Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6461/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(4642/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.6461/
Ședința publică de la 11.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 3: Lizeta
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.2915/07.04.2009, pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.29035/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2915/07.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, ca neîntemeiată.
În considerente a reținut că prin decizia nr. 7859/29.05.2008 emisă de - Casa Locală de Pensii Sector 1, s-a constituit în sarcina contestatoarei un debit în valoare de 7420 lei, pentru perioada 01.06.2005-01.06.2008, deoarece punctajul mediu anual stabilit prin decizia nr. 7859/31.05.2008 a fost de 3,45198 iar prin decizia 7859/03.04.2008 de revizuire s-a stabilit un punctaj de 2,79320.
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII a, contestatoarea a contestat decizia nr.7859/03.04.2008, după cum rezultă din motivarea sentinței civile nr. 14/06.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII
Prin sentința civilă nr. 14/06.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată.
În motivarea sentinței mai sus menționate, se reține că prin decizia nr. 7859/03.04.2008 drepturile de pensie au fost recalculate, conform OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.03.2005, în funcție de un punctaj mediu anual în valoare de 2,79320 puncte, că la data de 29 mai 2008 s-a emis o nouă decizie de recalculare a pensiei conform OUG nr. 4/2005, fiind constituit un debit de 7420 lei, că aferent acestei decizii au fost anexate și buletinele de calcul și modul de stabilire a acestui debit conform calculelor pârâtei și că pentru a se verifica dacă pârâta a calculat corect debitul în cuantum de 7420 lei, s-a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize contabile de specialitate cu sarcina de a achita onorariu expert de către reclamantă dar aceasta a refuzat efectuarea unei astfel de expertize, situație în care s-a reținut de instanță, în acel litigiu, că modul de calcul și stabilire a debitului în sarcina pârâtei a fost stabilit corect.
Ca atare, decizia de recalculare care a stat la baza emiterii deciziei de constituire debit din prezenta cauză, prin care a fost stabilit un punctaj mediu anual în valoare de 2,79320 puncte, nu a fost anulată ori modificată prin sentința civilă pronunțată în dosarul în care partea a contestat-o, situație în care se bucură în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie.
Deși rezultă că instanța a analizat și aspecte referitoare la modul de stabilire a debitului, din motivarea respectivei sentințe nu rezultă dacă investirea instanței se referă și la decizia de debit contestată în prezenta cauză, motiv pentru care nu se poate pune în discuție excepția autorității de lucru judecat.
Tribunalul a constatat că intimata a procedat în mod legal atunci când a emis decizie de stabilire a debitului în raport de dispozițiile art. 7 din OUG nr. 4/2005, de dispozițiile art. 89 din Legea nr. 19/2000 și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 187 alin.1 din Legea nr. 19/2000, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 ani.
Or, câtă vreme intimata a revizuit punctajul mediu anual inițial stabilit în valoare de 3,45198 (acesta este menționat și în talonul de pensie din luna mai 2008 diminuându-l la valoarea de 2,79320 puncte, în mod retroactiv, iar decizia de revizuire nu a fost modificată, pensia încasată de către contestatoare în baza unui punctaj mediu anual mai mare decât cel revizuit nu era datorată contestatoarei.
Este adevărat că, în motivarea deciziei de debit, se consemnează faptul că punctajul mediu anual de 3,45198 fost stabilit prin decizia din 31.05.2008 iar cel revizuit prin decizia din 3.04.2008, fiind evident vorba de
eroare în privința consemnării datei emiterii deciziei inițiale, numai că, așa cum rezultă din talonul de pensie din luna mai 2008, partea a avut o pensie calculată în baza unui punctaj mediu anual de 3,45198 puncte (fiind ultima lună din perioada în care debit a fost constituit).
În ceea ce privește perioada de debitare, Tribunalul a constatat că aceasta a fost stabilit cu respectarea termenului de prescripție, începând cu data de 01.06.2005(anterior cu trei ani datei emiterii deciziei)-01.06.2008. Deși contestatoarea susține că perioada de debitare începere numai la 01.07.2007 până la 01.06.2008, Tribunalul a constatat că aceasta face referire la dispozițiile OUG nr. 19/2007, or, în speță, s-a dispus revizuirea punctajului mediu anual conform OUG nr. 4/2005, stabilit începând cu data de 01.03.2005, după cum rezultă din motivele expuse în sentința civilă anterior menționată.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că recurenta a făcut o contestație împotriva deciziei de debit nr. 7859/29.05.2008 si o contestație împotriva executării silite a acesteia.
Astfel s-a întocmit un dosar pentru decizia de debit si un altul pentru contestația împotriva executării silite.
Deoarece in citațiile primite s-a specificat stereotip formula "Contestație împotriva deciziei de pensionare", nu a putut deosebi care din dosarele 29035 si 29071 sunt pentru fiecare contestație.
Recurenta a menționat că în dosarul nr. l 29071/21.04.2009 s-a respins cererea de suspendare executării deciziei, ca inadmisibila si a fost anulată decizia 7859/29.05.2008 emisa de intimata, dispunandu-se restituirea sumelor reținute in baza deciziei anulate.
Față de aceasta situație când o instanța respinge contestațiile recurentei iar o alta admite anularea deciziei de debit si restituirea sumelor deja încasate, recurenta consideră necesar a prezenta un scurt istoric al deciziilor emise de Casa de Pensii și al contestaților recurentei astfel:
În anul 2005 potrivit prevederilor HG 1550/2004 si OUG nr. 4/2005 recurenta a depus Ia Casa de Pensii sector 1 Boa deverința emisa de Banca Naționala a României, cuprinzând salariile avute in perioada 1941-1954 si o alta adeverința emisa de Banca, care intre timp preluase activitatea si arhiva Băncii Agricole B cu salariile pe perioada 1955-1956.
Deși recurenta a intervenit in scris precum si verbal la Casa de Pensii nu s-a acordat nici o atenție documentelor sale, prin care solicita recalcularea pensiei. În aceasta situație a solicitat sprijinul ziarului România Libera si astfel a obținut in luna mai si iunie 2007, mult așteptata decizie de recalculare precum si sumele neplătite in perioada 01.03.2005 - 01.06.2007.
Pentru aceasta recalculare Casa de Pensii emite Decizia nr. 7859/31.05.2007.
În luna aprilie 2008 cei de la Casa de Pensii au emis decizia nr. 7859/03.04.2008 de revizuirea recalculării făcute prin decizia 7859/31.05.2007.
Aceasta decizie din 03.04.2008 a contestat-o si a format obiectul dosarului -.În acest dosar s-a dat hotărârea nr. 14/06.01.2009 de respingerea contestației.Recurenta a formulat recurs care formează obiectul dosarului nr- si (număr in format vechi 2209/2009) cu termen 27 mai 2009 la Curtea de APEL BUCUREȘTI din nr. 5 Sector 4.
Cei de la Casa de Pensii, la 22 mai 2008 emit decizia nr. 7859/22.05.2008 care cuprinde revizuirea recalculării in forma finala.Si aceasta decizie a fost contestata si face obiectul dosarului nr- cu termen de judecata la 9 iunie 2009.
În final cei de la Casa de Pensii la 29.05.2008 au emis decizia de debit în valoare de 7420 lei, din care au reținut până la 31.05.2009 suma de 499 lei lunar pe întreaga perioada de 11 luni (01.07.2008 -31.05.2009) suma de 5489 lei.
Recurenta a contestat atât decizia de debit precum si executarea silita formând dosarele - si - menționate mai sus si care au primit rezolvările respective.
Analizând hotărârea nr. 2915/07.04.2009 din dosarul - comunicata la 12.04.2009 rezulta ca în partea de prezentare a cauzei nu se precizează care din cele doua contestații se judeca. Din partea a doua explicativa rezulta ca se analizează cele doua contestații depuse atât cea privind decizia de debit, precum si contestația privind executarea silita a deciziei de debit.
Se constata ca se analizează numai datele rezultate din documentele
depuse la dosar de cei de la Casa de Pensii, iar motivele arătate in contestațiile depuse nu se analizează, Tribunalul folosește datele eronate ale intimatei.
Astfel decizia de recalculare a pensiei mele se face in baza OUG 4/2005 la data de 31 mai 2007 si nu la 31 mai 2008, data nereala si neverificabila cu documentele reale emise si comunicate pensionarului.
Revizuirea recalculării făcute la decizia nr.7859/31.05.2007 s-a făcut si in baza prevederilor OUG nr. 19/2007 care dispune revizuirea recalculării făcute și care nu recunoaște salariile înscrise si dovedite cu adeverința anterioara datei de 31 august 1947.
Recurenta a menționat ca la 15 august 1947 avut loc stabilizarea monetara. Prin aceasta nerecunoaștere a salariilor din perioada, in cazul speța "mai 12941 - august 1947" deși acestea erau dovedite prin adeverința emisa de Banca Naționala a României in 2005. Aceasta adeverința si cea a Băncii potrivit OUG nr. 4/2005 a condus la stabilirea unui punct mediu de 3,45198, de 2,79320 stabilit potrivit OUG nr. 19/2007 conducând astfel la o paguba de 2/3 punct de pensie.
Recurenta consideră ca nu s-au analizat motivele din contestațiile sale, ci s-a luat de bune numai cele prezentate de cei de la Casa de Pensii si a aplicat vechiul principiu, valabil înainte de 1989 ca Statul are întotdeauna dreptate.
De asemenea a preluat date de analiza dintr-un alt dosar, care nu a analizat motivele din contestație ci cele ale Casei de Pensii. Cei de la Casa de Pensii nu au depus niciodată întâmpinare la toate contestațiile recurentei, cerând verbal respingerea ca neîntemeiata.
Astfel a preluat din dosarul nr.-, faptul ca i s-a cerut acordul pentru o expertiza contabila iar recurenta a refuzat.
Recurenta a precizat ca nimeni si in nici un dosar al contestațiilor sale nu i-a cerut acordul pentru efectuarea unei expertize contabile, si deci nu a refuzat acest lucru.
În legătura cu timpul de aplicare al calculului diferențelor rezultate din revizuirea recalculării potrivit OUG nr. 19/2007 rezulta ca termenele din OUG nr. 19/2007 de a se termina lucrarea de revizuire până la data de 30 iunie 2007 si de aplicare a rezultatelor începând cu 1 iulie 2007, au fost de decădere sau au fost informative; a solicitat acest lucru deoarece decizia din 03.04.2008 este valabila; calculul debitului de la 1 iunie 2005 la 30 iunie 2008 este legal făcut; termenul de aplicare al rezultatelor aplicării OUG nr. 19/2007 de 1 iulie 2007, trebuie respectat ținând seama si de principiul neretrovalabilității legilor"; daca da, atunci revizuirea recalculării trebuie aplicata de la 1 iulie 2007sau nu.
În legătura cu cauțiunea solicitata, a informat Tribunalul prin scrisoare cu mandat de confirmare de primire la Casa de Pensii in ziua de 26.03.2009.
Astfel recurenta a arătat ca cei de la Casa de Pensii i-au reținut deja suma de 499 lei lunar, Ia acea data 4491 lei pentru perioada iulie 2088 - martie 2009 si a solicitat judecarea fără a mai depune cauțiunea de 742 lei reprezentând 10% din debit de 60% reținuți.
Intimata nu a formulat intampinare.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum dispune art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Deși recurenta-contestatoare nu indică formal temeiul de drept al recursului, Curtea constată că se invocă în principal greșita interpretare și aplicare a normelor de drept ce reglementează raportul juridic dedus judecatii. Așa fiind, recursul va fi examinat prin raportare la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Curtea retine ca prin decizia nr. 7859/29.05.2008 emisă de - Casa Locală de Pensii Sector 1 s-a dispus recuperarea de la contestatoare a unui debit în valoare de 7420 lei, pentru perioada 01.06.2005-01.06.2008, respectiva decizie reprezentand titlu executoriu.
Asa cum rezulta din continutul deciziei contestate, debitul stabilit este reprezentat de diferenta dintre pensia cuvenita si cea incasata de faptul ca punctajul mediu anual stabilit prin decizia nr. 7859/31.05.2008 a fost de 3,45198, iar prin decizia 7859/03.04.2008 de revizuire s-a stabilit un punctaj de 2,79320de pensia.
Curtea constata ca recurenta a contestata decizia nr. 7859/03.04.2008, care a stat la baza emiterii deciziei de constituire debit din prezenta cauză, dar, asa cum a retinut si instanta de fond, prin sentința civilă nr. 14/06.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată, astfel incat dcizia de recalculare nu a fost anulată ori modificată, motiv pentru care se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie.
In temeiul art.7 alin.4 si 7 din OUG nr.4/2005, în situația în care se constată erori de calcul, decizia de pensie poate fi revizuită din oficiu, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare. Revizuirea din oficiu și contestarea deciziei prevăzute la alin. (1) se fac în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art.89 al.1 din Legea 19/2000, în situația în care se constată erori în stabilirea și în plata drepturilor de pensie, se vor opera revizuirile și modificările legale, atrăgând, după caz, răspunderea celor vinovați.
Potrivit dispozițiilor art. 187 alin.1 din Legea nr. 19/2000, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 ani.
de aceste dispozitii, avand in vedere actele administrate in cauza, Curtea constata ca decizia de stabilire a debitului a fost corect emisa, avand in vedere punctaj mediu anual rezultat in urma recalcularii pensiei si revizuirea punctajului initial de la 3,45198 puncte, la 2,79320 puncte. Pensia achitata recurentei in baza punctajului initial mai mare decât cel revizuit nu era datorată, motiv pentru care in cauza sunt incidente dispozitiile art.187 alin.1 Legea nr. 19/2000.
Curtea nu poate retine sustinerile recurentei in sensul ca instanta de fond nu a analizat atat decizia de debit, cat si contestatia la executare, deoarece din considerentele hotararii rezulta cu claritate ca instanta s-a pronuntat in limitele investirii, respectiv pe contestatia impotriva deciziei de debit nr. 7859/29.05.2008.
in cauza nu este incident nici motivul de recurs prevazut de art.304 pct.7 Cod procedura civila, deoarece instanta de fond a analizat pe larg cererea formulata si a raspuns argumentelor contestatoarei.
Curtea constata ca sustinerile recurentei referitoare la revizuirea pensiei si la nevalorificarea unor drepturi salariale nu pot fi analizate, deoarece instanta a fost sesizata cu o contestatie impotriva deciziei de debit, iar contestaiile impotriva deciziilor de recalculare, respectiv revizuire au facut obiectul altor dosare, pronuntandu-se hotarari ce se bucura de autoritate de lucru judecat.
Calculul drepturilor de pensie in urma recalcularii sau revizuirii nu poate fi verificat in acest dosar, pentru motivele enuntate, iar sustinerile recurentei in sensul ca "revizuirea reclacularii trebia aplicata de la 1.07.2007" nu pot fi retinute, debitul fiind stabilit corect in conditiile art.187 din Legea nr.19/2000, cu respectarea termenului de prescripție, cu trei ani datei emiterii deciziei. In mod corect, instanta de fond a retinut ca deși contestatoarea susține că perioada de debitare începere numai la 01.07.2007 până la 01.06.2008, aceasta face referire la dispozițiile OUG nr. 19/2007, or, în speță, s-a dispus revizuirea punctajului mediu anual conform OUG nr. 4/2005, stabilit începând cu data de 01.03.2005.
Sustinerile recurentei referitoare la cautiune nu pot fi primite, avand in vedere ca instanta a admis cererea de suspendare a executari pana la solutionarea contestatiei, prin incheierea din sedinta publica de la10.03.2009.
In privinta existentei unor hotarari judecatoresti potrivnice, Curtea constata ca acest motiv nu poate determina admiterea recursului, neregasindu-se printre cele expres si limitativ prevazute de lege la art.304 Cod procedura civila, partea putand folosi caile extraordinare de atac.
Pentru considerentele de fapt si de drept arătate, Curtea va reține ca legală hotărârea instanței de fond, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.2915/07.04.2009, pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.29035/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI
REVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./20.11.2009
Jud. fond:
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Maria Ceaușescu, Lizeta