Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 966/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.966/R/2009
Ședința publică din 14 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Sergiu GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva deciziei civile nr.2417 din 15 decembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe reclamantul G, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat G, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, susținând concis motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată conform copiei chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2417 din 15.12.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul G, împotriva pârâtei CASA JUDETEANA DE PENSII C și în consecință a fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată și au fost respinse restul capetelor de cerere ca fiind rămase fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. R 18899/04.02.2008, contestatorului i s-a respins cererea de înscriere la pensie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă întrucât perioadele 01.12.1993-01.11.1999, respectiv 01.01.1974-01.02.1975 nu au fost luate in calcul ca perioade contributive. Contestatorul prin adeverințele depuse la dosarul cauzei precum si din înscrierile din carnetul de muncă a făcut dovada că pentru aceste perioade s-a virat CAS-ul si deci intimata trebuia să ia in calcul ca perioadă contributivă si perioadele arătate mai sus.
Prin decizia nr.-/27.10.2008, contestatorului i s-a acordat pensia pentru munca depusă și limită de vârstă cu un punctaj mediu anual de 2,15488 si un cuantum al pensiei de 897 lei.
Față de cele ce preced, instanța deliberând a admis în parte acțiunea formulată de contestator împotriva pârâtei în sensul că, întrucât aceasta s-a aflat în culpă procesuală conform art. 274 Cod Procedură Civilă a fost obligată să achite contestatorului suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Instanța a respins restul capetelor de cerere întrucât s-a emis o nouă decizie de pensionare în favoarea contestatorului pentru munca depusă si limită de vârstă.
Împotriva acestei hotărâri pârâta Casa Județeană de pensii Cad eclarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii integrale a acțiunii.
În motivarea recursului s-a criticat dispoziția de obligare a pârâtei la plată către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, având în vedere că cererea principală a fost respinsă, iar cheltuielile de judecată au caracter accesoriu față de acesta.
Reclamantul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Regula edictată de art.274 alin.1 pr.civ. potrivit căreia "partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată" se întemeiază pe culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, pricinuind cheltuieli de judecată părții adverse.
Însă, reclamantul nu este în culpă și nu poate fi obligat la cheltuieli, ci din contră, este îndreptățit să obțină plata cheltuielilor în situația în care i s-a respins acțiunea datorită faptului că pârâtul și-a îndeplinit obligațiile ce formau obiectul litigiului în cursul procesului, cum este cazul în speță.
Prin urmare, aplicarea art.274 alin.1 pr.civ. nu se realizează în mod automat, ci numai în situația în care modul de soluționare a acțiunii reflectă culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, iar în cauză, reclamantul nu numai că nu s-a aflat în culpă procesuală, dar a efectuat și cheltuieli de judecată pe care este îndreptățit să le recupereze de la pârâtă.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel va respinge ca nefondat, conform art.312 alin.1 pr.civ. recursul pârâtei, care va fi obligată în baza art.274 pr.civ. având în vedere culpa procesuală în promovarea unui recurs nefondat la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat (10).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii C împotriva sentinței civile nr. 2417 din 15.12.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe recurentul să plătească intimatului G suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Sergiu
- - - - - -
plecată în concediu de maternitate
semnează președintele instanței
GREFIER
Red./
2 ex./24.04.2009
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Sergiu