Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 7843/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 7843
Ședința publică de la 05 2008
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii G împotriva sentinței civile nr. 366/16.01.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Intimatul-reclamant pune concluzii de respingere a recursului și menținere drept temeinică și legală a sentinței atacate.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea de față petentul a chemat în judecată intimata Casa Județeană de Pensii G pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata actualizării diferențelor de pensie menționate în fișele de debit anexă la deciziile de pensionare nr. -/20.02.2004, 03.12.2004 și 17.06.2005.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în urma calculării greșite a pensiei s-a judecat cu intimata și s-a pronunțat sentința nr. 164/2003, rămasă irevocabilă.
În vederea punerii în aplicare a acestei sentințe, intimata a emis deciziile menționate mai sus, însoțite de fișele de debit.
Că, în baza adresei nr. 12553/16.05.2007 a solicitat intimatei actualizarea sumelor menționate în fișele de debit, dar aceasta a refuzat.
În dovedirea acțiunii a depus în copie adresa nr. 12553/16.05.2007, emisă de intimată și a solicitat efectuarea unei expertize contabile.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că sentința nr. 164/2003, rămasă irevocabilă a fost pusă în executare prin emiterea deciziei nr. -/17.06.2005, iar intimata nu este în culpă pentru acordarea indicelui de inflație.
S-au depus în copie deciziile nr. -/17.06.2005, 03.12.2004, 20.04.2004 și fișele de debit anexă, sentința nr. 164/2003 a Tribunalului Gorj, cu mențiunea că este rămasă irevocabilă prin decizia nr. 769/2003 a Curții de APEL CRAIOVA.
La solicitarea petentului s-a efectuat o expertiză contabilă de către expert G cu un onorariu de 300 lei, la care intimata a formulat obiecțiuni, soluționate de către expert prin răspunsul depus la data de 14.01.2008.
Prin sentința nr.366 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr-, s-a admis în parte acțiunea în pretenții formulată de petentul, domiciliat în Tg-J, str. 22 2..22,.3,.10, județul G, împotriva intimatei Casa Județeană de Pensii G, cu sediul în Tg-J,-, județul
A fost obligată intimata să plătească petentului suma de 8.777,39 lei RON, reprezentând actualizarea diferențelor de pensie, calculate prin fișele de debit anexe la deciziile de pensionare nr. -/03.12.2004 și 17.06.2005, actualizate la zi.
S-a respins acțiunea privind actualizarea diferențelor de pensie, calculate prin fișa de debit anexă la decizia nr. -/20.02.2004, ca prescrisă.
A fost obligată intimata să plătească petentului 301,70 lei RON cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Prin sentința nr. 164/2003, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr. 274/2003, s-a anulat decizia de pensionare nr. -/1999 și a fost obligată intimata Casa Județeană de Pensii G să emită o nouă decizie care să cuprindă o pensie de asigurări sociale de 11.921,36 lei, o pensie suplimentară de 8.540,68 lei și total drepturi de 20.464, 04 lei, începând cu 01.10.1997, sentință rămasă irevocabilă prin decizia Curții de APEL CRAIOVA nr. 769/01.10.2003, prin respingerea recursului intimatei.
Intimata a pus în executare această sentință prin emiterea deciziei de pensionare nr. -/20.02.2004, din 03.12.2004 și 17.06.2005, calculând și diferențele de pensie cuvenite petentului, diferențe ce au fost achitate în luna iunie 2005.
Întrucât intimata se face vinovată de faptul că nu a calculat corect pensia petentului, fapt ce s-a concretizat în sentința nr. 164/2003, iar diferențele de pensie stabilite prin deciziile de punere în executare a sentinței, trebuiau achitate la scadență, aceasta datorează petentului coeficientul de inflație ca urmare a devalorizării leului, întrucât, acesta a suferit un prejudiciu prin neîncasarea pensiei cuvenite în fiecare lună.
În ceea ce privește diferențele de pensie stabilite prin decizia nr. -/20.02.2004, acestea nu mai pot fi actualizate, în raport de data formulării acțiunii din 31.05.2007, întrucât a trecut mai mult de trei ani, care este termenul general de prescripție.
În mod corect expertul a făcut actualizarea diferențelor de pensie până la 31.12.2007, petentul fiind de acord cu suma de 8.777,39 lei RON, stabilită prin completarea la raportul de expertiză.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii G susținând că paguba suferită de reclamant a fost reparată integral întrucât a fost acordată pensia stabilită prin hotărârea judecătorească cât și indexările și majorările aplicate asupra pensiei recalculate.
Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente.
Din actele depuse în dosarul cauzei rezultă că prin sentința nr. 164/2003 Tribunalul Gorja anulat decizia de pensionare nr. -/1999 și a obligat pe pârâta Casa Județeană de Pensii G să emită o nouă decizie de pensionare care să cuprindă o pensie de asigurări sociale de 11.921,36 lei, o pensie suplimentară de 8.540,68 lei și total drepturi de 20.464,04 lei, începând cu 01.10.1997.
Sentința nr.164/2003 a rămas irevocabilă prin decizia nr.769/01.10.2003, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA.
În baza hotărârii judecătorești sus menționate pârâta Casa Județeană de Pensii a emis decizia de pensionare nr.-/20.02.2004 prin care au fost calculate și diferențele de pensie cuvenite reclamantului, diferențe care au fost plătite în luna iunie 2005.
Prin sentința nr. 164/2003, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 274/C/2003, în baza căreia a fost emisă decizia de pensionare nr. -/20.02.2004 pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumelor, ce au fost calculate prin raportul de expertiză.
Din considerentele sentinței prin care pârâta a fost obligată la plata despăgubirilor către reclamant, rămasă irevocabilă, nu rezultă că sumele stabilite prin expertiză vor fi actualizate cu indicele de inflație.
În suma ce reprezintă diferența de pensie pentru limită de vârstă cuvenită pentru fiecare lună au fost incluse indexările acordate prin hotărâri de guvern pe parcursul perioadei calculate,
Avându-se în vedere că suma plătită reclamantului reprezintă diferența de pensie stabilită de la data pensionării, indexată la zi, nu se mai impune acordarea unor alte sume decât cele stabilite prin hotărârea judecătorească, rămasă irevocabilă.
Față de cele prezentate se va admite recursul și modifica sentința în sensul că se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii G împotriva sentinței civile nr. 366/16.01.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Modifică sentința, în sensul că respinge contestația.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.-
Tehn.2 ex
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Marin Covei, Tamara Carmen