Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 830/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA Nr. 830/

Ședința publică de la 17 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu

Grefier - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de contestator împotriva sentinței civile nr.329/2.04.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 3 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, având nevoie ce timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 10 2008, apoi la data de 17 2008.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Constată că, prin sentința civilă nr.329/2008 Tribunalul Covasnaa dispus următoarele:

A respins contestația înregistrată la Tribunalul Covasna sub nr- (inițial înregistrată sub nr.935/M/2006 la Tribunalul Brașov ) formulată, precizată și completată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B împotriva Deciziilor cu nr. -/12.04.2006, nr. -/11.01.2007, nr. -/14.03.2007, Deciziei cu nr. 9475/26.01.2007, Deciziei cu nr. 9774/22.03.2007, privind recalcularea drepturilor de pensie potrivit Adeverinței nr. 20993/04.08.2004 emisă de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B și potrivit Adeverinței D 10/E 409/11.04.2006 emisă de SC SA B, plata retroactivă a diferențelor de pensie începând cu data de 21.02.2006, recalcularea punctajului și a cuantumului pensiei până la data încheierii contractului de muncă, respectiv 1.06.2006, calculul punctajului potrivit art. 78 al.3 din L 19/2000 pentru perioada februarie 2002-ianuarie 2003 și implicit calculul vechimii în muncă, diminuarea vechimii în muncă în condiții normale, majorarea punctajului și a cuantumului pensiei conform art. 78 al.8 din L 19/2000 pe perioada 15.03.2005-21-02.2006.

A respins contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr- (inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr-), conexată la cauza înregistrată sub nr-, formulată de același contestator în contradictoriu cu aceiași intimată Casa Județeană de Pensii B având ca obiect anularea Deciziei nr. -/25.10.2007 emisă de intimată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:

Intimata a emis inițial decizia de pensionare cu nr. - din 12.04.2006 care a fost ulterior revizuită de mai multe ori, ajungându-se la reducerea stagiului complet de cotizare în condiții normale de la 18 ani și 11 zile la 17 ani 3 luni și 18 zile.

Deși decizia a fost supusă revizuirii această mențiune a fost păstrată până la emiterea cele din urmă decizii din data de 25.10.2007 contestată de asemenea, unde se revine la următoarea mențiune: stagiu de cotizare realizat în condiții normale - 18 ani 4 luni și 16 zile, și prin urmare acest petit a rămas fără obiect.

În ceea ce privește recalcularea veniturilor ca urmare a mențiunilor greșite a grupei a II de muncă în carnetul de muncă, fiind vorba de câteva zile, care nu pot influența cuantumul pensiei, după afirmația contestatorului, acesta a renunțat la judecata acestui petit, sens în care instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 246 Cod procedură civilă în ședința publică din data de 13.03.2008.

În dosarul - al Tribunalului Covasna contestatorul recunoaște că intimata prin noua decizie de pensionare emisă la data de 25.10.2007 ca urmare a depunerii cererii în data de 21.03.2007 a luat în calcul adeverința cu nr.D 10/E 409/11.04.2006, astfel că și pentru aceste considerente petitul este neîntemeiat.

Referitor la contribuția stabilită de lege pentru a fi luată în considerare cât timp persoana îndreptățită a beneficiat de plăți compensatorii instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 2 din OUG nr. 107 din 27 iunie 2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în MO nr. 352 din 30 iunie 2001: "(5^1) Contribuția de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă de bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj la nivelul unei treimi din cota stabilită pentru condiții normale de muncă", și prin urmare AJOFM a achitat contribuția de asigurări sociale la nivelul unei treimi din cota stabilită pentru condiții normale de muncă.

Numărul de puncte în cazul plăților compensatorii se calculează la 1/3 din drepturile primite, sens în care instanța constată că și acest petit, inclusiv cel care decurge din acesta, privitor la vechimea în muncă pe perioada 01.02.2002 - 28.02.2002, când a fost în șomaj, este neîntemeiat, deoarece contribuția fiind de 1/3, aceasta afectează inclusiv vechimea în muncă, care nu poate fi comparată cu a unei alte persoane care a lucrat în condiții normale și a cotizat integral.

În ceea ce privește cele două decizii de imputare emise de intimată prin care s-a dispus recuperarea unor sume de bani, respectiv a sumei de 64 lei conform deciziei cu nr. 9475/26.01.2007 (fila 73 din dosarul Tribunalului Brașov ) și a sumei de 23 lei prin decizia cu nr. 9774/22.03.2007 (fila 91 din același dosar), tribunalul reține că recuperarea sumelor s-a dispus ca urmare a faptului că pe perioada 01.02.2002 - 28.02.2003 cât contestatorul a fost în șomaj și când contribuția din bugetul fondului pentru plata ajutorului de șomaj, conform celor reținute mai sus se datora în proporție de 1/3 din drepturile primite, și nu un stagiu integral de cotizare, acest calcul eronat a generat primirea de către contestator a unor sume mai mari pe perioadele menționate în decizii, și prin urmare și acest petit este nejustificat.

Pentru a intra în legalitate intimata a emis deciziile de imputare atacate pentru a-și recupera prejudicial cauzat ca urmare a erorii de calcul, prin neaplicarea corespunzătoare a dispozițiilor legale, reținute mai sus.

În ceea ce privește pretenția reclamantului de majorare a punctajelor realizate conform art.78 alin.8 din Legea nr.19/2000, pretenție este neîntemeiată,

Conform art.41 alin.1 din Legea nr.19/2000: "pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraților care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.

În cazul reclamantului vârsta standard de pensionare este de 63 de ani 6 luni pe care o împlinește în martie 2009, și prin urmare numai pentru perioada lucrată după martie 2009 se pot majora punctajele potrivit art.78 alin.8 din Legea nr.19/2000.

Referitor la recalcularea punctajului și a cuantumului pensiei până la data încetării contractului de muncă, întrucât dreptul la pensie a fost stabilit începând cu data de 21.02.2006 instanța reține că această cerere poate face obiectul unei cereri de recalculare conform Legii nr.19/2000 și prin urmare nu poate face obiectul prezentului litigiu, fiind vorba de o adăugare la stagiu.

Tribunalul a mai reținut că, diferențele de pensie rezultate pentru perioada 01.04.2007-30.11.2007 ca urmare a emiterii deciziei de pensionare din 25.10.2007 au fost în cuantum de 238 lei care au fost achitate contestatorului în decembrie 2007, iar din decembrie 2007 fost pus în plată cu noul punctaj de 2,26964 puncte, fapt care nu a fost contestat de contestator, care s-a mărginit în contestația formulată și înregistrată sub nr- (conexată la dosarul inițial) să afirme că nu I s-a majorat pensia din luna martie 2007, fără o critică și o motivație pertinentă, pentru a verifica dacă decizia atacată este sau nu legală.

Împotriva sentinței a formulat recurs contestatorul în termen, motivat.

Este criticată sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.

Susține că instanța de fond a interpretat greșit legea cu privire la stabilirea punctajului la pensie fără a aplica Legea 338/2002.

Reiterează aceleași susțineri ca și la fond în ceea ce privește soluționarea petitului privind recalcularea punctajului și a cuantumului pensiei. Consideră că nu s-a ținut cont de adeverința D 10/E/409/11.04.2006.

Susține reverificarea legalității deciziilor de pensionare din 11.01.2007 și 14.03.2007 sub aspectul cuantumului punctajului.

Dorește recalcularea punctajului și în funcție de perioada lucrată în 12.03.2005 - 21.02.2006.

Solicită admiterea recursului și modificare sentinței în sensul admiterii tuturor pretențiilor cu excepția celor la care a renunțat (recalcularea vechimii în grupa a II-a de muncă).

Intimata CJP Baf ormulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Analizând recursul formulat, instanța constată că nu este întemeiat.

Dispozițiile art.78 și următ.din Legea 338/2002 au fost corect aplicate și interpretate de instanța de fond respectându-se dispozițiile "tempus regit actum".

Contestatorul a beneficiat de plăți compensatorii în perioada 1.02.2002-28.02.2003 și în mod corect i-au fost aplicabile dispozițiile Legii 338/2002 care dispune că: "nr.de puncte realizat de șomeri se calculează prin raportarea cuantumului drepturilor bănești lunare acordate la salariul mediu brut lunar din luna respectivă comunicat de cu excepția persoanelor care beneficiază de plăți compensatorii pentru care nr.de puncte se calculează prin raportarea unei treimi din drepturile primite - în aceste cazuri, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de.

Cu privire la al doilea motiv de recurs Curtea constată că adeverința /E/11.04.2006 a fost avută în vedere de CJP prin valorificarea stagiului de cotizare realizat și a sporurilor prevăzute în aceasta, emițându-se decizia de pensionare -/25.10.2007.

Deciziile de imputare pentru recuperarea sumei totale de 87 lei cu titlu de pensie nedatorată au fost corect emise ca urmare a constatării de către CJP a calculului greșit a stagiului de cotizare pentru perioada în care contestatorul a fost în șomaj și beneficia de plăți compensatorii.

Cu privire la recalcularea punctajului conform art.78 alin.8 din Legea 19/2000 în mod corect s-a reținut că recurentul nu îndeplinește condițiile prevăzute de acest articol deoarece recurentul nu are îndeplinită condiția vârstei standard de pensionare pe care o împlinește în martie 2009.

Numai pentru perioada lucrată după martie 2009 poate majora punctajul conform art.78 alin.8 Legea 19/2000.

În ceea ce privește perioada lucrată după 21.02.2006, după pensionare conform înscrierilor din carnetul de muncă (perioada a fost avută în vedere prin valorificarea stagiului de cotizare realizat emițându-se decizia de pensionare -/25.10.2007.

Prin urmare, instanța de fond a analizat toate pretențiile contestatorului iar Curtea de Apel prin prezentul recurs, în baza art.3041Cod procedură civilă constatând sentința legală și temeinică va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul contestator împotriva sentinței civile 329/2008 a Tribunalului Covasna pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 17 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red: AP/24.09.2008

Dact: MD/2.10.2008 - 2 ex.

Jud.fond: /

Președinte:Cristina Ștefăniță
Judecători:Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 830/2008. Curtea de Apel Brasov