Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 969/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.969/
Ședința publică din 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de contestatoarea -, cu domiciliul în B,-, --2,.1,.11, jud.B și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în C, nr.19, Jud. împotriva sentinței civile nr.357/29.04.2009,cauza având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru recurenta- contestatoare - avocat, lipsă fiind recurenta - intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier;după care:
Întrebat fiind, reprezentantul recurentei-contestatoare precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului recurentei-contestatoare în dezbateri.
Reprezentantul recurentei-contestatoare solicită admiterea recursului,casarea sentinței civile a instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea celui de-al doilea capăt de cerere privind calcularea și acordarea retroactivă drepturilor de pensie, avându-se în vedere adeverința menționată. În cazul în care instanța de recurs nu va îmbrățișa punctul de vedere al acestuia solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul declarat de recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii B solicită să se constate nulitatea recursului ca nemotivat.
CURTEA
Asupra recursurilor înregistrate la Curtea de APEL GALAȚI - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.357/29.04.2009 Tribunalul Brăila a admis în parte acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
A obligat pe pârâtă să emită decizie, având în vedere adresa nr.4040/31 oct. 2008 emisă de
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr.3030/113/24.XI.2008 reclamanta - a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii pentru a fi obligată să-i ia în calcul pentru stabilirea pensiei veniturile evidențiate în adresa nr.4040/31 oct. 2008 emisă de SC SA B și depusă la sediul pârâtei.
Reclamanta a susținut că, fiind pensionară pentru munca depusă și limită de vârstă, este și beneficiară OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiei. De aceea, a solicitat pârâtei să procedeze la recalcularea pensiei pe baza adeverinței nr. 4040/31 oct. 2008 eliberată de SC SA
Pârâta i-a comunicat adresa nr.-/11.XI.2008 prin care i-a adus la cunoștință că veniturile respective nu pot fi valorificate prin includerea lor în baza de calcul a pensiei, întrucât fac parte din categoria veniturilor excluse de la recalculare de prevederile OUG nr.4/2005.
Prin întâmpinare, pârâta a cerut respingerea acțiunii pentru aceleași argumente expuse prin adresa nr.-/11.XI.2008.
În cauză s-au administrat probe cu acte.
Tribunalul, analizând acțiunea, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, reținut cele ce vor fi arătate în continuare.
Reclamanta are calitatea de pensionară și în baza dispozițiilor nr.OUG4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, a solicitat ca în baza adeverinței nr. 4040/31 oct. 2008 eliberată de B, din care rezultă că în perioada 1976 - 1993 a realizat venituri în acord global pentru care s-a calculat și virat la bugetul statului, datoriile legale, să i se recalculeze drepturile de pensie.
În temeiul art.7 din nr.OUG4/2005 punctajul mediu anual determinat prin recalcularea prevăzută de ordonanță, precum și cuantumul pensiei cuvenit se stabilește prin decizie a casei teritoriale de pensii.
Pârâta, examinând adeverința prezentată de reclamantă i-a transmis adresa nr.- din 11 nov.2008, explicându- că veniturile atestate de actul depus nu fac parte dintre cele care, potrivit nr.OUG4/2005, pot conduce la recalcularea drepturilor de pensie, ci, dimpotrivă, sunt excluse în mod expres prin punctul VI din anexa la OUG nr.4/2005.
Față de această împrejurare, tribunalul a constatat că pârâta a încălcat dispozițiile textului citat și în consecință, a fost obligată la emiterea unei decizii având în vedere adresa nr.4040/31 oct. 2008.
Prin neemiterea actului prevăzut de art.7 (a deciziei) pârâta o privează pe reclamantă de posibilitatea legală de contesta pe cale judecătorească cuantumul pensiei și celelalte drepturi ce i-ar putea fi lezate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind acordarea drepturilor retroactiv începând cu data depunerii cererii de recalculare a dreptului de pensie, respectiv 4.11.2005.
De asemeni, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
În drept a invocat disp.art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Analizând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent câr și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf.cu disp.art.3041Cod procedură civilă Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Analizând cererea de chemare în judecată se observă că reclamanta a solicitat emiterea unei decizii având în vedere adresa nr.4040/31.10.2008 emisă de B, acordarea drepturilor ce i se cuvin pe ultimii 3 ani și plata cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea pronunțată instanța de fond a obligat pe pârâtă să emită decizia având în vedere adresa nr.4040/31.10.2008 emisă de
După cum se poate observa instanța de fond nu s-a pronunțat și asupra capătului de cerere privind acordarea drepturilor ce i se cuvin reclamantei, pe ultimii 3 ani și nici în considerentele hotărârii nu se referă la acesta.
De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Astfel, prima instanță a încălcat disp.art.129 al.6 Cod procedură civilă conform cărora, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Față de aceste considerente, este incident motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Conf.art.312 alin.1, 2 și 5 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul,a se casa sentința civilă recurată și a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, instanța va analiza capătul de cerere privind acordarea drepturilor ce i se cuvin reclamantei pe ultimii 3 ani, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, a motivelor de recurs și a apărărilor din întâmpinare.
În consecință, în temeiul disp.art.312 al.1,2 și 5 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de contestatoarea - împotriva sentinței civile nr.357/29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Se va casa sentința civilă nr.357/29.04.2009 a Tribunalului Brăila și va fi trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și pârâta Casa Județeană de Pensii B fără a indica motivele.
Potrivit art.303 Cod procedură civilă, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
În cazul în care recursul nu este motivat în temeiul legal, acesta este nul, cu excepția situațiilor în care se invocă motive de ordine publică ce pot fi ridicate și din oficiu de instanța care este însă obligată să le pună în dezbaterea părților.
În speță, hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentei pârâte la data de 29.05.2009, astfel că termenul legal și imperativ de declarare și motivare a recursului s-a împlinit pentru aceasta la data de 14.06.2009.
Se au în vedere disp.art.101 al.1 și 5 Cod procedură civilă potrivit cărora termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând la socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Termenele care se sfârșesc într-o zi de legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.
Neîndeplinirea unui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Cum în cauză, nu s-au constatat asemenea situații și nici nu s-au ivit motive de ordine publică care să impună punerea lor în discuția părților, recursul promovat de Casa Județeană de pensii apare ca fiind nul, în conformitate cu prev.art.306 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatoarea -, cu domiciliul în B,-, --2,.1,.11, jud.B împotriva sentinței civile nr.357/29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Casează sentința civilă nr.357/29.04.2009 a Tribunalului Brăila și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Constată nulitatea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în C, nr.19, Jud.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud./11.11.2009
Tehnored. /4 ex./17 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
Com.2 ex.părți/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică