Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 753/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 753
Ședința publică de la 27 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pârvulescu
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 3: Ligia Vâlcu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii B, împotriva sentinței civile nr 126 din 15 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 21 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 27 mai 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr.126/5.02.2009 a Tribunalului Brașov s-a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B și, în consecință:
A fost obligată intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului, stabilite prin Decizia nr. -/15.09.2008, funcție de un stagiu complet de cotizare de 30 ani și 10 luni.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt contestatorul a fost pensionat pentru limită de vârstă, începând cu data de 15.09.2008, conform Deciziei nr. - /15.09.2008 (fila 19 dosar), reținându-se un stagiu complet de cotizare realizat de 34 ani.
A fost stabilit un punctaj total de 53,58698 puncte și un punctaj mediu anual de 1,57609 puncte în raport de un stagiu complet de cotizare de 34 ani.
În art. 41 alin. 4 al legii se prevede că stagiul complet de cotizare este de 30 ani pentru femei și 35 ani pentru bărbați, atingându-se acest stagiu în 13 ani de la intrarea în vigoare a legii, urmare eșalonării din anexa III. Acest stagiu complet de cotizare pe parcursul celor 13 ani de tranziție, până la atingerea stagiului de 35 de ani pentru bărbați, se determină, potrivit art. 41 din Legea nr. 19/2000, prin creșterea acestuia "pornind de la 30 de ani, conform eșalonării prevăzute la anexa 3" din lege.
Determinarea stagiului complet de cotizare în cazul contestatorului de față, s-a făcut de către CJP B, prin raportare la data nașterii contestatorului, conform anexei 9 din normele metodologice de aplicare a Legii 19/2000.
În cauză, nu sunt aplicabile însă stagiile complete de cotizare în funcție de data nașterii asiguratului, astfel cum acestea sunt expuse în anexa 9, din norme, întrucât, acest tabel are în vedere ipoteza clasică, potrivit căreia, nu se solicită reducerea vârstei standard de pensionare, iar cererea de pensionare se face la împlinirea vârstei standard.
Determinarea punctajului anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se face " prin raportarea la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa 3" iar acest lucru este prevăzut expres în art. 77 alin 1 din Legea nr. 19/2000, astfel încât, în mod nelegal CJP Bal uat în considerare stagiul complet de cotizare după data nașterii, conform anexei 9 din normele metodologice de aplicare a legii 19/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Județeană de Pensii B arătând că prima instanță a interpretat în mod eronat prevederile Legii nr.19/2000 și a încălcat principiul disponibilității, acordând mai mult decât s-a cerut.
Deși contestatorul nu a criticat stagiul complet de cotizare, totuși instanța a apreciat că punctul mediu anual ar trebui dă fie stabilit în funcție de un stagiu de cotizare de 30 ani și 10 luni-
Prima instanță a luat în considerare, din anexa 3 la Legea nr.19/2000, stagiul de cotizare de 30 ani și 10 luni fără să țină cont că în aceeași anexă este menționată și vârsta pe care ar fi trebuit să o aibă asiguratul la ieșirea la pensie, anume 62 ani și 10 luni.
Se mai susține de asemenea că instanța a ignorat prevederile.340/2001 potrivit cărora anexa nr.3 este detaliată în funcție de data nașterii, în anexa 9, nefiind făcută distincția între persoanele care au desfășurat activitate în condiții normale de muncă sau în condiții deosebite.
Intimatul contestator fiind născut la data de 10.07.1948, stagiul complet de cotizare corect, este de 34 ani.
Recursul este fondat.
În raport de obiectul cauzei prin care se contestă decizia nr.-/2008 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă, sub aspectul cuantumului pensiei, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea principiului disponibilității.
Prin decizia nr.-/2008 a Casei Județene de Pensii Baf ost acordată pensia pentru munca depusă și limita de vârstă în condițiile în care anterior contestatorul a fost beneficiarul unei pensii de invaliditate.
În ceea ce privește cuantumul pensiei pentru limită de vârstă acesta a fost determinat în condițiile prevăzute de art.76 alin.1 și art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000 avându-se în vedere și stagiul de cotizare realizat, nr.total de puncte dar și vârsta de pensionare de 64 ani și 6 luni care, în cazul contestatorului a fost redusă ca urmare a faptului că acesta a avut 20 ani,2 luni și 21 zile în grupa a I-a de muncă, dându-i-se astfel dreptul la reducerea vârstei standard de pensionare până la 60 ani.
De asemenea, potrivit.340/2001, anexa 3 este detaliată în funcție de data nașterii în anexa 9, fără distincție între persoanele care au desfășurat activitate în condiții normale de muncă sau în condiții deosebite.
În condițiile arătate, intimatul contestator fiind născut la data de 10.07.1948, stagiul de cotizare era de 34 ani, or contestatorul are un stagiu de cotizare de numai 30 ani si 10 luni.
Pentru considerentele menționate, în temeiul art.312 Cod proc.civ. recursul declarat de Casa Județeană de Pensii B va fi admis iar sentința tribunalului va fi modificată în parte în sensul respingerii contestației formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta intimată Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 126/5.02.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în tot în sensul că:
Respinge contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 27 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - pt. - -, plecată în
Concediu de odihnă, semnează
Președintele instanței,
Grefier,
- -
Red. CJ - 26.06.09
Dact. GG - 8.07.09
2 ex.
Președinte:Anca PârvulescuJudecători:Anca Pârvulescu, Camelia Juravschi, Ligia Vâlcu