Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 922/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- (număr în format vechi 7240/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.922/
Ședința publică din 16.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Mariana Constanța Anastasiei C -
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurentul împotriva sentinței civile nr.4033 din data de 13.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul 5330 /3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse,având ca obiect "contestație decizie de pensionare".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse prin consilier juridic, ce depune delegație la dosar, lipsind recurentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură s-a depus la dosar, la data de 25.11.2008, de către intimat, întâmpinare în dublu exemplar. La data de 22.01.2009 recurentul Tad epus precizări la motivele de recurs.
Curtea comunică reprezentantului intimatului, in copie, precizările la motivele de recurs formulate de recurentul.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă reprezentantului intimatului cuvântul în combaterea recursului.
Intimatul Ministerul Muncii Familie și Egalității de Șanse solicită menținerea hotărârii instanței de fond și respingerea recursului formulat de recurentul, ca nefondat, conform motivelor expuse în întâmpinare, arătând că în mod corect, instanța de fond a constatat și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a -a Conflicte de Muncă și Asigurări Social la data de 07.02.2008 sub nr-, reclamatul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie sesizată Curtea Constituțională în ceea ce privește constituționalitatea Legii nr. 226/2006, pârâtul să fie obligat să dispună înlăturarea discriminărilor din Legea nr.226/2006 (art.2 alin.1 și anexa 1) cu valorificarea perioadelor încadrate în grupa I de muncă conform legislației anterioare Legii nr.226/2006 ca fiind realizate în condiții speciale, să i se recalculeze pensia începând cu data de 01.08.2006 (intrare în plată), adică după o lună de la intrarea în vigoare a Legii nr.226/16.06.2006. S-a mai solicitat și plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.4033/13.05.2008, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins excepția necompetenței teritoriale; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse; a respins capătul de cerere formulat de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse privind asigurările sociale, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a disjuns capătul de cerere privind contestarea Ordinului nr.572/2006 și a dispus formarea unui nou dosar.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Potrivit precizării aduse cererii de chemare în judecată de către reclamant la data de 14.04.2008 pârâtul Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse este chemat în judecată în calitate de emitent al Ordinului nr.572/2006 și inițiatorul Legii nr.226/2006, solicitându-se obligarea acestuia la înlăturarea discriminărilor "inițiate și elaborate.în Legea nr.226/2006 (art.2 alin.1 și anexa 1) și în Ordinul nr.572/2006 "anexa" capitolul B art.11 și 12 primul alineat", dispoziții normative pe care reclamantul le consideră neconstituționale și la emiterea unor noi ordine necesare punerii în aplicare a Legii nr.226/2006.
Reclamantul a mai formulat o cerere de constatare a dreptului său la recalcularea pensiei în conformitate cu Legea nr.226/2006 începând cu 01.07.2005, precizând că nu a solicitat și nici nu solicită recalcularea pensiei de către.
Tribunalul a apreciat că este competent din punct de vedere teritorial să judece cauza, conform art. 156 din Legea nr. 19/2000, motiv pentru care a respins excepția necompetenței teritoriale.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, tribunalul a analizat-o în raport de cel de-al doilea capăt de cerere (de constatare a dreptului reclamantului la recalcularea pensiei în conformitate cu Legea nr.226/2006), având în vedere că în susținere pârâtul face trimitere la dispozițiile Legii nr.19/2000.
Potrivit dispozițiilor art.139 din Legea nr.19/2000 sistemul public de pensii este administrat și gestionat de Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale, iar în conformitate cu prevederile art.24 lit. e din HG nr.13/2004 privind aprobarea Statutului Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale casele teritoriale de pensii stabilesc și plătesc cuantumul drepturilor de asigurări sociale.
Prin urmare, orice cerere care privește modul de stabilire și plată a drepturilor de pensie trebuie să fie formulată în contradictoriu cu Casa teritorială de pensii competentă, motiv pentru care tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse și a respins capătul de cerere privind asigurările sociale ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În vederea soluționării capătului de cerere privind contestarea Ordinului nr.572/2006 tribunalul a dispus formarea unui nou dosar.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat, neîntemeiat în drept, recurentul-reclamant, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și reluând în parte motivele deja expuse în acțiunea introductivă la instanța de fond.
Astfel, arată recurentul că niciunul dintre cele 5 capete, cuprinse în cererea de chemare în judecata nu s-a judecat efectiv.
S-a judecat o cauza falsă, străina de dosar, inventată de pârât () pe care a impus-o printr-un exces de putere, urmărind să împiedice luarea unei hotărâri privind excepția de neconstituționalitate a Legii 226/ 2006.
Judecata s-a făcut de o instanța fără competență
materială. A solicitat, la punctul 1 din chemarea în judecată, să se constate excepția de neconstituționalitate a unor acte normative emise de autoritățile publice centrale (legea 226/ 2006 si ordinul nr. 572/2006 al ). În conformitate cu legea 554/ 02.12.2004 art. 10 alin 1 competenta materiala in aceasta speța, aparține curților de apel, cererea sa de chemare in judecata a fost adresata curții de apel.
Tribunalul neavând competența materială, trebuia să înapoieze dosarul Curții de APEL BUCUREȘTI, cu atât mai mult cu cât recurentul a expus toate aceste considerente ( și altele) în detaliu, în scris, în ședința publică de judecată din 06.05. 2008 Tribunalului București, dată la care s-a judecat fondul. Solicită să se revadă această expunere aflata la dosar.
Cauza pentru care fondul a fost respins iar dosarul disjuns este aceea că nu s-au judecat solicitările sale din chemarea în judecată, ci o altă cauză străină, ce nu face obiectul chemării în judecată, inventată de, imposibilă prin discriminările cuprinse în legea 226/2006, având drept scop împiedicarea soluționării dosarului.
Nu există niciun capăt de cerere, in cererea de chemare in judecata, care să facă apel la. Casa teritoriala de Pensii sau vreo decizie de pensionare și ar fi absurd să existe, atâta timp cât nu au fost înlăturate discriminările din legea 226/2006, ba din contră, a precizat că din cauza acestor discriminări nu a putut și nu poate să se adreseze Casei județene de pensii în vederea valorificării drepturilor ce i se cuvin.
Numai prin eliminarea discriminărilor cuprinse în Legea nr. 226/ 2006 se naște dreptul său de a valorifica beneficiile acordate de legea 226/2006 pentru cei 38 de ani de activități in grupa 1 de muncă. Sunt condamnabile susținerile pârâtului ( dosar fond pag 31), care, cunoscând faptul că până la înlăturarea discriminărilor din legea 226/2006 si ordinul 572/ 2006 nu are dreptul sa se adreseze sau Casei teritoriale de pensii în vederea obținerii beneficiilor ce i se cuvin in conformitate cu legea 226/2006. Face trimitere la dispozițiile articolului 139 din legea 19/2000 si HG 13/ 2004 articolul 24 litera e privind statutul si ale Caselor teritoriale de pensii, fără nici o legătură cu litigiul supus judecații determinând astfel Tribunalul București să considere oportună aplicarea dispozițiilor art. 156 din Legea nr.19/2000, în sensul că chemarea in judecata trebuia adresata sau Casei teritoriale de pensii și că în consecința Tribunalul ar fi competent sa judece aceasta cauza, ceea ce nu este adevărat.
Că dreptatea este de partea sa este fără echivoc, o recunoaște chiar prin glasul domnului ministru a cărui declarație din 14.05.2006 o anexează în xerocopie.
Problema este că legile sunt valabile numai pentru viitor, iar drepturile solicitate de el sunt datorate de la 01.07.2005, dată de la care plata lor a fost oprită.
Recurentul susține că nu a contestat și nu contestă vreo decizie de pensionare sau alt act administrativ al Casei Județene de Pensii C, de care aparține, contestă lipsa dreptului de a se adresa Casei de Pensii, în vederea valorificării beneficiilor ce i se cuvin pentru cei 38 de ani de activitate în grupa 1 de muncă, fiind astfel grav vătămat în drepturile sale, prin prevederile neconstituționale, discriminatorii și deci nedrepte, ale Legii nr.226/2006 art. 1 (1) cu anexa 2, art. 2 (2) prin anexa 1, (lege inițiată de ) și a Ordinului nr.572/2006 emis de (norme tehnice de punere în aplicare a 226/2006) "Anexa" capitolul, art. 11 și art. 12 primul alineat, pe care le consideră neconstituționale și le contestă.
La data de 25.11.2008, prin Serviciul Registratură al Curții a depus întâmpinare intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Analizand recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca acesta este nefondat, urmand a fi respins.
In ceea ce priveste motivul de casare prevazut de art.304 pct. 3.proc.civ. referitor la necompetenta materiala a instantei de fond, Curtea retine ca nemultumirile recurentului reclamant referitoare la modul de stabilire a drepturilor de pensie se circumscriu unui litigiu de asigurari sociale, pentru solutionarea caruia s-a instituit competenta de prima instanta a tribunalelor, conform art. 155 din Legea nr. 19/2000. Asadar, Tribunalul B-Sectia a VIII-a Conflicte de munca si Asigurari Sociale a avut competenta materiala de a judeca litigiul, sub aspectul drepturilor de asigurari sociale (restul pretentiilor, vizand contestarea Ordinului nr. 572/2006, fiind disjunse), acest motiv de recurs fiind neintemeiat.
Imprejurarea ca nu au fost analizate pe fond pretentiile deduse judecatii nu constituie un motiv de casare a hotararii, intrucat instanta de fond a solutionat cauza pe baza unei exceptii procesuale, aceea a lipsei calitatii procesuale pasive.
Or, potrivit art. 137 alin. 1.proc.civ. "instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac de prisos, in tot sau in parte, cercetarea in fond a pricinii". In speta, tribunalul a apreciat ca fiind intemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, consecinta fiind aceea ca cererea se respinge ca fiind indreptata impotriva unei persoane fara calitate procesuala (care nu este debitor al obligatiei in raportul juridic dedus judecatii). Prin urmare, in mod corect nu a mai analizat fondul cauzei.
Recurentul insista ca inca nu poate chema in judecata Casa Judeteana de Pensii Constanta pentru recalcularea pensiei, intrucat actele normative nu ii permit, Legea nr. 226/2006 fiind discriminatorie si ca se impune mai intai eliminarea acestor discriminari. Curtea invedereaza ca legea nu prevede posibilitatea de a ataca in mod direct in justitie continutul unui act normativ, in contradictoriu cu emitentul acestuia, ci este necesara demararea unui litigiu in cadrul caruia sa se solicite valorificarea a insusi dreptului subiectiv lezat, litigiu in cadrul caruia se pot invoca exceptia de neconstitutionalitate (in cazul legilor si ordonantelor) sau exceptia de nelegalitate(a ordinelor ministrilor, hotararilor guvernului si a celorlalte acte ale autoritatilor si institutiilor locale sau centrale). In cazul concret dedus judecatii, nemultumirea recurentului fata de unele dispozitii din Legea nr. 226/2006 ar trebui invocata sub forma unei exceptii de neconstitutionalitate, in cadrul unui litigiu avand ca obiect recalcularea pensiei, in contradictoriu cu Casa Judeteana de Pensii Constanta, si nu prin chemarea in judecata a pentru modificarea actului normativ in discutie.
Prima instanta a constatat in mod corect ca scopul urmarit de recurentul reclamant este acela de a i se recalcula pensia prin luarea in considerare a stagiului de cotizare realizat in grupa I de munca potrivit legislatiei anterioare si care nu mai este prevazut ca fiind lucrat in conditii speciale de munca de noua reglementare cuprinsa in Legea nr. 226/2006. Totodata, prima instanta a constatat ca pentru solutionarea acestei pretentii, reclamantul trebuia sa cheme in judecata Casa Judeteana de Pensii Constanta, ca organ cu atributii in acest domeniu, si nu pe Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, care nu este persoana obligata in raportul juridic dedus judecatii, acestea fiind considerentele care au condus la admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive.
Constatand ca prima instanta a facut o corecta aplicare si intrepretare a dispozitiilor legale aplicabile in speta si ca fost competenta din punct de vedere material, Curtea, in baza art. 312.proc.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.4033/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex./03.03.2009
Jud.fond:;
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Mariana Constanța Anastasiei