Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5806/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.3504/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.5806/

Ședința publică de la 21 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Uță Lucia

JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.1912 din data de 09.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.49932/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de pensionare."

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 20.10.2009 depusă la dosar-fila 21, lipsind intimataCasa Județeană de Pensii

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Recurentul, prin avocat, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

C, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentului cuvântul în susținerea cererii de recurs.

Recurentul, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând ca în baza art.312 cod proc. civilă, admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii contestației și pe cale de consecință, obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii I la emiterea unei noi decizii de pensionare începând cu data de 07.05.2008 și acordarea drepturilor de pensie cuvenite recurentului pentru perioada 07.05.2008 - 20.11.2008.

Fără cheltuieli de judecată.

Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1912 din data de 09.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins acțiunea formulata de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii I, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

La data de 7.05.2008, reclamantul a depus la casa de pensii cerere de pensionare pentru limită de vârstă, cerere respinsă prin decizia emisă în data de 14.11.2008, motivat de împrejurarea că nu sunt îndeplinite condițiile de reducere a vârstelor standard de pensionare, deoarece perioada 1973-1982 de lucru în grupa a II-a nu a fost luată în calcul, încadrarea fiind incorectă.

S-a mai reținut că, odată cu cererea de pensie, reclamantul a depus și adeverințele 221 din 11.02.2008 si nr. 68 din 3.03.2008, carnetul de muncă, livretul militar si adeverința de studii.

Adeverința care menționează perioada 1973 - 1982 ca fiind lucrata in grupa a II-a de muncă este cea cu nr. 68/2008. temeiurile indicate în menționata adeverință au fost considerate incorecte de pârâtă, acesta fiind și motivul respingerii cererii.

Ulterior, la data de 20.11.2008, reclamantul a depus la casa de pensii o nouă cerere și o nouă adeverință, cu nr. 1105/10.09.2008, care a fost considerată valabilă, astfel încât, la data de 28.11.2008, pârâta a emis o nouă decizie de pensionare.

Datele din adeverința nr. 1105/2008 sunt diferite de cele din adeverința anterioara, indicând în mod corect temeiul încadrării în grupa a II-a de muncă și procentul de luat în calcul.

Față de faptul ca adeverința depusă inițial nu era corectă, a mai reținut Tribunalul, perioada respectivă nu putea fi avută în vedere la soluționarea cererii de pensionare, astfel ca nu exista motiv de anulare a deciziei din 14.11.2008.

Întrucât adeverința nr. 1105 fost depusă la casa de pensii ulterior emiterii deciziei contestate, s-a stabilit că aceasta nu poate fi avută în vedere la analiza valabilității acestei decizii, deoarece valabilitatea se raportează la momentul emiterii actului în cauză, iar nu la acte sau împrejurări ulterioare.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, intimatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs care pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, recurentul a arătat că prima cerere adresată casei de pensii îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege și a fost însoțită de toate actele doveditoare necesare.

Cu toate acestea, la data de 14.11.2008 a fost emisa decizia nr. 14816, prin care s-a respins cererea sa, apreciindu-se ca nu sunt îndeplinite condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare, astfel încât nu a fost inclusă în calcul grupa a Il-a de muncă pentru perioada 22.10.1973 -16.02.1982.

Prin decizia nr. -/28.11.2008 emisa de Casa Județeană de Pensii I s-a dispus admiterea cererii de pensionare, începând cu 20.11.2008, în baza acelorași acte care au stat și la baza emiterii deciziei atacate - nr. 14816 din 14.11.2008. De data aceasta a fost inclusă în calcul grupa a Il-a de muncă pentru perioada 22.10.1973 -16.02.1982.

Recurentul consideră că prima decizie emisă ca urmare a solicitării sale a fost respinsă doar pentru a nu-i fi acordate drepturile începând cu data cererii inițiale - 07.05.2008, ci doar începând cu 20.11.2008, fiind lipsit astfel de pensia cuvenită pentru perioada 07.05.2008 - 20.11.2008.

A mai susținut recurentul că în mod greșit prima instanță a apreciat ca fiind incorectă adeverința nr. 68/03.03.2008, spre deosebire de adeverința nr. 1105/10.09.2008, câtă vreme ambele au aceleași temeiuri indicate și aceleași date cu privire la activitatea recurentului.

Intimata nu a depus întâmpinare.

În recurs, nu au fost administrate probe.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Instanța de fond a fost învestită cu o contestație împotriva deciziei de respingere a cererii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, cu nr. J/14816/14.11.2008, emisă de Casa Județeană de Pensii I, (fila 3 dosarului instanței de fond), prin care s-a solicitat anularea acesteia și emiterea unei decizii de pensionare începând cu data de 7.05.2008.

Cererea de acordare a pensie pentru limită de vârstă a fost respinsă, astfel cum rezultă din mențiunile înscrise în decizia contestată, deoarece s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare conform art. 42 din Legea nr. 19/2000, ca urmare a neincluderii în calcul a grupei a II-a de muncă pentru perioada 22.10.1973-16.02.1982, pentru care încadrarea este incorectă.

Pe adeverința nr. 68/3.03.2008 emisă de Stațiunea de Cercetare -Dezvoltare pentru B (fila 45 din dosarul instanței de fond), invocată de recurent în susținerea cererii sale, este făcută mențiunea lipsă procent.

Astfel cum rezultă din acest înscris, recurentul a fost salariat al unității emitente a adeverinței, din data de 22.10.1973 până la data de 1.11.1980 - inginer, iar din 1.11.1980 până la data de 16.02.1982 - cercetător științific cls. 24, gr. 3.

A mai atestat angajatorul că locul de muncă, categoria de personal și activitatea desfășurată în perioada de mai sus se încadrează în grupa a doua de muncă, în conformitate cu Ordinul nr. 50/1990, reeditat în 1994, Anexa 2, art. 178, lit. d) și f) și Scrisoarea nr. 382/2000.

Nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul că adeverința nr. 1105/10.09.2008, depusă la casa de pensii în data de 20.11.2008 (filele 24 și 25 din dosarul instanței de fond) are același conținut cu adeverința nr. 68/3.03.2008, anexată cererii de pensionare din data de 7.05.2008 (fila 62 dosarului instanței de fond), în cuprinsul adeverinței nr. 1105/10.09.2008 fiind indicat suplimentar procentul lucrat în grupa a II-a de muncă - 80%. De asemenea, temeiul de drept a fost corectat, prin indicarea Ordinului nr. 50/1990, republicat în 31.08.1994, anexa 2, pct. 178 și a scrisorii 155B din 31.03.1998 lit. h) și e).

Prin urmare, în mod corect, prima instanță a analizat legalitatea deciziei contestate prin prisma înscrisurilor aflate la dosarul de pensie în momentul emiterii ei, iar nu prin raportare la conținutul adeverinței nr. 1105/10.09.2008, ce a fost avută în vedere pentru emiterea deciziei de pensionare -/28.11.2008, necontestată în prezenta cauză, prin care drepturile de pensie ale recurentului au fost stabilite începând cu data de 20.11.2008 (fila 11 din dosarul instanței de fond).

Pentru considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe care o va menține, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat recurentul împotriva sentinței civile nr.1912 din data de 09.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.49932/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red. /:

2 ex./19.11.2009

Jud.fond: /

Președinte:Uță Lucia
Judecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5806/2009. Curtea de Apel Bucuresti