Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6815/2009. Curtea de Apel Bucuresti

- ROMÂNIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi nr.5050/2009

SECȚIA A VII-A - CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.6815/

Ședința Publică din data de 24 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Petre Magdalena

JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia

JUDECĂTOR 3: Zeca Dorina

GREFIER: - -

**********************

Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, împotriva sentinței civile nr. 3516 din data de 28.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.44295/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare - având ca obiect "contestație decizie pensionare".

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-contestatoare prin apărătorul său ales, d-na avocat, cu împuternicire avocațială aflată la fila 20 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din data de 11.11.2009, lipsind recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "Registratură" al secției, la data de 19.11.2009, de către intimata-contestatoare, întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, în dublu exemplar.

Intimata-contestatoare, prin avocat, având cuvântul, arată că înțelege să invoce excepția tardivității declarării recursului formulat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, întrucât, în speță, recurenta-intimată a primit sentința atacată la data de 29.05.2009, așa cum rezultă din dovada de primire de la fila 32 dosar fond, iar recursul a fost înregistrat la data de 23.06.2009, adică în a 25-a zi de la data comunicării hotărârii recurate.

În subsidiar, intimata-contestatoare, prin avocat, solicită respingerea recursului declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat.

Solicită obligarea recurentei-intimate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, conform dovezii existente la dosar, reprezentând onorariul de avocat.

Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civilă și reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității declarării recursului.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3516 din data de 28.04.2009, pronunțată în dosarul 44295/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B și, în consecință, a anulat decizia de pensie nr. -/11.09.2008.

De asemenea, a obligat intimata să emită o decizie de recalculare a pensiei, în executarea sentinței civile nr. 1236 din data de 16.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -

Totodată, a obligat intimata la 700 lei cheltuieli de judecată, către contestatoare.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că prin decizia nr. -/1990, contestatoarea a fost pensionată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 3/1977 începând cu data de 01.06.1990.

Prin decizia nr.-/30.06.2005, pensia contestatoarei a fost recalculată, începând cu data de 01.07.2005, conform OUG nr.4/2005, determinându-se un punctaj mediu anual de 2,31810.

Prin sentința civilă nr. 1236/16.10.2007 a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de contestatoare și s-a dispus obligarea intimatei la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite acesteia, prin luarea în considerare și a veniturilor menționate în adeverințele nr. 2797/2.06.2005 și nr. 2614/25.05.2005, emise de -

Prin decizia nr. -/11.09.2008 pensia contestatoarei, recalculată conform OUG nr. 4/2005, a fost revizuită, reținându-se un punctaj mediu anual de 2,40548 puncte, fără a i se valorifica adeverințele menționate în dispozitivul sentinței civile nr. 1236/16.10.2007, sentință ce fusese pusă la dispoziția Casei de Pensii, anterior emiterii deciziei din data de 11.09.2008.

Având în vedere sentința civila nr. 1236/16.10.2007, cât și dispozițiile art. 78 din Legea 19/2000, care prevăd că: "Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică.".

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-intimată arată că la data de 24.12.2008 s-a emis decizia nr.105.824 de punere în executare a sentinței civile nr.790/05.02.2008, beneficiara pensiei urmând a primii și diferențele bănești rezultate.

Mai arată că, în conformitate cu dispozitivul sentinței sus-menționate, B, respectiv Casa Locala a Sectorului 1 B, a fost obligată să emită o decizie, prin luarea în considerare și a veniturilor evidențiate în adeverințele nr. 2797/02.06.2005 și nr. 2614/25.05.2005, emise de -

Solicită instanței de recurs să observe faptul că, prin emiterea acestei decizii, a fost respectat întocmai dispozitivul sentinței sus-menționate, precum și petitul cererii de chemare în judecată.

La termenul din data de 24.11.2009, din oficiu, Curtea a invocat și a pus în discuție, în ședință publică, excepția tardivității declarării prezentului recurs.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art.137 alin.1 Cod proc. civilă, excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu, în raport și de dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține că aceasta este întemeiată, astfel că o va admite ca atare și, în consecință, va respinge recursul declarat de recurenta Casa de Pensii Municipiului B, ca tardiv declarat, din următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 din Codul d e procedură civilă:

"Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.".

Codul d e procedură civilă cuprinde dispoziții legale de strictă aplicare și în ce privește exercitarea căilor extraordinare de atac, prevăzute în Titlul V din cod.

Astfel, în secțiunea Ia C apitolului I din titlul mai sus menționat, intitulat"Recursul",sunt reglementate, prin norme legale imperative, atât termenul de exercitare a acestei căi de atac, cât și formele recursului.

Curtea, având în vedere că prezenta cauză este un litigiu de asigurări sociale, apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 301 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora termenul de exercitare a recursului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, așa cum, de altfel a menționat expres și instanța de fond în dispozitivul hotărârii atacate.

În speță, Curtea constată că recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal de 15 zile, întrucât, din dovada de comunicare existentă la fila 32 din dosarul de fond, rezultă că sentința atacată a fost comunicată Casei de Pensii a Municipiului B la data de 29.05.2009, iar recursul a fost declarat de aceasta la data de 23.06.2009, astfel cum rezultă din rezoluția aplicată la primirea cererii de recurs de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale (fila 1 cererii de recurs - fila 2 dosar recurs)

Față de cele ce preced, Curtea apreciază că excepția tardivității declarării recursului este întemeiată, astfel că o va admite ca atare și, în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 301 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca fiind tardiv, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului

Constatând că recurenta-intimat a căzut în pretenții, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod proc. civilă, o va obliga pe aceasta, către intimata-contestatoare, la plata sumei de 300 lei (RON), cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în recurs, repezentând onorariul de avocat, conform chitanței fiscale nr. 438/18.11.2009, aflată la fila 19 din dosarul de recurs.

ENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității formulării recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, împotriva sentinței civile nr. 3516 din data de 28.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.44295/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, ca fiind tardiv formulat.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 300 lei (RON), reprezentând cheltuieli de judecată, către intimată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

red. / tehnored.

2 ex. / 22.12.2009

Jud. fond: ;

Președinte:Petre Magdalena
Judecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Zeca Dorina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6815/2009. Curtea de Apel Bucuresti