Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 682/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 682
Ședința publică de la 24 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 323 din 27 03 2008 Tribunalului Vaslui intimați fiind CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V și CASA LOCALĂ DE PENSII B, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, lipsă reprezentanții intimaților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, recurentul a depus la dosar, prin registratura instanței, precizări iar intimata Casa jud. de Pensii Vad epus întîmpinare, duplicatul fiind comunicat administrativ recurentului.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Recurentul depune la dosar precizări și copie de pe cupoane de pensie. Precizează că a primit duplicatul întîmpinării însă copia primită acasă privește pe altă parte din alt dosar. Precizează că a luat cunoștință de la dosar de întîmpinarea care-l privește, nu solicită alt termen, nu mai are cereri de formulat. Depune exemplarul de pe întîmpinarea primită acasă și care privește pe din dosarul -.
Instanța, avînd în vedere că duplicatul întîmpinării comunicată recurentului din prezenta cauză privește pe, recurent în dosarul -, dispune trimiterea acestui duplicat la dosarul -.
Nemaifiind cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvîntul în susținerea recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, să se țină cont de OUG nr. 4/2008. Precizează că a ieșit la pensie pe Legea 3/1977.
Instanța rămîne în pronunțare
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă 323 din 27.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui a fost respinsă contestația formulată de B în contradictoriu ci Casa Județeană de Pensii V împotriva deciziei 17560 din 3.09.2007 emisă de intimată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că întrucât contestatorul a fost pensionat la 1 decembrie 1984, drepturile acestuia fiind stabilite potrivit Legii 3/1977 ulterior, după apariția Legii 19/2000 drepturile acestuia au fost recalculate în temeiul noii legi.
Cu ocazia recalculării însă, a fost operat greșit anul acordării salariului de 1450 lei astfel încât în loc de anul 1963 menționat la poz. 10 din carnetul de muncă s-a înscris anul 1953.
Acest fapt a condus la calculul eronat al punctajului acordat prin decizia emisă la 3.06.2005 care, ca urmare reverificării efectuate în urma unei petiții a contestatorului din data de 18.07.2007, a fost diminuat.
Ca atare prin decizia 17560 din 3.09.2007 s-a stabilit punctajul corect la 0,93648, care a fost acordat începând cu 1.07.2005.
Instanța a respins contestația ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul B criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A motivat recurentul că instanța de fond soluționat greșit contestația încălcând dispozițiile Ordonanței nr. 4/2005 care prevedea revizuirea pensiilor fără a le diminua, cu păstrarea punctajului și cuantumului avut la acea dată.
Recursul nu este fondat.
Potrivit Ordonanței nr. 4/2005 invocate de altfel de însăși recurent, "pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor de stat, stabilite în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001" - se recalculează în condițiile prevăzute de prezența ordonanță.
Articolul 2 al aceleiași ordonanțe prevede că "recalcularea se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii", cu respectarea prevederilor Legii 19/2000, precum și a prezentei ordonanțe.
La art. 6 alin. 2 mai prevede și faptul că "în situația în care cuantumul pensiei aferent noului punctaj determinat este mai mic decât cel cuvenit sau aflat la plată, se menține cuantumul cuvenit sau aflat în plată până la data la care prin aplicarea formulei prevăzute de Legea 19/2000 se va obține un cuantum mai mare".
Or, analizând conținutul deciziei nr. 17560 emise la 3.09.2007 (aflată la fila 6 dosar fond) Curtea constată că aceste dispoziții au fost avute în vedere de intimat, care a menționat expres că: "întrucât pensia aferentă punctajului mediu anual recalculat în sumă de 2.767.853 lei este mai mic decât pensia aflată în plată, în sumă de 3.050.112, aceasta din urmă se menține până când pensia rezultată va depăși valoarea pensiei în plată".
Rezultă deci din mențiunea de mai sus, că intimata a respectat dispozițiile invocate de recurent și deși a recalculat punctajul cuvenit contestatorului, nu a modificat cuantumul pensiei avut de acesta în plată la data respectivă.
În consecință, pentru toate cele ce preced, Curtea în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința civilă 323/27.03.2008 a Tribunalului Vaslui.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de contestatorul B împotriva sentinței civile nr. 323/27.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
18.11.2008
Tribunalul Vaslui:
-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Cristina Mănăstireanu, Georgeta Pavelescu