Recalculare pensii. Decizia 984/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 984/2008
Ședința publică din 27 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mureșan Monica Maria judecător
- - - președinte secție
- - -JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela
- - -grefier
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile numărul 658/5.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar s-a înregistrat o cerere de amânare formulată de contestatoare,prin care solicită un nou termen de judecată întrucât este bolnavă,internată în spital.
Instanța,deliberând respinge cererea de amânare întrucât nu este justificată deoarece până la acest termen trebuiau depuse motive contestației și lasă cauza în pronunțare.
. CURTEA DE APEL
Deliberând asupra contestației în anulare de față;
Constată că prin acțiunea în asigurări sociale înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr-, așa cum a fost precizată, contestatoarea a solicitat ca în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii H, să-i fie corect stabilite drepturile de pensie de serviciu, începând cu data de 01.01.2005, conform adeverinței eliberate de Tribunalul Hunedoara și nu cum greșit s-a stabilit începând cu data de 16.01.2007; anularea deciziei nr.80404/11.09.2007 și menținerea deciziei nr. 80404/02.02.2007, cu obligarea pârâtei să-i restituie pensia la care avea dreptul începând cu data de 15.01.2007 și până la intrarea efectivă în plată.
În motivarea acțiunii sale contestatoarea susține că prin decizia nr. 80404/02.02.2007 i s-a stabilit pensia de serviciu, fără a primii suma stabilită și că ulterior această decizie a fost anulată prin decizia nr.80404/11.09.2007 pe motiv că nu îndeplinit vârsta legală, deși avea o vechime de 25 de ani ca grefier.
Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâta PHa solicitat respingerea acțiuni, motivat de faptul că reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.68 alin.1 indice 1 din Legea nr. 567/2004.
Prin sentința civilă nr.658/05.06.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar susmenționat, acțiunea a fost admisă în parte. A fost anulată decizia de pensie nr.80408/11.09.2007 emisă de pârâtă. A fost obligată pârâta să plătească drepturile de serviciu pentru reclamantă, începând cu data de 16.01.2007, conform deciziei nr. 80408/16.01.2007. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 73 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență, cu referire la probele dosarului, că reclamanta întrunește condițiile prevăzute de art.68 alin.1 indice 1 din Legea nr.567/2004 pentru a beneficia de pensia de serviciu.
Recursul exercitat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis ca fondat, conform deciziei nr.658 /05.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-.
S-a reținut în considerentele acestei decizii următoarele: contrar aprecierilor instanței de fond, pensionată anterior datei de 01.01.2005, reclamanta nu beneficiază de prevederile alin.11ale art.68, alineat care nu este conținut de trimiterea pe care o face alin.4 al aceluiași articol exclusiv la prevederile alin.1, 2 și 3, fără a se menționa și alin.11al art.4, care nu este parte componentă a alin.1 și asupra căruia nu pot fi extinse prevederile alin.4 ale art.68.
Că este așa, rezultă cu certitudine și din prevederilepct.38 din Legea nr.17/2006, conform cărora la art.68, după alin.1 se introduce un nou alineat, alin.11cu cuprinsul sus arătat.
Suntem, deci în prezența unui alineat nou, exceptat de trimiterea pe care o face alin.4 al art.68 din lege, situație în care trimiterea nu poate fi extinsă mai mult decât prevede expres.
Împotriva acestei decizii a promovat contestația în anulare de față contestatoarea solicitând admiterea acesteia anularea deciziei atacate, respingerea recursului și menținerea sentinței hotărârii primei instanțe.
Contestatoarea invocă prevederile art.318-319.pr.civilă, fără a-și motiva în fapt cererea.
Intimata PHa depus întâmpinare în această fază procesuală, solicitând respingerea contestației în anulare formulate în cauză ca netemeinică, deoarece contestația în anulare specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept.
CURTEA, analizând contestația în anulare de față prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și dispozițiile legale incidente constată următoarele:
Contestația în anulare, în cauză, este nefondată.
Potrivit art. 318 al.(1 )cod procedură civilă" hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare."
Dispozițiile tezei I din conținutul acestui text de lege, se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare șunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. Contestația în anulare este menită să sancționeze săvârșirea unor importante neregularități procedurale, de natură a nesocoti principiul dreptului la apărare sau al contradictorialității - aspecte care nu pot fi reținute în speță.
Fiind o cale extraordinară de atac, în contestația în anulare nu poate avea loc o reexaminare a fondului sau o apreciere a probelor, ori o interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural, deoarece acestea sunt motive de reformare a hotărâri ce pot fi analizate doar în cadrul căi ordinare de atac, respectiv recursul.
Stabilind un câmp limitat de aplicare a contestației în anulare legiuitorul a înlăturat posibilitatea părții de a deschide calea unui recurs la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță pentru motivul greșitei stabiliri a stării de fapt sau aplicării greșite a legii.
În plus, legea nu a urmărit să deschidă părților recursul la recurs, care să fie soluționat de aceiași instanță, pe motiv că s-a stabilit eronat situația de fapt.
Or, în speță, contestatoarea invocă generic dispozițiile legale sus enunțate, fără o argumentare în fapt.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 320 Cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile civile nr.658/5.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.10. 2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Doriani Ana
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.DA
Tehnored.TM/ 2 ex
Jud. L,
Președinte:Mureșan Monica MariaJudecători:Mureșan Monica Maria, Stoica Manuela, Doriani Ana