Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 83/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.83/R-CA

Ședința publică din 11 Iunie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florica Răuță

JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu

JUDECĂTOR 3: Veronica Șerbănoiu Bădescu

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de contestatorul GH., domiciliat în Râmnicu V, cartier,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.281 din 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-contestator Gh. și intimata Casa Județeană de Pensii

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la doar s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare din partea intimatei Casa Județeană de Pensii V, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

CURTEA

Examinând recursul civil de față:

Prin contestația înregistrată la data de 6 martie 2007, contestatorul solicită anularea deciziei nr.- din 7 decembrie 2007, prin care s-a cerut emiterea unei noi decizii privind recalcularea pensiei sale, sub aspectul stabilirii corecte a cuantumului acesteia, cât și sub aspectul obligării intimatei la restituirea sumei de 2067 cu titlu de pensie primită necuvenit pe perioada 1 decembrie 2005 - 31 martie 2007.

În motivarea contestației s-a susținut că, prin decizia nr.-/30.11.2005 emisă de Casa Județeană de Pensii, ca urmare a recalculării pensiei contestatorului pentru limită de vârstă, i s-a stabilit o pensie în sumă de 503 lei, corespunzătoare unui punctaj de 1,69964 puncte.

S-a precizat că anterior datei emiterii deciziei mai sus menționată, contestatorul era deja pensionat pentru invaliditate, aflându-se în gradul I de invaliditate, cu însoțitor.

Ca urmare a emiterii deciziei de pensionare dedusă judecății, i s-a recalculat pensia pentru limită de vârstă și i s-a diminuat cuantumul drepturilor bănești de la 503 lei la 392 lei, diminuându-se și punctajul mediu anual de la 1,69964 puncte la 1,32365 puncte, consecința fiind emiterea deciziei prin care s -a stabilit în sarcina contestatorului un debit în sumă de 2067 lei, reprezentând suma încasată necuvenit pe perioada 1.12.2005 - 31.03.2007.

Contestatorul a susținut că nu are nici o culpă în ceea ce privește calcularea greșită a cuantumului pensiei sale și că, prin decizia nr.147/19.01.2007, Comisia județeană îi stabilise un handicap de gradul I pentru care avea nevoie de însoțitor deoarece, a fost operat pe cord deschis.

Prin sentința civilă nr.281 din 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea contestația a fost respinsă ca nefondată.

S-a reținut astfel că, prin decizia nr.- din 7 februarie 2007 emisă de intimată privind recalcularea pensiei contestatorului pentru limită de vârstă, s-a stabilit un punctaj mediu anual determinat în urma recalculării de 1,32365 puncte și un total al drepturilor de pensie în sumă de 392 lei, începând cu data de 1.12.2005.

Prin decizie s-a stabilit că pentru perioada 1.12.2005 - 31.03.2007 se constituie în sarcina contestatorului un debit în sumă de 2067 lei, reprezentând sumă încasată necuvenit provenită din încadrarea eronată pentru handicap grav în loc de handicap accentuat.

Pentru a emite această decizie, contestatoarea a avut în vedere faptul că, dintr-o eroare în programul utilizat pentru calcularea drepturilor de pensie ale contestatorului s-a introdus noțiunea "handicap grav", în loc de "handicap accentuat", astfel cum corect ar fi trebuit să fie utilizat.

În acest context s-a avut în vedere că potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr. 19/2000, persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap preexistent calității de asigurat, în funcție de gradul handicapului, beneficiază de reducerea stagiilor de cotizare și a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr.3 cu 15 ani dacă au realizat cel puțin 1/3 din stagiul complet de cotizare - pentru cei cu handicap grav și cu 10 ani dacă au realizat cel puțin 2/3 din stagiul de cotizare - pentru cei cu handicap accentuat.

Potrivit certificatului depus la dosar eliberat de Direcția de Muncă și Protecția Socială V, contestatorul, față de afecțiunea de care suferă era încadrabil în categoria celor cu handicap accentuat și nu a celor cu handicap grav cum din eroare a fost introdus în programul de calcul al pensiei de către intimată.

Faptul că ulterior emiterii actului medical menționat contestatorul a dobândit și alte afecțiuni nu are relevanță în raport cu decizia de pensie anterioară.

Potrivit dispozițiilor art.187 alin.1 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 ani.

În raport de aceste dispoziții legale, calcularea de către intimată a debitului pretins contestatorului pentru perioada 1.12.2005 - 31.03.2007 se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.187 alin.1 din Legea nr.19/2000.

Tribunalul reține din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză pentru verificarea legalității calculării sumei determinată drept debit de către intimată că punctajul mediu anual de 1,32365 puncte recalculat de Casa Județeană de Pensii V prin decizia nr.-/7.02.2007 a fost corect stabilit, având în vedere totalul punctelor realizate de contestator în perioada 1971-2000, precum și certificatul nr.2412/7.07.2000 prin care se stabilește gradul II de invaliditate (handicap accentuat).

Certificatul de încadrare în gradul de handicap grav, nr.147/19.01.2007 este emis ulterior perioadei pentru care s-a calculat de către intimată debitul datorat de contestator ca urmare a handicapului eronat consemnat, ceea ce nu poate produce efecte retroactiv, efectele certificatului nr.147/19.01.2007 producându-se de la data emiterii acestuia.

Față de verificările efectuate de către expert cu privire la calcularea debitului de 2067 lei, reprezentând sumă încasată necuvenit provenit din încadrarea eronată în "handicap grav" în loc de "handicap accentuat", tribunalul reține că suma a fost corect calculată și, în raport de dispozițiile art.187 alin.1 din Legea nr.19/2000, contestatorul a fost legal obligat să restituie această sumă.

Împotriva acestei sentințe în termen legal, a declarat recurs contestatorul Gh. criticând-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

Instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea formulată de contestator iar hotărârea a fost motivată pe ceea ce nu s-a cerut.

De altfel, arată contestatorul că nu au fost respectate dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, hotărârea fiind nemotivată.

- În mod nelegal instanța de fond a respins obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, deși pensia nu a fost calculată ca urmare a certificatului de încadrare în gradul de handicap grav cu nr.147 din 19 ianuarie 2007 care este emis anterior deciziei atacate.

Se mai arată că au fost încălcate prevederile art.129 Cod procedură civilă, instanța nepunând în discuția părților împrejurări care să permită anumite apărări și propuneri de probe.

Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la înscrisurile și apărările invocate.

Analizând recursul în raport de aceste critici aduse sentinței se constată că este nefondat.

Din întreg probatoriul administrat rezultă că la data emiterii deciziei nr.- din 30 noiembrie 2005, de recalculare a pensiei contestatorului începând cu data de 1 decembrie 2005, acesta era încadrat în gradul de handicap accentuat, conform certificatului de handicap br,2412 din 7 iulie 2000.

Ca urmare, s-a impus îndreptarea cererii săvârșite săvârșite prin luarea în calcul a unui handicap grav, fapt ce a condus la încasarea unor drepturi de pensie necuvenite.

La data cunoașterii erorii săvârșite în decizie și anume la data de 17 februarie 2007 a fost emisă decizia de recuperare a debitului pentru perioada 1 decembrie 2005 - 31 martie 2007.

În mod corect prima instanță a reținut faptul că, noul certificat de încadrare în handicap grav emis în data de 19 ianuarie 2007, nu putea avea efect retroactiv, pentru perioada 1 decembrie 2005 - 31 martie 2007.

Instanța a considerat că expertul a răspuns la toate obiectivele precizate.

Se constată de asemenea că sentința instanței de fond, în considerente conține motivele de fapt și de drept, care au dus la soluția respectivă, fiind respectate dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă și s-a pronunțat cu privire la toate înscrisurile și apărările invocate.

Pentru considerentele de mai sus, constatându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art.312 (1) Cod procedură civilă, recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de contestatorul GH., domiciliat în Râmnicu V, cartier,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.281 din 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

TC/2 ex.

7.07.2008

jud fond.

Președinte:Florica Răuță
Judecători:Florica Răuță, Florinița Ciorăscu, Veronica Șerbănoiu Bădescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 83/2008. Curtea de Apel Pitesti