Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5779/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR- -legea 226/2006-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5779
Ședința publică de la 28 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii G, împotriva sentinței civile nr.913/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect, contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 913 de la 11 februarie 2009 admis contestația formulată de contestatorul, in contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
A obligat intimata să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei cu luarea in calcul a mențiunilor din adeverința nr. 3441/20.06.2008 emisa de SA, in sensul determinării punctajului mediu anual prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultate din însumarea punctelor anuale realizate in perioada de cotizare.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Privitor la excepția tardivității contestației invocata de intimata, instanța, luând in considerare data de comunicare a răspunsului la cererea de recalculare a pensiei contestatorului, respectiv 17.09.2008 si data introducerii cererii de chemare in judecată, respectiv 14.11.2008, date care sunt apropiate termenului legal de contestare prevăzut de art. 87 din Legea nr. 19/2000, a respins-o ca fiind neîntemeiată. Mai mult, intimata nu a făcut dovada comunicării adresei contestate, dovada necesara in susținerea excepției tardivității contestației.
Pe fond, contestatorului i s-au recalculat drepturile de pensie prin decizia nr. 10991/28.12.2007 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii G, fiind stabilit un stagiu complet de cotizare de 44 ani, 5 luni și 3 zile din care 25 de ani și 5 luni au fost realizați în grupa I de muncă, în funcție de care i-a revenit un punctaj mediu anual de 1,71012 puncte.
În raport de această stare, instanța a constatat că, contestatorul a fost pensionat în mod greșit în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 3/1977 deși a ieșit la pensie în anul 1997, când erau aplicabile dispozițiile HG nr. 267/1990.
Astfel, potrivit dispozițiilor Normelor Tehnice la HG nr. 267/1990, stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la determinarea punctajului mediu anual este de 20 ani pentru femei și 25 ani pentru bărbați. De asemenea, prin adresa nr. 3412/MS/21.10.2005 emisă de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, s-a stabilit că la determinarea punctajului mediu anual se are în vedere un stagiu complet de 20/25 ani.
Cum, contestatorul a lucrat 25 ani și 5 luni în condiții speciale de muncă - conform adeverinței nr. 3441/20.06.2008 (fila 20) - și a ieșit la pensie după data de 01.12.1997, stagiul complet de cotizare care trebuia luat în calcul la stabilirea punctajului mediu anual este de 25 ani.
De asemenea, potrivit dispozițiilor Legii nr. 19/2000, art. 76 alin. 1, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie.
Punctajul mediu anual se determină potrivit art. 77 alin. 1 prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.
La calcularea numărului de puncte se au în vedere salariul brut lunar individual, sporurile și adausurile sau după caz, venitul lunar asigurat care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale (art. 78 alin. 1 coroborat cu art. 23 alin. 1 din Legea nr. 19/2000).
Mai mult, potrivit art. 89 din Legea nr. 19/2000, în situația în care se constată erori în stabilirea și plata drepturilor de pensie, Casa Județeană de Pensii este obligată să opereze revizuirile și modificările legale.
Cum, se constată existența unor diferențe între pensia primită de contestator și cea care i se cuvenea, intimata are obligația de a recalcula în mod corect pensia contestatorului cu luarea în considerare a tuturor actelor depuse la dosarul de pensie și de a-i restitui diferențele neacordate.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile HG nr. 267/1990, Legii nr. 19/2000, contestația a fost admisă și obligată intimata să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei cu luarea in calcul a mențiunilor din adeverința nr. 3441/20.06.2008 emisa de SA, in sensul determinării punctajului mediu anual prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultate din însumarea punctelor anuale realizate in perioada de cotizare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata Casa Județeană de Pensii G, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică arătând în esență că, dispozițiile HG267/1990 are un domeniu distinct de reglementare și anume domeniul minier ori petentul a lucrat la . fiindu-i astfel aplicate dispoziții care nu erau incidente în cauză.
De asemenea, petentului i s-a deschis dreptul la pensie în anul 1997 fapt care face ca petentului să nu îi fie incidente nici dispozițiile legii 226/2006.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate în recurs și în raport de dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 160 alin.5 din legea 19/2000 dovada vechimii în muncă,-se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale.
Totodată potrivit art. 46 din aceeași lege, asigurații care au realizat stagii de cotizare atât în condiții deosebite cât și în condiții speciale de muncă beneficiază, cumulativ, de reducerea vârstelor standard de pensionare, corespunzătoare fiecărei situații, fără ca aceasta să depășească 12 ani - interval care, însă, va fi cel prevăzut de legea specială care, în cazul de față este legea 226/2006 -respectiv 15 ani pentru o perioada contributivă în condiții deosebite și grupa I, de 25 ani (25 de ani 6 luni și 28 de zile ).
Pe de altă parte, intimata nu poate pune în discuție corectitudinea mențiunilor din carnetul de muncă respectiv din adeverințele care atestă stagiile de contribuție în condiții deosebite sau de grupă, neavând o astfel de competență, exactitatea mențiunilor precum și dovada acestor împrejurări putând fi cenzurate doar de instanța de judecată, astfel cum de altfel a și procedat instanța de fond.
Prin urmare, corect a stabilit instanța de fond că acțiunea contestatoarei este fondată, având în vedere că asiguratii care realizeaza un stagiu de cotizare de cel putin 25 de ani in conditiile speciale prevazute de Legea nr. 226/2006 beneficiaza de pensie pentru limita de varsta, cu reducerea cu 15 ani a varstelor standard de pensionare.
Stagiul de cotizare se poate constitui si din insumarea stagiilor de cotizare realizate conform prevederilor Legii nr. 226/2006 cu cele realizate potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile ulterioare care enumera la lit. a) - d) locurile de munca in conditii speciale.
Asiguratii care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decat cel consemnat mai sus beneficiaza de pensie pentru limita de varsta, cu reducerea proportionala a varstelor standard de pensionare, in conditiile realizarii stagiilor totale de cotizare necesare ( 60-15 =45 de ani, față de 47 cât avea contestatoarea la data depunerii cererii de pensie).
Potrivit art. 2 alin. 2 legea 226/2006, sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale, perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a legii sistemului public de pensii - 19/2000 - în care asigurații și-au desfășurat activitatea programului normal de lucru din luna respectivă în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi sunt încadrate în condiții speciale, iar potrivit art. 3 alin. 1 cei care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condiții speciale beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea cu 15 ani a vârstei standard de pensionare, punctajul mediu anual determinându-se prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.
Din adeverințele eliberate de unitatea la care și-a desfășurat activitatea reclamantul, rezultă faptul că acesta și-a desfășurat activitatea din 01. 07. 1972-01. 12. 1997adică peste 25 ani, în condițiile grupei I -100%.
Curtea constată că dispozițiile legii 226/2006 îi sunt aplicabile reclamantului, acest act normativ nefiind limitat doar la perioada ulterioară intrării în vigoare a legii 19/2000cum se susține de către recurentă, legea neconținând nici o prevedere în acest sens, aplicarea dispozițiilor art. 169 -privind recalcularea pensiei - din legea 19/2000 nefiind prin urmare oprită, odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ
În ceea ce privește domeniul de aplicare a Normelor tehnice de aplicare a legii 226/2006 deși art.14 se referă - cum arată recurenta prin motivele de recurs - la perioada 1 aprilie 2001-17 iunie 2006, în art. 11 este prevăzută asimilarea stagiilor de cotizare în condiții speciale a perioadelor anterioare datei de 01.04.2001, lucrate în condițiile grupei I la unitățile prevăzute în anexa 1 la lege.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 teza II civ. Curtea va respinge recursul declarat de intimată ca fiind nefondat, menținând astfel ca legală și temeinică sentința instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, împotriva sentinței civile nr.913/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - contestator.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Carmen Tomescu, Mariana Pascu