Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5877/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5877

Ședința publică de la 02 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorina Lucia Petria Mitran

JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea

Judecător - -

Grefier

Pe rol judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii împotriva sentinței civile nr. 411 din 04 februarie.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurenta intimată Casa Județeană de Pensii D, intimatul contestator .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei intimate, consilier juridic, solicită,în raport de motivele de recurs invocate în scris, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației.

Intimatul contestator depune concluzii scrise și solicită respingerea recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 411 din 04 februarie 2009 admis în parte contestația privind pe contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

anulat în parte decizia nr. - din 06.10.2008 emisă de intimată în ceea ce privește stagiul de cotigare realizat de contestator.

A fost obligată intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului, cu valorificarea stagiului de cotizare realizat de acesta în perioada 11.04.2001 - 31.05.2002 și să emită nouă decizie în acest sens.

A respins celelalte capete de cerere.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, din cuprinsul buletinului de calcul al pensiei și desfășurătorul datelor avute în vedere la stabilirea pensiei că, perioada 01.04.2001 - 31.05.2002 nu a fost luată în calcul la stabilirea dreptului de pensie al contestatorului ca stagiu de cotizare, deși este menționat în carnetul de muncă al acestuia.

Din copia statelor de plată, a notelor contabile și balanța de verificare emise de unitatea angajatoare a contestatorului SC SA B de A - M, a rezultat că unitatea a reținut și virat contribuția la asigurările sociale în cotă de 11,67 % din venitul brut al acestuia.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. 2 din n Legea 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, casele teritoriale de pensii vor proceda la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite, conform dispozițiilor legale privind executarea creanțelor bugetare.

Din aceste motive, instanța obligat unitatea intimată să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului, cu valorificarea stagiului de cotizare realizat de acesta în perioada 01.04.2001 - 31.05.2002 și să emită o nouă decizie în acest sens.

Cu privire la data plății drepturilor de pensie de invaliditate a contestatorului, respectiv 08.08.2008 aceasta a fost corect stabilită de intimată în raport de prevederile art. 84 alin. 2 lit. d din Legea 19/2000, respectiv de la data înregistrării dosarului de pensie întrucât la data depunerii cererii, contestatorul nu mai avea calitatea de asigurat.

Împotriva sentinței a declarat recurs susținând că, este netemeinică și nelegală deoarece în perioada 11.04.2001 - 31.05.2002 unitatea angajatoare nu a depus lunar declarația privind evidența nominală a asigurărilor și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat.

Că, perioada 11.04.2001 - 31.05.2002 înscrisă în carnetul de muncă reprezintă vechime în muncă nu și stagiu de cotizare realizat.

Examinând sentința instanței de fond în raport de criticile formulate de către intimată cât și sub toate aspectele potrivit cerințelor prevederilor art. 304 ind. Cod procedură civilă, Curtea apreciază nefundat recursul, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente.

Conform dispozițiilor art. 30 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, casele teritoriale de pensii vor proceda la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite, conform dispozițiilor legale privind executarea creanțelor bugetare.

Recurenta intimată nu a făcut dovada în sensul că a făcut demersurile legale pentru recuperarea sumelor datorate de angajatorul unde și-a desfășurat activitatea intimatul contestator, în perioada11.04.2001 - 31.05. 2002.

De altfel, prin actele depuse în dosarul instanței de fond, fila nr. 18 intimatul contestator a făcut dovada că angajatorul a virat la bugetul statului contribuția de asigurări sociale și că, ia fost reținut CAS-ul pe ștatele de salarii aflate le filele47 - 60 în același dosar.

Dovada vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei se face cu carnetul de muncă.

Susținerea recurentei intimate în sensul că, perioada 11.04.2001 - 31.05.2002 deși este înscrisă în carnetul de muncă al intimatului contestator, nu constituie stagiu de cotizare este neîntemeiată deoarece pentru această perioadă s-a făcut dovada achitării de către asigurat și angajator a CAS - ului către bugetul asigurărilor sociale de stat.

În cazul în care recurenta intimată considera că nu au fost achitate contribuțiile către bugetul asigurărilor sociale, putea proceda la executarea silită pentru încasarea sumelor cuvenite, potrivit dispozițiilor legale, și nu la neluarea în calcul La stabilirea punctajului mediu anual de pensie a contestatorului, pentru perioada 11.04.2001. - 31.05.2002.

Față de cele prezentate recursul este nefundat și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D EC I DE:

Respinge recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii împotriva sentinței civile nr. 411 din 04 februarie.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 2009.

Președinte,

- - - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/23.11.2009.

fond:

Președinte:Sorina Lucia Petria Mitran
Judecători:Sorina Lucia Petria Mitran, Lucian Bunea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5877/2009. Curtea de Apel Craiova