Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 9515/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 9515

Ședința publică de la 31 Octombrie 2008

Complet constituit din:

PREȘEDINTE: Mariana Pascu

JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru

JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă

Grefier: - -

Pe rol, pronunțarea în recursurile declarate de reclamantul și pârâta Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței civile nr. 3331/06.05.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 24.10.2008, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză la 31.10.2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față:

Prin cererea înregistrată la data de 25.01.2008, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei nr. -/12.12.2007, emisă de Casa Județeană de Pensii D, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută parțială a acesteia și obligarea intimatei să emită o nouă decizie, cu luarea în considerare a perioadei 15.03.1967-01.01.1978, ca stagiu realizat în sectorul de stat conform mențiunilor din carnetul de muncă, a perioadei 1961-1990 ca stagiu de cotizare realizat în sectorul agricol, conform adeverinței nr. 601/12.02.2007, precum și a perioadei lucrate în grupa a II-a de muncă.

În motivarea contestației s-a arătat că prin această decizie intimata a greșit stagiul de cotizare, în sensul ca nu i-a luat în considerare la emiterea deciziei stagiul de cotizare realizat la sectorul de stat pentru o perioadă de 30 ani, 1 lună și 26 de zile, precum și stagiul de cotizare realizat la sectorul agricol de 29 ani.

De asemenea, contestatorul a mai susținut că perioada 1967-1977 i-a fost recunoscută ca vechime în muncă potrivit hotărârii nr. 14903/1991, pentru această perioadă s-a virat de către CAP la CAS, în procent de 14 % și a fost virată de către contestator contribuția de 2 %, deci această perioadă se impunea să fie reținută ca stagiu de cotizare.

Pentru dovedirea celor susținute contestatorul a atașat la cerere în copie carnetul de muncă, foaie de vărsământ nr. -, tabel nominal cu persoanele pentru care s-a depus contribuția de asigurări sociale, decizia de pensie nr. -/12.12.2007, sentința nr. 9294/12.11.1991, pronunțată de Judecătoria Craiova și adeverința nr. 601/12.02.2007.

În cauză, intimata Casa Județeană de Pensii Daf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată.

Prin întâmpinare, intimata a susținut că decizia de pensie contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale și în raport de toate actele aflate în dosarul de pensie al contestatorului, fiind stabilit în mod corect un stagiu total de cotizare de 31 de ani, 5 luni și 20 de zile.

A arătat totodată că, perioada 1961-1990, precizată în adeverința nr. 601/12.02.2007, referitor la normele agricole nu poate fi luată în considerare, întrucât în perioadele 02.12.1964-22.12.1964 și 02.06.1965-28.12.1966 reclamantul de afla în armată, concentrat; stagiul reprezentând normele agricole din perioada 01.01.1978-01.01.1991 nu a fost luat în considerare, deoarece în această perioadă contestatorul a fost atât membru cooperator cât și angajat în baza unui contract individual de muncă, legislația din acea perioadă nepermițând acest lucru.

Referitor la perioada 01.01.1967-01.01.1978, intimata a considerat că stagiul de cotizare în sectorul de stat a fost corect calculat, întrucât în această perioadă contestatorul nu putea să lucreze și ca membru cooperator și angajat cu contract individual de muncă și că a fost luat în considerare ca stagiu de cotizare în sectorul agricol ca urmare a faptului că salariile lunare tarifare menționate în carnetul de muncă erau sub nivelul salariului minim pe economie de la acea dată, ceea ce ar fi determinat un cuantum al pensiei mai mic.

Cu privire la adeverința nr. 181/09.02.1998 referitoare la grupa a II-a de muncă, intimata a precizat că aceasta nu a fost luată în considerare deoarece nu îndeplinește condițiile cerute de lege, respectiv nu face trimitere punctuală cu privire la anexa II din Ordinul nr. 50/1990.

Intimata a depus la dosarul cauzei copia dosarului de pensie al contestatorului.

Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 3331 din 06.05.2008, a admis în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

A anulat decizia nr. -/12.12.20097, emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D și a obligat intimata să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a perioadei 15.03.1967 - 01.01.1978, ca stagiu realizat în sectorul de stat conform mențiunilor din carnetul de muncă.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin acțiunea introductivă, contestatorul a solicitat constatarea nulității parțiale a deciziei de pensie nr. -/12.12.2007, emisă de Casa Județeană de Pensii D și obligarea intimatei să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a stagiului de cotizare stabilit în mod corect în raport de toate actele depuse în dosarul de pensionare.

Stagiul reprezentând norme agricole din perioada 01.01.1978-01.01.1991 nu a fost avut în vedere întrucât contestatorul în aceeași perioadă cât a fost membru cooperator a lucrat și cu contract de muncă.

În ceea ce privește stagiul de cotizare realizat în sectorul de stat, instanța a constatat că intimata nu a avut în vedere la calcularea pensiei perioada 15.03.1967 - 01.01.1978 în care, conform, sentinței civile nr. 9294/12.11.1991 a Judecătoriei Craiova, contestatorul a lucrat ca șofer la CAP, așa cum rezultă și din carnetul de muncă al contestatorului.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâta Casa Județeană de Pensii

Reclamantul critică sentința, în sensul că, prin contestația formulată, a solicitat instanței să se pronunțe și cu privire la perioada 01.01.1978- 01.01.1991 și să o ia în calcul ca stagiu de cotizare întrucât a plătit contribuție la asigurări sociale conform actelor depuse la dosar.

În această perioadă a fost angajatul aceleiași unități și anume, CAP și chiar dacă a fost angajat cu contract de muncă, a fost retribuit în norme agricole conform legislației în vigoare, fapt ce rezultă din adeverința nr. 601/12.02.2007, emisă de Consiliul Local.

Pârâta Casa Județeană de Pensii critică sentința în sensul că nu se poate lua în considerare de două ori același stagiu de cotizare - 15.03.1967- 01.01.1978, atât în sectorul de stat cât și CAP, întrucât legislația muncii din acea perioadă nu permitea cumulul de funcții din sectorul de stat și sectorul CAP, în cadrul aceleiași unități.

Reclamantul pentru această perioadă nu putea să lucreze și ca membru cooperator și ca angajat cu contractul de muncă.

Această perioadă a fost considerată ca fiind lucrată în sectorul agricol, întrucât, conform adresei nr. 78247/8.01.1992, perioada respectivă nu reprezintă vechime în muncă utilă la pensie în sectorul de stat, întrucât salariile lunare tarifare consemnate în carnetul de muncă erau sub nivelul salariului minim pe economie de la acea dată.

Recurentul reclamant depune la dosar adeverința nr. 601/12.02.2007, eliberată de Consiliul Local.

Curtea constată a fi nefondate ambele recursuri, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 160 din Lg. 19/2000, vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare.

Constituie stagiu de cotizare și timpul util la pensie realizat de agricultori, în condițiile reglementate de Lg. 80/1992.

Dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare realizată până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale.

În condițiile în care reclamantului i-a fost reconstituită vechimea în muncă în perioada 15.03.1967-01.01.1978, în baza unei hotărâri judecătorești - sentința civilă nr. 9294/12.11.1991, pronunțată de Judecătoria Craiova, în mod eronat Casa Județeană de Pensii D nu a avut în vedere la calcularea pensiei acest stagiu de cotizare realizat la sectorul de stat, hotărârea judecătorească făcând parte din categoria actelor pe baza cărora se poate face dovada vechimii în muncă, așa cum prevăd dispoz. art. 160 alin.5 din Lg. 19/2000.

Pentru această perioadă, la determinarea punctajului mediu anual trebuia utilizat salariul minim pe țară în vigoare la data respectivă, întrucât în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale ale acestuia și nici nu a prezentat alte acte privind salariul încasat în acea perioadă, așa cum prev. dispoz. art. 161 alin.2 din Lg. 19/2000.

Prin utilizarea unui asemenea salariu, este evident că punctajul este mai mare decât cel obținut în urma luării în considerare a acestei perioada ca timp util la pensie realizat de agricultori.

Acestea sunt argumentele care conduc la netemeinicia recursului formulat de recurenta Casa de Pensii

În ceea ce privește criticile recurentului reclamant, Curtea le reține ca fiind nefondate raportat la împrejurarea că, perioada 15.03 1967-1.01.1978 în care acesta figurează cu norme de muncă în cadrul fostului CAP, i-a fost reconstituită ca vechime în muncă în funcția de șofer conform hotărârii judecătorești mai sus menționată iar stagiul de cotizare este cel din sectorul de stat. Pentru perioada următoare acestei date recurentul nu putea să desfășoare în cadrul aceleiași unități activitate în baza contractului de muncă concomitent cu cea de cooperator în raport la dispozițiile Legii 57/1974, stagiul de cotizare fiind corect reținut ca fiind cel din sectorul de stat.

Ca urmare, nu se impune a fi reținută ca stagiu de cotizare perioada în care reclamantul figurează ca având norme agricole la aceeași unitate unde a fost încadrat cu contract de muncă.

Sunt considerentele pentru care Curtea reține că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materie și în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. vor fi respinse ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de reclamantul și pârâta Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței civile nr. 3331/06.05.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31 Octombrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

-

Red. jud. -

Tehn.

2 ex./8.12.2008

Președinte:Mariana Pascu
Judecători:Mariana Pascu, Gabriel Viziru, Mihaela Mitrancă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 9515/2008. Curtea de Apel Craiova