Recalculare pensii. Decizia 64/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA NR. 64/R-CA

Ședința publică din 07 Mai 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu

JUDECĂTOR 2: Florica Răuță

JUDECĂTOR 3: Georgiana

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.116/AS din 06 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-contestator și consilier juridic pentru intimata Casa Județeană de pensii A, în baza delegației de la dosar.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că intimata Casa Județeană de Pensii Aad epus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare.

Se comunică recurentului-contestator copie de pe întâmpinarea depusă la dosar de către intimată.

Recurentul-contestator, depune la dosar Ordinul nr.572/2006 și arată că nu înțelege să solicite termen pentru a lua la cunoștință de conținutul întâmpinării.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Recurentul-contestator, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, iar pe fond admiterea contestației așa cum a fost formulată.

Consilier juridic, având cuvântul pentru intimata Casa Județeană de pensii A, invocă excepția de nulitate a recursului, motivat de faptul că în cererea de recurs nu a fost trecut numele și adresa acestuia, iar pe fond respingerea recursului ca rămas fără obiect, având în vedere că cererea contestatorului a fost soluționată și i s-a emis decizia nr.- din 01 iulie 2007.

Recurentul-contestator, având cuvântul pe excepție, solicită respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

La solicitarea instanței recurentul-contestator arată că i-a fost comunicată decizia nr. - din 01 iulie 2007, însă nu este mulțumit de conținutul acesteia, fapt pentru care a contestat-

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față:

Constată că la data de 11.09.2007, contestatorul a chemat în judecată pe intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A solicitând recalcularea pensiei acestuia potrivit OUG nr.4/2005; HG1550/2004 și OUG nr.19/2007, precum și comunicarea buletinului de calcul;;, conform HG nr.1550/2004, art.20 alin.1.

În motivarea contestației, contestatorul susține că a depus o cerere de recalculare pensiei cu nr.18948/6.06.2007, la care a anexat adeverințele cu sporurile de care a beneficiat, precum și adeverința pe perioada cât lucrat în grupa I specială de muncă, neprimind nici un răspuns.

Se menționează că în data de 3.08.2007 contestatorul a primit o nouă decizie cu nr.-/1.07.2007, din care rezultă că a fost corectat punctajul numai pentru anul 1962, însă nu i s-au luat în considerare adeverințele depuse cu cererea din 6.06.2007, amintită anterior.

Prin întâmpinarea depusă, intimata solicită respingerea contestației.

Prin sentința civilă nr.116/AS/6.02.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, fost respinsă, ca rămasă fără obiect, contestația formulată.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea nr.189/6.06.2007 contestatorul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie având în vedere adeverințele din datele de 19.05.2006, 30.05.2007 și din 19.03.2007, intimata emițând decizia nr.-/12.10.2007, prin care drepturile de pensie ale contestatorului au fost recalculate prin valorificarea sporurilor cu caracter permanent cuprinse în adeverințele amintite, respectiv spor condiții speciale, spor de noapte, spor toxicitate, spor pericol, spor vechime, compensația acordată conform HG 542/1996, începând cu 1.12.2005.

Nu a fost acordată compensația prevăzută de Decretul 46/1992 și nu a fost avută în vedere adeverința 30.946/19.03.2007, pentru următoarele considerente:

Compensația prevăzută de decretul amintit nu fost luată în calcul deoarece, pentru sumele încasate de majorare de retribuție nu s-a datorat contribuția de asigurări sociale.

Cât privește adeverința din 19.03.2007, de recalculare drepturilor de pensie, potrivit Legii 226/2006 s-a reținut că, aceasta nu a fost luată în calcul, deoarece dispozițiile legii amintite se aplică numai persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis după data de 1.04.2001, contestatorul fiind înscris la pensie pentru limită de vârstă, începând cu 1.03.2001, conform deciziei nr.-/21.02.2001.

În plus, prin dispozițiile art.14 alin.1 din Normele tehnice de aplicare legii 226/2006 s-a prevăzut expres că, recalcularea drepturilor de pensie, prin valorificarea perioadelor realizate în condiții speciale se aplică doar persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis după data de 1.04.2001, în baza Legii 19/2000.

Se menționează că intimata a soluționat cererea contestatorului depusă la data de 6.06.2007, emițând decizia nr.-/12.10.2007, recalculând drepturile de pensie ale contestatorului, doar prin valorificarea sporurilor cu caracter permanent.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a se indica temeiul de drept, criticile fiind încadrabile în disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

În prima critică se arată că, la recalcularea pensiei nu a fost avută în vedere ultima majorare de salariu.

În a doua critică, se susține că noile drepturi rezultate din recalculare trebuiau să fie acordate de la data de 1.12.2005, potrivit deciziei nr.-/30.11.2005, aflată la dosar.

În al treilea rând contestatorul se referă la faptul că recurentul nu a primit răspuns la memoriul depus în ședința din 14.11.2007, referitor la vechiul sistem de calcul, prin care i s- micșorat salariul până la 4,89, după care s-au adăugat sporurile, motiv pentru care a solicitat să i se pună la dispoziție metodologia de calcul, potrivit Legii 544 privind dreptul la informație, neprimind nici un răspuns.

În a patra critică se arată că nu a fost luată în considerare adeverința nr.30946 din 19.03.2007, referitoare la perioada în care contestatorul a lucrat în grupa I specială, pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr.226/2006, considerând că în mod greșit acesta nu beneficiază de dispozițiile legii amintite, așa cum beneficiază cei care au ieșit la pensie după data de 1.04.2001.

Prin întâmpinarea depusă, intimata solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de la fond.

Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, în baza art.312 Cod procedură civilă, nefiind îndeplinite cerințele art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța de fond pronunțând o sentință temeinică și legală, fără încălcarea sau aplicarea greșită legii.

Prima critică este nefondată, urmând aor espinge ca atare, având în vedere că, pentru sumele încasate drept majorare de retribuție nu s-a datorat contribuția de asigurări sociale, încât, compensația prevăzută de Decretul nr.46/1982, nu fost luată în calcul de către intimată.

A doua critică este neîntemeiată, urmând aor espinge ca atare, reținându-se că recurentul nu a observat că noile drepturi rezultate din recalcularea pensiei i-au fost acordate chiar de la data de 1.12.2005, așa cum solicită acesta, prin Decizia nr.-/12.10.2007 ( 68 verso, alin.6; 23 și 25 dosar fond ).

A treia critică va fi de asemenea respinsă, reținându-se că instanța nu era obligată să răspundă la memoriul depus de către recurent în data de 14.11.2007, iar modul de calcul a vechii pensii se află depus la dosarul de fond ( 26 - 50 ).

A patra critică este neîntemeiată urmând aor espinge ca atare, reținându-se că adeverința nr.30946/19.03.2007 nu a fost luată în calcul, potrivit Legii 226/2006, deoarece dispozițiile acestei legi se aplică numai persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis după data de 1.04.2001, iar contestatorul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 1.03.2001, potrivit deciziei nr.-/21.02.2001, dispoziție prevăzută și în art.14 al.1 din Normele tehnice de aplicare Legii nr.226/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E IDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.116/AS din 06 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 07 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex/3.06.2008

Președinte:Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica Răuță, Georgiana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 64/2008. Curtea de Apel Pitesti