Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5745/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.2707/2009
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă -.5745/
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 2: Singh Ioana
JUDECĂTOR 3: Petre Magdalena
GREFIER - - -
*****************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.885 din data de 04.02.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.25463/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B - având ca obiect "anulare decizie-recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei la orele 9,44 nu au răspuns recurenta-reclamantă și intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, față de lipsa părților la prima strigare a cauzei la orele 9,44, văzând dispozițiile art. 104 alin.(13) din a instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei ordine.
La reluarea pricinii la ordine, la orele 11,05 răspuns recurenta-reclamantă personal, lipsind intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în ședință publică, procedează la identificarea recurentei-reclamante, aceasta legitimându-se cu Seria -.- eliberat de Circa NR.20 la data de 04.08.1982.
Recurenta-reclamantă, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-reclamantă, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, cu consecința obligării intimatei Casa de Pensii a Municipiului B de a lua în considerare veniturile conform adeverințelor depuse la dosarul cauzei.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 09.05.2009, recurenta-reclamantă a criticat sentința civilă nr.885/04.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.25463/3/AS/2008, susținând că instanța de fond s-a pronunțat eronat asupra împrejurărilor conform cărora pentru perioada 01.06.1978-01.08.1980 s-a avut în vedere un cuantum al salariului de 1655 Ron în loc de 1929 Ron, iar perioada cuprinsă între 01.01.1967-15.10.1970 nu a fost considerată stagiu asimilat pensiei de invaliditate gr.III conform dispozițiilor art.38 alin.1 lit.a și art.78 alin.5 lit.a din Legea nr.19/2000.
Recurenta a mai arătat că a solicitat valorificarea acestei perioade atât la Casa de Pensii a Sectorului 6 prin cererea de chemare în judecată din 30.06.2008, cât și la termenul de judecată din 07.01.2009, în fața instanței de fond.
Intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B nu a formulat întâmpinare.
Asupra recursului, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 30.06.2008, recurenta-reclamantă a formulat patru capete de cerere, solicitând: anularea deciziei nr.-/15.05.2008, sistarea reținerii sumei de 976 Ron, restituirea sumelor reținute nejustificat și emiterea deciziilor de pensii curente în mod legal, a bazei de calcul pentru perioada 01.07.2007-01.05.2008 și comunicarea acestora.
La termenul de judecată din 07.01.2009, așa cum rezultă din consemnările înscrise în practicaua încheierii dată la acea dată, recurenta-reclamantă, prezentă personal, și-a precizat pretențiile în sensul recalculării pensiei cu luarea în considerare a adeverinței nr.40/11.09.2008 emisă de Școala cu clasele I-VIII nr.167.
Prin sentința civilă nr.885/04.02.2009, Tribunalul Bucureștia admis acțiunea astfel cum a fost precizată de însăși reclamanta-recurentă la termenul din 07.01.2009, anulând decizia nr.-/15.05.2008 și obligând pârâta-intimată să recalculeze pensia cuvenită reclamantei începând cu data de 22.10.2005 cu luarea în considerare a veniturilor înscrise în adeverința nr.40/11.09.2008 emisă de Școala cu clasele I-VIII nr.167
În motivarea hotărârii, instanța de fond a arătat că din buletinul de calcul realizat de intimată rezultă că aceasta din urmă nu a luat în considerare veniturile atestate de adeverința mai sus identificată, o astfel de conduită contravenind viziunii legislative pe care legiuitorul a avut-o în vedere prin edictarea principiului contributivității prevăzut de dispozițiile art.2 din Legea nr.19/2000.
Tribunalul Bucureștia dispus de asemenea anularea deciziei nr.-/15.05.2008, arătând că debitul stabilit de intimată în sumă de 976 Ron și imputat reclamantei au la bază un calcul eronat al drepturilor acesteia.
Recurenta nu a precizat în cererea de recurs motivele legale de recurs prevăzute de art.304 Cod pr.civilă.
În exercitarea rolului său activ, Curtea, ca efect al lecturării cererii de recurs, încadrează criticile formulate în cadrul prevederilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Din această perspectivă, Curtea consideră recursul nefondat în considerarea următoarelor argumente:
Instanța de fond a dispus valorificarea perioadei cuprinsă între 01.10.1959-31.08.1964, pentru perioadele invocate în recurs neexistând pretenții formulate în fața instanței de fond, așa cum o dovedește conținutul cererii de chemare în judecată și consemnările din practicaua încheierii din 07.01.2009.
În fața instanței de control judiciar, respectiv în cererea de recurs, nu pot fi formulate cereri noi în conformitate cu dispozițiile art.294 alin.1 Cod pr.civilă, dispoziții aplicabile și în cazul judecății recursului potrivit prevederilor art.316 Cod pr.civilă.
Pretențiile reclamantei-recurente au fost soluționate de instanța de fond în limitele capetelor de cerere care au fost precizate în fața Tribunalului, nemulțumirile recurentei, expuse în cererea de recurs, nefăcând obiectul judecății instanței de fond, ceea ce are drept consecință juridică imposibilitatea soluționării lor de instanța de control judiciar care este obligată să țină seama de limitele obiectului cererii de chemare în judecată.
Recurenta are posibilitatea ca, în măsura în care consideră că perioadele menționate în cererea de recurs nu au fost corect individualizate în decizia de recalculare a pensiei, să se adreseze cu o nouă cerere Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin care să solicite expres valorificarea celor două perioade menționate în prezenta cerere de recurs.
Având în vedere ansamblul considerentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă nu este incident în cauză, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.885 din data de 04.02.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.25463/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact.LG/2 ex./02.11.2009
Jud.fond:;
Președinte:Farmathy AmeliaJudecători:Farmathy Amelia, Singh Ioana, Petre Magdalena