Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 816/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 816/2009

Ședința publică de la 25 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa

- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria

- - - judecător

- grefier

Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul G împotriva deciziei civile nr.120/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul și pentru pârâta intimată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate întâmpinare, comunicându-se un exemplar cu contestatorul.

Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare, acordând cuvântul în dezbateri.

Contestatorul solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, anularea deciziei contestată și rejudecând recursul a se dispune admiterea acestuia în sensul de a se avea în vedere la stabilirea pensiei faptul că a fost decorat cu Ordinul Meritul Militar clasa a III -a pentru care primea un spor de 10 % iar data de la care urma să i se pună în plată pensia nu a fost stabilită în mod corect.

Reprezentantul pârâtei intimate pune concluzii de respingerea contestației în anulare pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.

CURTEA DE APEL

Asupra contestației în anulare de față;

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub dosar nr-, contestatorul a chemat în judecată pe intimatul Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Contestații Pensii B solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:

- să se dispună modificarea deciziei nr.19/23.03.2007 emisă de intimat, în sensul recalculării cuantumului pensiei de serviciu, prin luarea în considerare a faptului că a fost decorat cu Ordinului militar clasa III, că a fost angajat până la data de 28.02.1992 și șomer până la data de 30.11.1992.

În motivarea contestației sale a arătat că prin decizia atacată i s-a admis în parte contestația formulată împotriva deciziei de pensionare nr.-/13.01.2007, fiindu-i respinse cererile referitoare la solda lunară brută, ca bază de calcul a pensiei, acordarea procentului corespunzător Ordinului Meritul militar clasa III, vechimea totală în serviciu, data trecerii în rezervă, perioadele de vechime realizate în sistemul public de pensii, perioadele de contribuție la fondul de pensie suplimentară, data înregistrării cererii de acordare a pensiei militare și data acordării drepturilor de pensie.

Referitor la acordarea procentului de 10%, corespunzător Ordinului Meritul militar clasa III, cu care a fost decorat contestatorul, acesta a susținut că intimatul a refuzat în mod cu totul nejustificat să acorde, beneficiarului ordinului, sporul prevăzut de art.11 lin.3 din Legea nr.80/1995.

În al doilea rând a arătat că vechimea totală a contestatorului, ca militar activ în cadrul intimatului a fost greșit stabilită la 23 de ani, 11 luni și 29 zile, în condițiile în care ordinul de trecere în rezervă a fost emis la 9.02.1992 însă până la data de 19.02.1992, a cesta a desfășurat activitatea de predare a funcției și gestiunii deținute iar plata soldei a fost efectuată către contestator până la data de 28.02.1992.

Sub un ultim aspect, a învederat că din 28.02.1992 și până la 30.11.1992 a fost beneficiarul unei indemnizații de șomaj, din fondurile

În drept, a invocat art.54 alin.3 din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare.

Prin întâmpinarea depusă, în condițiile art.115-118 Cod proc.civilă, intimatul solicitat respingerea contestației formulate de contestatorul și menținerea ca legală și temeinică a deciziei nr.19/23.03.2007.

În privința primului aspect invocat de contestator, intimatul a arătat că acesta nu beneficiază de sporul de 10% prevăzut de art.11 alin.3 din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare deoarece nu a dovedit cu brevet că fost decorat cu acest ordin.

Referitor la vechimea totală în serviciu militar, intimatul a susținut că potrivit dispozițiilor art.17 din Legea nr.164/2001, vechimea în serviciu militar este definită ca fiind perioada în care o persoană a avut calitatea de cadru militar în activitate, a îndeplinit serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, elev, student al unei instituții militare de învățământ pentru formarea cadrelor militare, a fost concentrată sau mobilizată ca rezervist ori a fost în captivitate, că această enumerare este limitativă și că perioada în care contestatorul s-a aflat în șomaj nu este prevăzută în acest text de lege.

Prin sentința civilă nr.722/LM/19.06.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosar nr-, s-a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, invocată din oficiu de tribunal, și pe cale de consecință, s-a declinat competența de soluționare a contestației formulată de contestatorul G în favoarea Tribunalului București - Secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a constatat ca față de obiectul cauzei și de prevederile art. 156 teza II din Legea nr.19/2000, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București, în a cărui rază teritorială își are sediul pârâtul.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul de 5 zile prevăzut de art.158 alin.3 teza I Cod proc.civilă, contestatorul G criticând-o pentru nelegalitate și solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la Tribunalul Hunedoara pentru continuarea judecății.

Prin decizia civilă nr.1247/22.11.2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-, s-a admis recursul formulat de contestator și pe cale de consecință, s-a dispus casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății pe fond, la Tribunalul Hunedoara.

În considerentele deciziei de casare s-a reținut că hotărârea primei instanțe este nelegală deoarece în cauză ne aflăm în prezența unei cereri îndreptate împotriva Comisiei de contestații pensii din cadrul Ap. care este echivalentul militar al

În rejudecare, după casare, dosarul a fost înregistrat sub nr-.

Prin sentința civilă nr.382/LM/1.04.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosar nr-, s-a respins acțiunea de asigurări sociale formulată de reclamantul G împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naționale.

Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că acțiunea reclamantului este nefondată din următoarele considerente:

Potrivit deciziei nr.-/13.01.2007, reclamantul este beneficiarul unei pensii militare de stat.

Împotriva acestei decizii, reclamantul formulat contestația la Comisia de contestații pensii din cadrul Ap. care prin Decizia nr.19/2007 a fost admisă în parte, în ce privește perioada în care a desfășurat activități în condiții speciale de muncă și corectarea vârstei menționate în cuprinsul deciziei contestate.

Toate celelalte solicitări ale reclamantului vizând solda lunară brută, ca bază de calcul a pensiei, acordarea procentului corespunzător Ordinului Meritul militar clasa III, vechimea totală în serviciu, data trecerii în rezervă, perioadele de vechime realizate în sistemul public de pensii, perioadele de contribuție la fondul de pensie suplimentară, data înregistrării cererii de acordare a pensiei militare și data acordării drepturilor de pensie au fost respinse ca neîntemeiate.

Referitor la sporul prevăzut de art.11 alin.3 din Legea nr.80/1995, instanța a reținut că acesta nu i se cuvine deoarece adeverința depusă la dosar de reclamant nu a fost însoțită de brevetul care să ateste conferirea ordinului și că în aceste condiții Comisia de contestații a procedat corect atunci când a respins cererea reclamantului.

Legat de vechimea în serviciul militar, instanța de fond a constatat de asemenea că aspectele invocate de reclamant nu pot fi primite deoarece perioada cuprinsă între luna februarie 1992 și luna noiembrie 1992, cât a fost șomer, nu constituie vechime în serviciul militar, în sensul prevăzut de art.17 din Legea nr.164/2001.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 15 zile prevăzut de art.301 Cod proc.civilă, reclamantul G criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii așa cum fost formulată.

În expunerea motivelor sale de recurs, a învederat sub un prim aspect că soluția primei instanțe se întemeiază pe o interpretare greșită a dispozițiilor art.11 alin.3 din Legea nr.80/1995 și ale art.17 din Legea nr.164/2001.

Astfel, în ce privește sporul de 10%, recurentul a susținut că din cuprinsul adeverinței nr. /20.06.2007, emisă de Centrul Militar Județean H rezultă în mod cert că a fost decorat cu ordinul "Meritul militar" clasa III, de către Președintele Românei, conform Decretului prezidențial nr.157/15.08.2004 și că în aceste condiții nu are relevanță dacă a prezentat sau nu brevetul deoarece acest rolul acestui act este acela de a da dreptul celui decorat să poarte însemnul și de a dovedi conferirea ordinului, așa cum greșit s-a apreciat de către instanța de fond.

Referitor la perioada în care recurentul s-a aflat în șomaj, acesta a învederat că, potrivit legislației în materie, perioada de șomaj se ia în calcul la stabilirea pensiei astfel că și din acest punct de vedere se impune modificarea hotărârii instanței de fond.

Sub un ultim aspect a învederat că instanța de fond a omis să analizeze probele de la dosar care atestau că pensia recurentului a fost calculată fără a se avea în vedere vechimea totală ca militar d e 23 ani, 11 luni și 29 zile.

În întâmpinarea depusă în recurs, intimatul Ministerul Apărării, pentru Comisia de contestații pensii a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant ca nefondat deoarece adeverința nr. CR 171/20.06.2007 nu poate fi luată în considerare în vederea acordării sporului de 10 % prevăzut de art.11 alin.3 din Legea nr.80/1995 câtă vreme acesta nu este în măsură de prezinte, conform art.107 alin.6 din Legea nr.80/1995, brevetul care atestă decorația primită.

Critica vizând calculul greșit al vechimii în serviciu militar a fost considerată de asemenea ca neavenită întrucât art.17 din Legea nr.164/2001 definește imperativ vechimea în serviciu militar iar situațiile în acre s-a aflat recurentul după trecerea sa în rezervă nu se încadrează în nici unul din cazurile enumerate limitativ de textul de lege menționat mai sus.

În drept, a invocat art.11 și art.107 din Legea nr.80/1995, art.17 din Legea nr.164/2001 și art.115 Cod proc.civilă

Prin decizia civilă nr.120/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-, s-a respins recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.382/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că urmare a emiterii Deciziei nr.-/14.11.2008 de către intimatul Ministerul Apărării, contestația formulată de reclamantul Gar ămas fără obiect.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul G solicitând admiterea ei și anularea deciziei atacate.

În motivare arată că instanța a comis o gravă eroare nedispunând calcularea și acordarea retroactivă a drepturilor bănești ce i se cuvin conform legii nr.80/1995, neținând cont de dispozițiile Legii nr.164/2001.

Susține deci că nu i s-a cerut de către comandantul A să prezinte brevetul prin care se atestă că a fost decorat cu ordinul "Meritul Militar", acesta nefiindu-i luat în calcul la pensie.

Referitor la calculul vechimii în muncă, arată că instanța s-a pronunțat în baza unei legi defavorabile contestatorului, fără a ține cont de actele existente în dosar, astfel că nu i-au fost considerate ca vechime în muncă și luate în calculul pensiei 9 luni.

Contestația nu este motivată în drept.

Intimatul Ministerul Apărării Naționale Bad epus întâmpinare (6-7), prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.

Examinând cererea de față prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:

Potrivit art.318 teza I Cod pr.civilă "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale".

In lumina acestui text legal, admisibilitatea contestației în anulare specială are în vedere dezlegarea dată recursului prin săvârșirea unei greșeli materiale în legătură cu aspectele formule ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Este deci vorba despre acea greșeală pe care o omite instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Sunt greșeli materiale în sensul legii, de exemplu, respingerea unui recurs ca tardiv, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus în termen sau anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru etc.

Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, așa cum invocă contestatorul prin cererea de față.

Ceea ce prezintă contestatorul în motivare sunt eventuale greșeli de judecată, de apreciere a probelor și nu greșeli de fapt în sensul amintit mai sus. Legea, în acest context, nu dă posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, întrucât ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, adică ar provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce este inadmisibil.

Ca urmare, prezenta contestația în anulare se privește a fi neîntemeiată și astfel va fi respinsă în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G împotriva deciziei civile nr.120/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25.06.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

-CO

Semnează vicepreședinte

Curtea de Apel

Grefier,

-CO

Semnează prim grefier

Red.

Tehnored. 2 ex.

Președinte:Victor Crețoiu
Judecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 816/2009. Curtea de Apel Alba Iulia