Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 63/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 63/R-CA
Ședința publică din 07 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu
JUDECĂTOR 2: Florica Răuță
JUDECĂTOR 3: Georgiana
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.52/AS din 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-contestator și consilier juridic pentru intimata Casa Județeană de pensii A, în baza delegației de la dosar.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că intimata Casa Județeană de Pensii Aad epus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare.
Se comunică recurentului-contestator copie de pe întâmpinarea depusă la dosar de către intimată.
Recurentul-contestator, depune la dosar concluzii scrise și arată că nu înțelege să solicite termen pentru a lua la cunoștință de conținutul întâmpinării.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Recurentul-contestator, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, iar pe fond admiterea contestației așa cum a fost formulată.
Consilier juridic, având cuvântul pentru intimata Casa Județeană de pensii A, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca legală și temeinică, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare și susținute oral în ședința publică.
CURTEA
Examinând recursul civil de față:
Prin contestația înregistrată la data de 28 august 2007, contestatorul a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii A, contestând decizia nr.-/01.07.2007 și solicitând obligarea acesteia la detalierea explicită a calculului pensiei sale.
În motivarea contestației s-a susținut de către contestator că drepturile de pensie nu i-au stabilite în mod corespunzător, deși a depus toată documentația necesară intimatei.
Prin sentința civilă nr.52/AS din 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, contestația a fost respinsă ca nefondată.
S-a reținut astfel că, prin decizia nr.- din 1 iulie 2007, s-a procedat la înlocuirea venitului utilizat în procesul de recalculare conform nr.OUG4/2005 aferent perioadei 1952-1962, respectiv salariul minim pe economie cu salariul mediu brut pe economie.
Din această decizie reiese că punctajul mediu anual anterior aplicării OUG 19/2007 a fost de 0.11359 puncte iar în urma aplicării dispozițiilor OUG 19/2007 acest punctaj a crescut la 0.15046 puncte, rezultând un punctaj mediu anual de 1.74435 puncte.
Pentru a verifica dacă punctajul mediu anual al contestatorului a fost stabilit în mod corect de către intimată prin decizia contestată, s-a dispus de către instanță, din oficiu, efectuarea unei expertize contabile, însă contestatorul nu și-a îndeplinit obligația de plată a onorariului provizoriu, ceea ce a determinat aplicarea dispozițiilor art.170 alin.3 pr.civ.
Nefiind făcută proba contrară, tribunalul a apreciat că decizia contestată este temeinică și legală, respingând contestația ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs contestatorul, criticând-o sub aspectul că nu este mulțumit de modalitatea de recalculare a drepturilor de pensie conform Legii nr.276/2004.
Analizând recursul în raport de critica adusă, se constată că este nefondat.
Prin decizia nr.- din 1 iulie 2007 a Casei de Pensii A, recurentul contestator a beneficiat de aplicarea dispozițiilor nr.OUG19/2007, urmare cărora punctajul mediu anual a crescut de la 1.70748 la 1.74435, iar cuantumul pensiei de la 677 la 692 lei.
Recurentul contestator a beneficiat de modificarea punctajelor anuale aferente perioadei 1952-1962.
Punctajele anuale rezultate în urma aplicării dispozițiilor OUG nr.19/2007 au crescut comparativ cu cele avute anterior aplicării acestui act normativ.
Punctajul anual aferent anului 1962 a rămas neschimbat, întrucât cel realizat efectiv de către recurentul contestator depășea valoarea unui punct, iar dispozițiile art.1 alin.4 din nr.OUG19/2007 se aplică doar în situația în care punctajele lunare aflate în plată la data de 30 iunie 2007 aferente perioadei anterioare datei de 1 ianuarie 1963 sunt mai mici de un punct.
Pentru considerentele de mai sus, constatându-se că hotărârea dată este legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art.312 (1) Cod procedură civilă, recursul declarat împotriva sentinței civile nr.52/AS din 23 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de, domiciliat în P, str.- -, bloc 8,.19, județul A, împotriva sentinței civile nr.52/AS din 23 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/06.06.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica Răuță, Georgiana