Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 817/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 817

Ședința publică de la 04 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 3: Ioana Bodri

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, împotriva sentinței nr. 289 din 21 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul contestator lipsind recurenta intimată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Nemaifiind cereri de formulat se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.

Intimatul contestatorul, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul Gorj.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 289 din 21 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, a admis contestația formulată de petentul, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

A anulat decizia nr.-/25.01.2008 emisă de intimată și dispune emiterea unei noi decizii în care punctajul mediu este 1.16957, pensia este 568 lei pentru lunile noiembrie, decembrie 2007, 610 lei pentru perioada ianuarie-septembrie 2008 și 732 lei pentru luna octombrie 2008.

A obligat intimata la 873 lei diferență de pensie și la 300 lei cheltuieli de judecată către petent.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, perioadele 15.03.2000-18.09.2000 și 08.08.2001-16.11.2002, sunt înscrise în carnetul de muncă al petentului la pozițiile 32-33 și 34-38, pentru cea din urmă perioadă existând depuse la dosarul de pensionare adeverința nr.872/08.05.2008, din toate aceste acte rezultând că în ambele perioade petentul a desfășurat activitate și i s-a reținut contribuție la fondul asigurărilor sociale de stat pentru condiții speciale de muncă.

Din raportul de expertiză rezultă faptul că prin decizia de pensionare i-a fost luată în calcul ca fiind lucrată în condiții speciale numai perioada 15.03.2000-18.09.2000, nu și perioada 08.08.2001-16.11.2002, astfel că, stagiul de cotizare realizat se modifică la 31 ani, punctajul mediu devine 1.16957, iar pensia corectă este de 568 lei pentru lunile noiembrie, decembrie 2007, 610 lei pentru perioada ianuarie 2008- septembrie 2008 și 732 lei pentru octombrie 2008, rezultând astfel o diferență de pensie neîncasată de petent de 844 lei care reactualizată este de 873 lei pentru perioada 01.11.2007-31.10.2008.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului susține:

Tribunalul, în mod greșit reține punctajul mediu anual și o pensie diferită ignorând faptul că expertul a revenit la calculul stagiului de cotizare și implicit al punctajului mediu anual, prin răspunsurile la obiecțiunile formulate.

Prin raportul de expertiză s-a stabilit un stagiu de cotizare de 26 de ani, iar prin răspunsul la obiecțiuni, expertul revine și stabilește un stagiu de cotizare de 28 de ani, care este de asemenea greșit în opinia recurentei, prin valorificarea perioadei contestate, ca fiind lucrată în condiții speciale de muncă.

Consideră că, Tribunalul greșit a valorificat perioada 08.08.2001-16.11.2002, ca fiind lucrată în condiții speciale de muncă, fără să țină cont de adeverința 8125/10.07.2006 emisă de CJP G- Direcția Economică, de cotizare și arhive din care nu rezultă, că intimatul a prestat activitate în aceste condiții, întrucât nu a achitat CAS pentru condiții speciale de muncă.

Atât instanța cât și expertul trebuiau să aibă în vedere, faptul că SC SRL Mao bținut avizul de încadrare în condiții speciale de muncă începând cu 20.03.2003,m dată la care obiectul de activitate al societății s-a completat cu activități din industria extractivă, respectiv extracția și prepararea cărbunelui, prin actul adițional încheiat la statutul SC N SRL autentificat 2186/20.03.2003 la registrul Comerțului și trebuia să nu aibă în vedere perioada contestată ca fiind lucrată în condiții speciale de muncă.

Deci, pentru perioada anterioară datei de 20.03.2003 nu există temei legal pentru încadrarea c în condiții speciale de muncă.

Solicită în final, admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.

Recursul este nefondat.

Examinându-se sentința recurată prin prisma criticilor invocate în recurs, se vor reține:

Este nefondată invocarea recurentei cu privire la greșita valorificare a perioadei 08.08.2001-16.11.2002 ca fiind încadrată în condiții speciale de muncă, întrucât pentru această perioadă nu s-a achitat CAS, pentru condiții speciale de muncă.

Conform art.1 al.5 din legea 226/2006, pentru perioada cuprinsă între 01.04.2001 și data intrării în vigoare a prezentei legi nu se datorează diferența dintre cota de contribuție de asigurări sociale, datorată de angajator pentru condiții speciale de muncă și cea declarată de către acesta și astfel că susținerea recurentei este nefondată.

În ce privește încadrarea locului de muncă în condiții speciale potrivit art. 20 din legea 19/2000 care arată, că locurile de muncă cu condiții speciale sunt cele din: A unități miniere pentru personalul ce-și desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă din luna respectivă; B activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații; C civilă pentru personalul navigant prev. în anexa nr.1, D Activitatea artistică desfășurată în profesiile prev. în anexa nr.2.

La stabilirea încadrării locului de muncă în condiții speciale, expertul numit în cauză a avut în vedere înscrierile în carnetul de muncă și adeverința 872 din 08.05.2008 emisă de SC SRL M, arătând motivat, neluarea în considerare a adev. 8125/2006.

Față de cele arătate, se va aprecia legală și temeinică sentința recurată, urmând ca în baza art.312 al.1 pr.civilă să se respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

IDE

Respinge recursul formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, împotriva sentinței nr. 289 din 21 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2010

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.jud. -

Tehnored. 2 ex.

Red./

Președinte:Florica Diaconescu
Judecători:Florica Diaconescu, Cristina Raicea, Ioana Bodri

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 817/2010. Curtea de Apel Craiova