03.2008, după care, acordă intimatei cuvântul în susținerea excepției tardivității declarării recursului, invocată de aceasta, pe cale de întâmpinare.
Intimata, personal, având cuvântul, arată că înțelege să susțină această excepție și pe cale de consecință, solicită respingerea recursului ca tardiv declarat.
Curtea, după deliberare, în raport de data comunicării hotărârii instanței de fond către recurenta Casa de Pensii a Municipiului B - 27.05.2009, conform dovezii de comunicare aflată la dosar-fila 45 și data declarării recursului - 09.06.2009, conform rezoluției aplicate pe fila 2 dosar recurs, respinge excepția tardivității recursului invocată de intimată, pe cale de întâmpinare.
Intimata, personal, interpelată fiind, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatei cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimata, personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare, cu precizarea că hotărârea primei instanțe a fost pusă legalizată.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2886 din data de 07.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B; s-a anulat decizia nr.-/24.07.2008, emisă de Casa de Pensii Sector 2 și s-a obligat pârâta să emită o nouă decizie, prin care să recalculeze, începând cu data de 01.06.2008, drepturile de pensie ale reclamantei cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor suplimentare evidențiate în adeverințele nr.503/22.05.2008 și nr.504/22.05.2008, emise de SC SA.
Prin aceeași sentință, s-a obligat pârâta să plătească reclamantei, începând cu data de 01.06.2008, diferențele dintre pensia recalculată conform hotărârii și pensia efectiv încasată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamantei i s-au deschis drepturile de pensie, începând cu data de 01.08.2005, în temeiul Legii nr.19/2000.
S-a arătat că, prin decizia de pensionare pentru muncă depusă și limită de vârstă nr.-/24.07.2008, nu i s-a luat în considerare sporul de acord global evidențiat în adeverințele de mai sus.
S-a constatat din actele depuse la dosar că intimata nu a luat în considerare veniturile obținute sub formă de sporuri și ca urmare a aplicării sistemului de retribuire în acord global, venituri atestate de adeverințele nr.503/22.05.2008 și nr.504/22.05.2008, emise de SC SA.
S-a avut în vedere că retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
S-a reținut că Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat, iar prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.
S-a ținut seama că art.78 din Legea nr.19/2000 stipulează că: "punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică" și că ispozițiile art.4 al.2 și 3 precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanței și că acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.
n privința formelor de retribuire în acord s-a arătat că se menționează în anexa 1 OUG nr.4/2005 că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare. Aceeași soluție este menționată pentru "alte sporuri care nu au avut caracter permanent". S-a arătat că la pct.IV din același act normativ, legiuitorul a optat pentru luarea în calcul a oricăror sporuri acordate de către ministerele de resort, conform actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat si s-a virat contribuția de asigurări sociale.
S-a apreciat că, în speță, au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, față de cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară ar presupune încălcarea principiului contributivitatii, cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.
S-a reținut că formele de retribuire prin acord într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care conform art.10 din Legea nr.3/1977 era constituită din retribuții tarifare însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale ori acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat iar nu de cel tarifar.
S-a precizat că oua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legea nr.19/2000, este construită în jurul principiului fundamental, și anume că orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.
De asemenea, s-a motivat că pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, acest principiu este respectat, iar pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementărilor anterioare, soluția trebuie să fie aceeași, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".
Astfel, s-a menționat că "sistemul public se organizează și funcționează având ca bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".
S-a apreciat că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților să primească o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie să fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre părți.
Prin urmare, în prezenta acestei dualități de reglementare, s-a considerat că revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî că principiul contributivității afirmat în art.2 din Legea nr.19/2000 și dezvoltat în art.78 alin.1 din același act normativ primează și că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat contestație în anulare, recurenta Casa Județeană de Pensii, criticând soluția pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9, și art.3041pr.civ. recurenta a făcut o enumerare a prevederilor art.4 și 5 din Legea nr.2/1983, și a mai arătat că, sporurile cu caracter permanent care se au în vedere la calcularea drepturilor de pensie sunt cele prevăzute de Legea nr.49/1992 și de OUG nr.4/2005, sumele prevăzute în Legea nr.19/2000, neluându-se în considerare la stabilirea cuantumului prestațiilor de asigurări sociale.
Recurenta a făcut referire la dispozițiile pct.VI din anexa OUG nr.4/2005, arătând că formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, nu fac parte din sporurile cu caracter permanent și nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, nefiind înscrise în carnetul de muncă.
De asemenea, recurenta a mai arătat că, potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, salariile brute sau nete prevăzute în carnetul de muncă, ori veniturile realizate în sistemul acordului global pretinse în cauză sunt venituri temporare, fără caracter permanent, neinserate în cartea de muncă, și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, motiv pentru care nu pot fi luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
S-a susținut de către recurentă că veniturile suplimentare obținute de reclamant nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor, de predare a lucrărilor de cercetare științifică, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată, această diferențiere rezultând foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974, precum și din dispozițiile Decretului nr.92/1976, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, orice altă interpretare extensivă contravenind textului de lege.
Recurenta a reiterat dispozițiile art.62, 65 din Legea nr.57/1974, art.2 din Decretul nr.389/1972, Legea nr.27/1996 și a invocat decizia nr.736/24.10.2006 a Curții Constituționale.
Prin întâmpinarea formulată, intimata, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Este adevărat că prin decizia nr.736/24.10.2006 a Curții Constituționale invocată de către recurentă s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005, însă în considerente s-a reținut că noua legislație privind sistemul public de pensii recunoaște ca stagiu de cotizare vechimea în muncă considerată utilă de legislația anterioară pentru determinarea dreptului la pensie, iar verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești.
În speță, prima instanță a interpretat și aplicat judicios prevederile legislației asigurărilor sociale atunci când a obligat intimata Casa de Pensii a Municipiului B să emită o nouă decizie prin care să ia în considerare la stabilirea drepturilor de pensie și a veniturilor obținute în sistemul acord global, dovedite prin adeverințele eliberate de către foștii angajatori.
Curtea nu poate primi susținerile recurentei, în sensul că veniturile obținute în sistem acord global nu pot face parte din baza de calcul a pensiei, întrucât acordul global a fost un mod de salarizare specific domeniului de activitate în care a lucrat contestatorul, având deci un caracter permanent.
Aceste drepturi salariale (acord și prime) erau incluse în câștigul brut realizat de personalul salariat, iar angajatorii erau obligați să verse pentru acestea o contribuție de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat.
De vreme ce s-a făcut dovada că pentru aceste venituri s-a achitat contribuția de asigurări sociale, Curtea apreciază că acestea pot fi incluse în baza de calcul a pensiilor, în conformitate cu principiul contributivității reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000.
Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale.
A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.
În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge ca neîntemeiat recursul, în baza art.312 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.2886 din data de 07.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.31730/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
27.10.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Farmathy