Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6618/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.4641/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6618/
Ședința Publică din data de 17 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Farmathy Amelia
GREFIER - -
****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de către recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului împotriva sentinței civile nr.2127 din data de 13.03.2009 pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.48717/3/As/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - având ca obiect "contestație decizie pensionare"
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: intimatul-reclamant personal, lipsind recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 12.10.2009 de către intimatul-reclamant, întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, în dublu exemplar.
Intimatul-reclamant, întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, pentru motivele dezvoltate pe cale de întâmpinare, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate ca fiind temeinică și legală.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de13.07.2009, recurenta Casa de Pensii a Municipiului Bac riticat sentința civilă nr.2127/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.48717/3/AS/2008, susținând că instanța de fond a aplicat greșit legea, prevederile Decretului nr.112/1965 nefiind aplicabile intimatului întrucât acesta nu a lucrat în condiții de climă greu de suportat, iar activitatea desfășurată de intimat anterior datei de 18.03.1969 nu intră sub incidența prevederilor Ordinului nr.50/1990, astfel încât mențiunile din adeverințele nr.59/31.03.2008 și nr.261/08.04.2008 nu puteau fi valorificate pentru perioadele anterioare datei mai sus menționate.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Prin sentința civilă nr.2127/13.03.2009 Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte contestația formulată de reclamantul-intimat, a dispus anularea deciziei de pensionare nr.-/2.12.2008 și a obligat recurenta-pârâtă să emită o nouă decizie prin care să valorifice veniturile înscrise într-un număr de 7 adeverințe eliberate de foștii angajatori.
În motivarea soluției instanța de fond a arătat că intimatul-reclamant a lucrat mai mult de 12 luni în Irak în perioada 4.11.1981-4.06.1983, împrejurare care îl îndreptățea ca pârâta să ia în calcul adaosul la vechimea în muncă de 6 luni pentru fiecare an lucrat în conformitate cu dispozițiile art.1 lit.c din Decretul nr.112/1965.
În privința perioadei de activitate anterioare datei de 18.03.1969 neluarea sa în calcul a fost apreciată de Tribunal ca nejustificată, cu motivarea conform căreia dispozițiile art.12 din Ordinul nr.50/1990 nu fac decât să precizeze legislația ce trebuie avută în vedere pentru încadrarea pe grupe de muncă având ca punct de referință data de 18.03.1969 și anume pentru perioada lucrată după acest moment, încadrarea în grupele I și II realizându-se conform cu dispozițiile Ordinului nr.50/1990 ce a înlocuit Ordinele nr.59/1969, nr.105/1976 și nr.210/1977, pentru perioada anterioară datei de 18.03.1969 încadrarea în cele 2 grupe de muncă făcându-se cu respectarea prevederilor instrucțiunilor nr.1040/1967 de aplicare a Legii nr.27/1966.
În privința criticii relative la reținerea sporului pentru lucru într-o zonă cu climă greu de suportat, Curtea invită recurenta să lectureze cu atenție considerentele sentinței recurate, fapt ce îi va permite să rețină că instanța de fond a constatat că intimatului-reclamant nu i se cuvine acest spor pentru că a acest venit nu apare în adeverința nr.2111/1 din 18.03.2008 ca fiind plătit intimatului.
În legătură cu valorificarea perioadei de activitate anterioară datei de 18.03.1969 ca fiind activitate în grupa a II-a, Curtea apreciază că argumentele expuse în considerente de instanța de fond își găsesc pe deplin incidența raportat la situația personală a contestatorului-reclamant.
Astfel, într-adevăr, dispozițiile Ordinului nr.50/1990 nu exclud posibilitatea încadrării activității desfășurate înainte de 18.03.1969 în grupa a II-a, neexistând niciun argument logic pentru care aceleași condiții grele sau vătămătoare de muncă să poată fi valorificate doar după un anumit moment, deși ele au existat atât înaintea acestui moment, cât și ulterior.
Singura deosebire rezidă în temeiul juridic diferit care justifică această continuitate în acordarea relevanței juridice unei situații de fapt care rămâne neschimbată și constă în desfășurarea activității în condițiile grele sau vătămătoare pentru o perioadă de timp care, ca efect al modificărilor legislative, intră sub incidența succesivă a mai multor dispoziții legale.
Instanța de fond a indicat temeiul juridic pentru perioada anterioară datei de 18.03.1969, respectiv instrucțiunile nr.1040/1967 de aplicare a Legii nr.27/1967 și a constatat că la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri provenite de la fostul angajator care atestă încadrarea intimatului în grupa a II-a de muncă anterior datei de 01.08.1969, precum și plata cotelor de CAS și pensie suplimentară pentru veniturile salariale plătite intimatului anterior datei mai sus precizate.
Dispozițiile Ordinului nr.50/1990 nu trebuie interpretate ca interzicând luarea în considerare a perioadei lucrate în grupa a II-a înainte de intervalul de timp în privința căruia acest Ordin are incidență.
O asemenea interpretare pentru care nu există nicio bază legală ar conferi caracter de ultraactivitate Ordinului nr.50/1990, în condițiile în care există prevederi care reglementau desfășurarea activității în grupa a II-a și înainte de perioada reglementată prin acest Ordin.
Apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, nefiind incident motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.2127 din data de 13.03.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.48717/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact.LG/2 ex./16.12.2009
Jud.fond:;
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Petre Magdalena, Farmathy Amelia