Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 7214/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.5951/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.7214/
Ședința Publică din data de 08 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Farmathy Amelia
GREFIER - -
****************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.5388 din data de 19.06.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.251/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului - având ca obiect "contestație decizie pensionare ".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: recurentul-contestator personal, lipsind intimata Casa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 16.12.2009 de către recurentul-contestator un înscris calificat ca fiind "note de ședință".
Recurentul-contestator, întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurentul-contestator având cuvântul, arată că cererea de recurs este restrânsă și se referă la un singur aspect, și anume la stagiul complet de cotizare după care nu s-a calculat punctajul mediu anual, respectiv dreptul prevăzut la anexa 4, având în vedere prestația în grupa I de muncă pe o perioadă de 17 ani, 11 luni și 10 zile.
Astfel, arată că deși a activat 17 ani, 11 luni și 10 zile în grupa I de muncă, la dosar existând adeverințe care atestă acest fapt, s-au calculat doar 8 ani și 6 luni aferenți grupei I care s-au adăugat la stagiul real de cotizare, rezultând un stagiu de 38 ani, o luni și 27 de zile, care s-a raportat la anexa 3, ori drepturile pretinse se încadrează în anexa nr.4.
Mai arată, în susținerea recursului, că înțelege să invoce dispozițiile art.46 din Legea nr.19/2000, art. 167 alin.(1) lit."b" și art.167 ind.1 alin.(3) și anexa nr.4.
Față de aceste considerente, față de cele pe larg dezvoltate în scris, recurentul-contestator concluzionează în sensul admiterii cererii de recurs astfel cum a fost restrânsă, și pe cale de consecință, să se constate faptul că în cauză beneficiază de un stagiu complet de cotizare conform anexei nr. 4
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentință civilă nr.5388 din data de 19.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.251/3/AS/2009, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația restrânsă formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, împotriva deciziei de revizuire nr.- din 02.04.2009.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a arătat că reclamantul beneficiază de pensie pentru limită de vârstă conform Deciziei nr.- din 4.12.2008 (începând cu data de 17.11.2008).
Decizia de pensionare susmenționată a fost revizuită prin decizia nr.- din 2.04.2009 prin care s-a majorat punctajul mediu anual de la 1.11115 din decizia de pensionare inițială la 1.29929.
Reclamantul a contestat această ultimă decizie.
Nemulțumirea reclamantului este legată de nereducerea stagiului complet de cotizare prevăzut de anexa 3 din Legea nr.19/2000.
Practic ceea ce susține reclamantul este că reducerea vârstei standard de pensionare datorită faptului că a lucrat peste 17 ani în grupa I de muncă, ar trebui să fie dublată și de reducerea stagiului complet de cotizare prevăzut de anexa 3 la legea pensiilor.
Potrivit dispozițiilor art.167/1 din legea pensiilor "într-un interval de 10 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului 4.
Conform anexei 3 Legii nr.19/2000 vârsta standard de pensionare a reclamantului este de 63 de ani și 5 luni.
Instanța de fond a apreciat că, în mod corect, Casa de Pensii aplicat reducerea vârstei de pensionare în cazul reclamantului cu 9 ani și 7 luni pentru stagiul realizat în grupa I de muncă de peste 16 ani (17 ani și 11 luni).
Reclamantul susține că ar trebui să beneficieze pe lângă această reducere a vârstei de pensionare și de o reducere a stagiului complet de cotizare. Stagiul complet de cotizare ar trebui să fie în opinia reclamatului de 23 de ani, conform anexei 4 punctul 2 rândul 3 din tabel.
În susținerea afirmațiilor sale, reclamantul a invocat dispozițiile art.45 din Normele de aplicare ale Legii nr.19/2000 care au conținut similar cu cele ale dispozițiilor art.167 alin.4 din Legea pensiilor și care prevăd că:
"Reducerea vârstelor de pensionare pentru asigurații care au realizat în condiții speciale un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani, respectiv mai mic de 20 de ani se face din vârstele standard de pensionare prevăzut în anexa 3 la lege, cu respectarea condițiilor de stagiu prevăzute în anexele nr.4 si 5 la lege"
Folosirea acestei ultime sintagme "cu respectarea condițiilor de stagiu prevăzute în anexele 4 și 5 la lege" nu înseamnă însă că stagiul utilizat la stabilirea punctajului mediu anual este cel prevăzut de anexele 4 și 5 la lege, ci doar că de reducerea vârstei standard de pensionare, (pentru asigurații care au realizat un stagiu de cotizare în condiții speciale mai mici de 20, respectiv de 25 de ani) beneficiază doar cei care au realizat ceea ce dispozițiile anexelor 4 si 5 numesc "stagiul total de cotizare, necesar - care în cazul reclamantului este de 23 de ani având stagiu realizat în condiții speciale de peste 16 ani".
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurentul-contestator, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, recurentul, arată că a solicitat raportarea stagiului de cotizare la anexa 4 prin care se arată că a activat 17 ani, 11 luni și 10 la grupa I pe legislația anterioară, cu adeverințe la dosar.
Acesta arată că i-au fost socotiți 8 ani și 6 luni aferenți grupei I care s-au adăugat la stagiul real de cotizare rezultând un stagiu de cotizare realizat de 38 de ani, 0 luni și 27 zile. Acest stagiu s-a raportat la anexa 3.
Mai arată că, în anii de stagiu aferenți grupei I acesta nu are și cuantum de salariu și, prin urmare nici punctaj realizat, de unde rezultă o situație dezavantajoasă și discriminatorie în ceea ce îl privește pe acesta și punctajul individual realizat.
Arată că a prezentat la dosar un caz precedent, asemănător cu al său, soluționat favorabil pensionarului.
Solicită instanței de recurs să pronunțe o hotărâre directă în acest caz, fără amânări și înfățișări, conform Legii 19/2000 cu modificările și completările ulterioare și Constituției României.
În drept, nu a invocat nicio dispoziție legală.
În dovedirea susținerilor, nu a solicitat nici un mijloc de probă.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă, Curtea reține următoarele:
Reclamantul beneficiază de pensie pentru limită de vârstă conform Deciziei nr.- din 4.12.2008 (începând cu data de 17.11.2008). Decizia de pensionare susmenționată a fost revizuită prin decizia nr.- din 2.04.2009 prin care s-a majorat punctajul mediu anual de la 1.11115 din decizia de pensionare inițială la 1.29929.
Această decizie de revizuire a fost contestată de către recurent cu motivarea că nu I s-a redus stagiul de cotizare în raport de perioada în care a lucrat în grupa
Curtea reține că, în mod corect, instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată contestația formulată.
Curtea reține că intimata-pârâtă a calculat în mod corect drepturile de pensie, prin reducerea vârstei standard de pensionare, ca urmare a faptului că contestatorul a desfășurat activitate remunerată în grupa I de muncă pe o perioada de 16 ani de zile, încadrându-se în anexa 3 din Legea nr.19/2000.
În cazul recurentului nu se poate proceda și la reducerea stagiului de cotizare, în condițiile anexei 4 din Legea nr.19/2000, deoarece acesta nu a realizat un stagiu complet de cotizare aferent grupei I, ci numai un stagiu incomplet de 16 ani de zile. Dacă recurentul ar fi realizat un stagiu complet de cotizare aferent grupei I, ar fi putut beneficia atât de reducerea vârstei standard de pensionare, cât și de reducerea stagiului de cotizare în condițiile Legii nr.19/2000. Având în vedere că nu a realizat un stagiu complet de cotizare, legiuitorul a consacrat o facilitate în favoarea acestor persoane prin reducerea vârstei standard de pensionare.
Dispozițiile legale menționate, cu privire la calcularea vârstei de pensionare și a stagiului de cotizare, au fost aplicate în mod corect atât de către intimata-pârâtă cât și de instanța de fond.
Curtea reține că drepturile de pensie ale contestatorului au fost deschise începând cu data de 17.11.2008, cu aplicarea dispozițiilor Legii nr.19/2000.
Dacă acesta s-ar fi pensionat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.19/ 2000, atunci ar fi beneficiat de dispozițiile Legii nr.3 /1977, care reglementa o situație mai favorabilă în beneficiul persoanelor care au lucrat în grupa I de muncă, cu privire la vârsta standard de pensionare, cât și cu privire la reducerea stagiului de cotizare.
Curtea reține că nemulțumirea contestatorului este determinată probabil de împrejurarea că legiuitorul, prin adoptarea Legii nr. 19/ 2000, a creat o situație dezavantajoasă persoanelor care s-au pensionat în temeiul acestei Legii, în raport de pensionarii ale căror drepturi la pensie au fost deschise în temeiul Legii nr.3/1977, care beneficiază atât de reducerea vârstei standard de pensionare, cât și de reducerea stagiului de cotizare.
Această situație de inechitate între pensionari nu poate fi remediată decât prin adoptarea unor modificări legislative, instanța de judecată neputând să aplice niște dispozițiile legale abrogate în detrimentul normelor juridice în vigoare.
Pentru considerentele menționate, preciind că prin soluția dată cauzei, Tribunalul Bucureștia soluționat temeinic și legal cauza, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea, în baza art.312 Cod pr.civilă, va respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat împotriva sentinței civile nr.5388 din data de 19.06.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.251/3/AS/2009 de către recurentul-contestator în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-contestator, cu domiciliul în B,-,. 1,. B,. 1,. 18, sector 2, împotriva sentinței civile nr.5388 din data de 19.06.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.251/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, cu sediul în B, nr. 6, sector 3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored: NV/4 EX./06.01.2010
Jud. fond:;
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Petre Magdalena, Farmathy Amelia