Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6279/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6279

Ședința publică de la 12 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 2: Elena Stan

JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu

Grefier - -

*********************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII O, împotriva sentinței nr. 670 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul -, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul contestator -, lipsind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat tardivitatea recursului declarat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Instanța, a pus în discuție excepția tardivității recursului.

Intimatul contestator -, a solicitat respingerea recursului ca tardiv declarat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Tribunalul Olt prin sentința nr. 670 de la 14 mai 2009 admis în parte contestația formulată de contestatorul -, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii O și pe cale de consecință:

A anulat decizia nr. - din 3.03.2009 emisă de intimată și a obligat intimata să emită o nouă decizie cu luarea în calcul a activității productive pe perioada 1.10.1971-15.07.1974, conform adeverinței emise de cu nr. 1902 din 6.04.2009 și a respins restul pretențiilor.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că, potrivit adeverinței cu nr. 1902 din 16.04.2009 emisă de SC - (fostă de S), contestatorul - a desfășurat activitate în perioada 1.10.1971 - 15.07.1974 în baza unui contract de ucenicie la această unitate, fiind calificat în meseria de frezor.

la locul de muncă care s-a desfășurat în baza contractului de ucenicie de tip particular pe durată determinată a fost o formă de calificare prin pregătire practică desfășurată în unități dep roducție în temeiul art. 78, 83 și 86,87 din Legea 3/1950, respectiv art. 71,76,79 din Legea 11/1968 - Legea învățământului.

Așa cum rezultă din adeverința de mai sus, contestatorul pe perioada 1.10.1971 - 31.08.1972 a beneficiat de un salariu de încadrare de 600 lei pe lună, pe perioada 1.09.1972 - 31.08.1973 a avut un salariu de încadrare de 882 lei pe lună, iar pentru perioada 1.09.1973 - 15.07.1974 a beneficiat de un salariu de încadrare de 973 lei pe lună.

Pentru întreaga perioadă de mai sus, societatea a virat contribuția de asigurări sociale.

Instanța a mai reținut că această perioadă nu s-a trecut în carnetul de muncă, deși a prestat activitate, a fost retribuit potrivit muncii prestate, iar societatea a virat contribuția la bugetele de asigurări sociale.

Chiar dacă din adeverința depusă la fila 3, cu nr. 242/30 ianuarie 2009, aceeași societate menționa ca temei de drept Legea 10/1972, prin adeverința depusă la ultimul termen de judecată cu nr.1902 din 16.04.2009, sunt menționate alte temeiuri legale pentru perioada de ucenicie, respectiv cele reținute mai sus, astfel încât instanța a constatat că prezenta contestație este întemeiată, deoarece se impune recalcularea pensiei contestatorului cu luarea în considerare a perioadei lucrate ca ucenic, deoarece o astfel de perioadă de asimilată cu munca desfășurată în baza unui contract de muncă, iar faptul că nu s-a efectuat nicio mențiune în carnetul de muncă al acestuia, nu poate să-l prejudicieze, deoarece starea de fapt este ce de mai sus.

Chiar dacă contestatorul a solicitat emiterea unei noi decizii cu luarea în calcul a întregii perioade lucrate începând cu 1.10.1971 până la data încetării activității în vederea pensionării, instanța a constatat că doar perioada 1.10.1971 - 15.07.1974 nu a fost luată în considerare la recalcularea pensiei și prin urmare s-a admis doar în parte contestația formulată, sens în care a anulat decizia cu nr. - din 3.03.2009 și a obligat intimata să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a perioadei de mai sus.

Apărarea intimatei referitor la faptul că în adeverința cu nr. 242 din 30 ianuarie 2009, care are același conținut ca și adeverința cu nr.1902 din 16.04.2009 mai puțin în ceea ce privește temeiurile de drept, s-a menționat Legea 10/1972 care a intrat în vigoare abia la 1.02.1973 și care nu poate fi luată în considerare ca temei juridic conform Ordinului nr. 340/2001, a fost înlăturată de instanță, deoarece nu i se poate imputa contestatorului vreo culpă în ceea ce privește conținutul acestei adeverințe care a fost emisă de un funcționar al unității în care a desfășurat activitate în calitate de ucenic.

Faptul că s-a menționat ca temei legal Legea 10/1972, nu poate să afecteze restul mențiunilor din înscrisul depus la dosar la fila 3, care fac dovada deplină în ceea ce privește perioada cât contestatorul a prestat activitate ca ucenic, salariul de încadrare al acestuia ca preț al muncii sale și nici faptul că s-au virat contribuțiile la bugetele asigurărilor sociale de stat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata Casa Județeană de Pensii O criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că în mod eronat instanța de fond a admis în parte contestația formulată de contestator, a anulat decizia nr. -/03.03.2009 și a obligat CJP O să emită o nouă decizie cu luarea în calcul a perioadei 01.10.1971-15.07.1974, conform adeverinței nr.1902/06.04.2009, emisă de.

Instanța de fond a reținut că reclamantul a lucrat în baza unui contract de ucenicie, la SC - în perioada 01.10.1971-15.07.1974, calificându-se în meseria de frezor, iar această perioadă nu s-a trecut în carnetul de muncă, deși a prestat activitate, a fost atribuit potrivit muncii prestate, iar societatea a virat contribuția la bugetele de asigurări sociale.

De asemenea, tribunalul a ținut cont, în motivarea soluției, de o adeverință care a fost emisă în 16.04.2009, deci la o dată ulterioară deciziei contestate, și care a fost depusă direct la instanță.

Se mai susține că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi avut consimțământul reprezentanților legali, având la începutul uceniciei vârsta de 15 ani.

Perioada contestată nu a fost valorificată întrucât ea nu a fost operată în carnetul de muncă, adeverința nr.242/30.01.2009 (depusă la dosarul de pensie) emisă de SC - SA, nu conține temeiul legal corect (Legea nr.10/1972 - vechiul cod al muncii a intrat în vigoare la data de 01.02.1973), iar ucenicia nu constituie stagiu.

Recursul este tardiv.

Instanța, din oficiu, a pus în discuție tardivitatea recursului declarat de pârâtă.

Potrivit prevederilor art.80 din Legea 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Articolul 301 Cod pr.civilă precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Constatând astfel că, data comunicării sentinței instanței de fond, conform dovezii de comunicare este 25.05.2009 iar data înregistrării căii de atac la instanța de fond este 12.06.2009, se observă că recursul a fost promovat peste termenul prevăzut de lege, respectiv 10 zile de la data comunicării hotărârii, astfel cum este prevăzut de art.80 din Legea 168/1999.

Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va mai analiza motivele de casare care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 Cod pr.civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII O, împotriva sentinței nr. 670 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul.

Obligă recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII la 50 lei cheltuieli de judecată către intimatul contestator.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

2 ex/AS/24.11.2009

Președinte:Cristina Raicea
Judecători:Cristina Raicea, Elena Stan, Florica Diaconescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6279/2009. Curtea de Apel Craiova