Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 976/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 976/2008
Ședința publică din 27 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mureșan Monica Maria judecător
- - - președinte secție
- - -JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela
- - -grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile numărul 581/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care față de actele și lucrările de la dosar instanța trece la soluționarea cauzei și o lasă în pronunțare.
.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului civil de față,
Constată că prin acțiunea în asigurări sociale înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr-, reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii H, solicitând anularea deciziei dată de pârâtă la data de 14.05.2007, întrucât la emiterea acesteia pârâta nu a ținut cont de sporurile de care a beneficiat, respectiv spor de conducere, spor de vechime, iar suma de 388 lei, reprezentând diferență de pensie, nu este corectă.
Reclamantul arată, de asemenea, prin precizările depuse la dosar că nici suma de 211 lei primită în luna decembrie 2005 nu este corectă, solicitând în acest sens să se dispună calcularea sumei.
Față de faptul că pe parcursul derulării procesului au fost emise noi decizii de pensii, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat să fie obligată pârâta să-i plătească suma de 327 lei, cu rata inflației de 183 lei, așa cum aceste sume au fost calculate de o persoană autorizată, conform calculului depus la dosar.
A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Casa Județeană de Pensii H solicită respingerea acțiunii, arătând că drepturile la pensie ale reclamantului au fost orect calculate.
Prin sentința civilă nr. 581/LM/22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara sub dosar nr- s-a respins acțiunea în asigurări sociale formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, cu referire la probele dosarului și dispozițiile legale incidente că acțiunea reclamantului este neîntemeiată punctajul mediu anual fiind determinat cu respectarea prevederilor legii nr. 19/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal reclamantul, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul arată că instanța de fond nu a ținut seama de calculele depuse la dosar; că pârâta nu la anunțat să prezinte originalul adeverințelor depuse în vederea luării în calculul pensiei a sporurilor de care a beneficiat; că pe parcursul procesului pârâta a emis alte decizii care sunt de asemenea nelegale, întrucât nici de data aceasta nu s-a procedat corect cu sporurile sale, reținându-i-se și impozit deși este beneficiarul. Lege.118/1990.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală intimata H solicită respingerea recursului ca nefondat, reinterând apărările din fața instanței de fond vizând modul corect de stabilire a drepturilor la pensie cuvenite reclamantului.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1.civilă în limitele statuate de art.306 alin.2 pr.civilă, constată următoarele:
Recursul este nefondat.
Reclamantul recurent a fost pensionat anticipat, în temeiul Legii nr.3/1977, coroborat cu legea nr. 2/1995, prin decizia de pensie nr. 57461 emisă de intimată, cu drepturile stabilite începând cu data de 08.03.2001.-45.
La data de 27.04.2006 a fost emis buletinul de calcul privind evaluarea pensiei în sistemul public- potrivit HG. Nr.1550/2004 și Decizia de recalculare a pensiei- potrivit nr.OUG 4/2005.(69). Asupra buletinului de calcul s-a revenit la data de 14.05.2007, dată la care s-a emis și o nouă decizie de recalculare.(68).
Pretențiile reclamatului, în cadrul acestui litigiu, vizează nevalorificarea sporurilor de conducere, respectiv vechime, precum și diferențele de pensie acordate în luna mai 2006 de 388 lei, respectiv în luna decembrie 2005 de 211 lei, apreciind că aceste diferențe nu sunt corecte, așa cum reiese din calculele depuse la dosar, efectuate conform susținerilor recurentului de către o persoană autorizată.
Cu referire la sporurile în discuție, probate cu adeverințele nr. 7816/07.12.2007 și 7816/07.12.2007, așa cum reiese din buletinul de calcul- date privitoare la activitatea în muncă pag.2 coloana 9 și pag.3-4 coloana 5, 8 și 9.163-173- au fost valorificate de intimată, prin emiterea Deciziei nr.57461/11.02.2008 161, cu drepturi stabilite începând cu 01.12.2005, conform nr.HG1456/2005.
Așadar, cum drepturile de pensie nou stabilite prin deciziile emise în anul 2008, au fost acordate retroactiv începând cu data de 01.12.2005, calculându-se și plătindu-se diferențele aferente, recurentul nu a înregistrat un prejudiciu.
Cu referire la diferențele pretinse de reclamant, în mod corect prima instanță a reținut că aceste diferențe provin de la modul de aplicare a măsurilor de indexare și recorelare a pensiilor și modul de aplicare a art.184 alin.2 din legea nr.19/2000 potrivit metodologiei stabilită de art.180 alin.2 din același act normativ la trecerea de la pensia anticipată la pensia limită de vârstă.
Așa fiind, calculele depuse de reclamant la dosar 194, care nu fac aplicarea măsurilor de indexare stabilite conform nr.HG1297/2004, ci s-a stabilit punctajul prin înmulțirea punctajului mediu anual necorectat cu valoarea punctului de pensie, în mod justificat nu au fost luate în considerare de către instanța de fond.
În fine, trimiterea făcută de recurent la prevederile. Lege nr.118/1990 nu își găsesc aplicabilitate în materia asigurărilor sociale, vizând scutirea de impozitul și taxele locale și nicidecum impozitul pe veniturile din pensie reglementat de dispozițiile Legii nr.571/2003.
Față de cele ce preced, curtea, constatând că soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, nefiind incident nici unul din cazurile de casare sau modificare a hotărârii judecătorești, expres și limitativ prev. de art.304 punct.1-9.pr.civilă, în conformitate cu art.312 alin.1 pr.civilă va respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.581/LM/22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.10. 2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Doriani Ana
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.DA
Tehnored.TM/ 2 ex
Jud. L,
Președinte:Mureșan Monica MariaJudecători:Mureșan Monica Maria, Stoica Manuela, Doriani Ana