Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 7966/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 7966
Ședința publică de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin
JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
XXX
Pe rol judecarea recursurilor declarate de contestatorul și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D împotriva sentinței civile nr. 404/21.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D prin consilier juridic, a lipsit recurentul contestator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Consilier juridic pentru recurenta intimată solicită admiterea recursului, conform motivelor de recurs, iar cu privire la recursul formulat de contestator solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința civilă nr. 404 din 21 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de pensii
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferența dintre pensia cuvenită potrivit deciziei nr. -/07.11.2006 și pensia efectivă încasată în cuantum de 1775 lei.
A mai fost obligată pârâta către reclamant la 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că in fapt, deși reclamantul, inițial si-a intitulat acțiunea ca fiind " contestație", din motivarea acesteia si din precizările ulterioare reiese ca acesta solicita diferențele bănești dintre sumele cuvenite prin punerea in aplicare a Deciziei nr. 410/19 aprilie 2005 pronunțata de Curtea de Apel Craiova si sumele de bani efectiv plătite pe începând cu 27 ianuarie 2003 (data emiterii de către parata Casa Județeana de Pensii Da D eciziei nr. -) si pana la data plații sumelor reprezentând aceste diferențe.
In raport de aceste motive nu va fi reținută apărarea din întâmpinare a paratei, in sensul ca având in vedere dis part 112 alin 1 pct. 3.pr.civ. contestația reclamantului a rămas fără obiect întrucât decizia nr. -/07.11.2006 a fost revizuita prin decizia nr. -/20.02.2007 si nu se mai afla in plata.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat invocata de parata in întâmpinare, instanța constata ca nici aceasta nu este întemeiata si va fi respinsă.
Astfel se arata ca decizia nr. -/07.11.2006 a mai făcut obiectul contestației reclamantului in dosarul nr. 2082/CM/2006 soluționat de Tribunalul Dolj prin sentința nr. 2157/29.11.2006, insa așa cum am arătat mai sus, in speța, nu se contesta o decizie de pensionare ci reclamantul solicita acordarea unor drepturi bănești, astfel ca nu sunt îndeplinite condițiile art. 1201 Civil.
Analizând cauza pe fond se retine ca prin Decizia nr. 410/19 aprilie 2005 pronunțata de Curtea de Apel Craiova in dosarul nr. 1084/A/2004 s-a admis acțiunea formulata de reclamantul in contradictoriu cu parata Casa Județeana de Pensii D, a fost anulata decizia nr. - din 27 ianuarie 2003 si a fost obligata parata sa emită o noua decizie, având in vedere salariul mediu tarifar de 56088 lei.
Aceasta hotărâre irevocabila a fost pusa in aplicare de către Casa Județeană de Pensii la data de 07.11.2006 prin emiterea Deciziei nr. -.
Conform raportului de expertiza, Casa Județeana de Pensii D la data de 19.04.2005, data rămânerii irevocabile a Deciziei nr. 410/19 aprilie 2005 Curții de Apel Craiova trebuia sa plătească reclamantului diferența de 77 954 450 lei diferența care a fost reactualizata si cumulata cu diferențele dintre pensia cuvenita si cea efectiv plătită din perioada 27.06.2006-27.09.2006 de 4265 lei, reactualizata in luna iulie 2007.
Din anexa la raportul de expertiza rezulta ca parata a achitat reclamantului o parte din sumele datorate, rămânând de achitat o diferența de 1775 lei.
Împotriva sentinței au declarat recurs contestatorul și intimata criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Recurentul contestator arată că, la instanța de fond a solicitat încuviințarea unei expertize de specialitate și, deși a avut ca obiective: stabilirea modului de calcul al pensiei din decizia emisă la 7 nov. 2006, diferențele lunare actualizate la zi, având în vedere majorările legale acordate de la data de 1 dece,brie 2002 la zi, nu este mulțumit de conținutul raportului obiecțiunile sale fiind respinse, atât de expert cât și de instanță.
În mod greșit, instanța și-a însușit punctul de vedere exprimat în raportul de expertiză și nu a admis efectuarea unei alte expertize.
Recurenta CAS. Jud. de pensii D, arată că a respectat întocmai dispozițiile deciziei nr. 410 din 19.04.2005 a Curții de Apel Craiova, iar prin decizia nr. - din 7 nov. 2006, acordat reclamantului drepturi de pensie retroactiv începând cu data de 1 dec. 2002, astfel că acordarea sumei de l775 lei reprezentând diferențe reactualizate, este nejustificată.
Ambele recursuri sunt nefondate.
Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că prin decizia 410 din 19 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 1084/A/2004 s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de pensii D, a fost anulată decizia nr. - din 27 ianuarie 2003 și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie, având în vedere salariul mediu tarifar de 56088 lei.
Această hotărâre irevocabilă a fost pusă în aplicare de către Casa Județeană de pensii la data de 07.11.2006 prin emiterea deciziei nr. -.
Conform raportului de expertiză, Casa Județeană de Pensii D la data de 19.04.2005, data rămânerii irevocabile a deciziei nr. 410/19 aprilie 2005 Curții de Apel Craiova trebuia să plătească reclamantului diferența de 77.954.450 lei diferența care a fost reactualizată și cumulată cu diferențele dintre pensia cuvenită și cea efectiv plătită din perioada 27.06.2006 - 27.09.2006 de 4265 lei, reactualizată în luna iulie 2007.
Din anexa la raportul de expertiză rezultă ca pârâta a achitat reclamantului o parte din sumele datorate, rămânând de achitat o diferență de 1775 lei.
Se constată astfel că, recurenta intimată nu a făcut dovada achitării întregii sume la care a fost obligată prin hotărâre judecătorească.
Nu poate fi primit nici critica recurentului privind modul de soluționare a obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză, deoarece din cuprinsul răspunsului la obiecțiuni rezultă că, prin decizia emisă la 7 nov. 2006 s-a respectat punerea în aplicare a deciziei nr. 410/2005, că s-a schimbat baza de calcul, avându-se în vedere salariul mediu tarifar de 56.088 lei, iar prin aplicarea programului informatic automat au fost pus în aplicare toate modificările la zi, în ceea ce privește indexările și majorările stabilite prin reglementările legale.
Diferențele de încasat, au fost reactualizate prin aplicarea coeficienților stabiliți de Direcția de Statistică D, respectiv corectarea cu indicii de devalorizare, iar calculul s-a făcut pentru fiecare lună în parte.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 2.pre.cicv. se vor respinge ca nefondate ambele recursuri.
PEMTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate ambele recursuri declarate de contestatorul și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D împotriva sentinței civile nr. 404/21.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
2 ex- /19.09.2008. - -
Președinte:Dorina StoichinJudecători:Dorina Stoichin, Mihaela Cotora, Marian Lungu