Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 9958/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9958
Ședința publică de la 14 2008
din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii O împotriva sentinței nr. 1136/19.06.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că pricina este la al II-lea termen de judecată acordat pentru comunicare întâmpinare, iar recurenta cere și judecarea acesteia potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se solicită judecarea în lipsa părților, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Înainte de ridicarea ședinței de judecată, se prezintă în instanță pentru intimatul-reclamant avocat care pune concluzii de respingere a recursului și menținere a sentinței atacate drept temeinică și legală potrivit întâmpinării, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la nr. 1278/104/200 la Tribunalul O l t, reclamantul Gas olicitat instantei ca prin sentința ce va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 58215/8.04.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii
În motivare, petentul susține că prin decizia atacată i s-a respins cererea de înscriere la pensia de invaliditate motivând că perioada 0l.l979 - 03.l987, lucrată la CAP, nu poate fi valorificată deoarece conform unei adrese primite de la IPJ O, ștatele de lată prezentate constituie acte false, deși petentul a încheiat în anul l979 contract de muncă nr. l /0l.l979, pe perioadă nedeterminată, ocupând funcția de conducător auto și în consecință a făcut dovada că a fost angajatul unității CAP pe perioada l979-l99l, a cotizat la sistemul de pensii și această perioadă constituie vechime în muncă.
Petentul a depus în copie decizia nr. 582l5/8.04.2008, adeverința nr. l799/7.l2.2007 emisă de primăria, contract de muncă din 0l.l979 cu CAP, proces verbal din l0.02.l979, încheiat în adunarea generală a CAP, copie carnet de muncă seria - nr. 083l0 și seria - nr. -.
Pârâta CJP O, a depus întâmpinare prin care solicită respingerea contestației susținând că s-a respins cererea de înscriere pentru pensie de invaliditate, motivat de faptul că nu au fost îndeplinite condițiile prevazute de dispozitiile art. 57 din legea nr. 19/2000, deoarece nu a realizat cel puțin J din stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta avută la data ivirii invalidității, având vârsta de 60 ani și 2 luni și un stagiu realizat de l0 ani 3 luni și 11 zile.
Se precizează că perioada 0l.l979 - 03.l987 lucrată la CAP, nu a fost valorificată deoarece conform adresei 42698/7.04.2008 emisă de IPJ, ștatele de plată depuse la dosarul de pensie pentru această perioadă, sunt false, iar carnetul de muncă seria - nr. - și adeverința l799/7.l2.2007, nu au fost depuse la dosarul de pensie.
S-au depus in copie actele care au stat la baza emiterii deciziei de pensionare contestate.
Petentul a depus în copie rezoluția din l3 mai 2008 Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina prin care s-a confirmat propunerea organelor de cercetare penală, de a nu se începe urmărirea penală, ca urmare a sesizării adresate de CJP O, privind ștatele de salarii depuse de numiții G și, întrucât în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, față de numita.
Prin sentinta nr. 136 din 19 iunie 2008, Tribunalul Olta admis contestația formulată deeclamantulG, a anulat decizia nr. 58215/8.04.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii O și a obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care să se valorifice ca vechime în muncă perioada 0l.l979 - 30.ll.l99l.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca prin decizia nr. 582l5/8.04.2008 emisă de CJP O, s-a respins cererea de înscriere la pensia de invaliditate cu motivarea că nu sunt îndeplinite prevederile art. 57 alin. l și 2 din Legea nr.19/2000, deoarece petentul nu a realizat cel puțin J din stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta avută la data ivirii invalidității respectiv 25 ani.
Se menționează că perioada 0l.l979 - 03.l987 lucrată la CAP, nu poate fi valorificată deoarece conform adresei 42698/7.04.2008 emisă de IPJ O, ștatele de plată prezentate de petent constituie acte false.
Observând carnetul de muncă seria - nr. 083l0 depus de petent în instanță și la dosarul de pensie, precum și contractul de muncă nr. 7/0l.l979 încheiat cu CAP, instanța a reținut că perioada 0l.l979 - 30. ll.l99l, apare înscrisă în acest carnet de muncă în mod coerent rezultând că petentul a fost angajat în această perioadă la CAP în funcția de conducător auto, conform ștatului de funcții și contractului de muncă invocat respectiv nr. 7/0l.l979, angajarea fiind aprobată prin procesul verbal nr. l/ l0.02.l979, emis de Adunarea Generală a CAP, astfel că, această perioadă constituie vechime în muncă și stagiu de cotizare în sensul prev. de art. l60 din Legea 19/2000.
Ca urmare, instanța a admis contestația și, anulând decizia contestată, a obligat pârâtă să emită o nouă decizie prin care să se valorifice ca vechime în muncă perioada 0l.l979 - 30.ll.l99l.
Întrucât petentul a facut vorbire în contestație și de un alt carnet de muncă și de o adeverință, acte care nu apar în dosarul de pensionare, tribunalul a apreciat ca petentul are posibilitatea de a-și completa dosarul cu aceste documente pentru a putea fi valorificate de către CJP cu ocazia reanalizării dosarului.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs parata Casa Judeteana de Pensii O, care a criticat-o pentru netemeinicie si nelegalitate, sustinand ca in mod gresit instanta de fond a luat in considerare statele de plata, care sunt false.
Intrucat contractul de munca are numarul 7 din 01.01.1979, nemaifiind incheiate alte contracte in aceeasi zi, parata a solicitat acte suplimentare, fiind depuse de catre contestator statele de plata. Cum acestea au fost declarate false de catre organele de cercetare penala, parata a apreciat ca si carnetul de munca contine date false si, pe cale de consecinta, perioada 01.01.1979 - 01.03.1987 nu poate fi valorificata.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport în raport de motivele invocate, de apărările formulate, văzând probatoriu administrat și având în vedere și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constata urmatoarele:
Sub un prim aspect, Curtea urmeaza sa constate ca, desi recurenta nu a incadrat criticile formulate in vreunul din cazurile de modificare sau casare descrise de art. 304.civ.Cod Penal, din dezvoltarea motivelor de recurs se impune a retine ca temei juridic cel decurgand din art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, din perspectiva caruia urmeaza a fi analizate sustinerile recurentei, de vreme ce se critica aplicarea gresita de catre instanta de fond a prevederilor legale in materia pensiei si carnetului de munca.
Prin definitia sa, astfel cum este redata in art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 92/1976, carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta.
În carnetul de muncă se înscriu datele cu privire la situațiile arătate la alin. (1), precum și cele privind starea civilă, pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului, recompensele și orice alte situații care, potrivit dispozițiilor legale, se menționează în carnetul de muncă, iar potrivit art. 2, carnetul de muncă se întocmește pentru personalul încadrat pe bază de contract de muncă și pentru membrii cooperativelor meșteșugărești.
Nu in ultimul rand, Curtea are in vedere faptul ca, potrivit art. 22 alin. 1 din Decretul nr. 92/1976, persoanele care eliberează acte pentru dovedirea vechimii în muncă și a altor situații decurgînd din executarea raporturilor de muncă, cele care efectuează înscrieri în carnetele de muncă sau în fișele de pensii ori vizează acte în vederea înscrierii datelor în aceste carnete, precum și cele care au obligații de control în legătură cu aceste operații, răspund, după caz, disciplinar, administrativ, material, civil sau penal, în condițiile legii, pentru neîndeplinirea sau executarea defectuoasă a sarcinilor ce le revin.
Asa fiind si avand in vedere si prevederile art. 160 alin. 5 din Legea nr. 19/2000, in conformitate cu care dovada vechimii in munca se face cu carnetul de munca, efectuarea de verificari de catre intimata Casa Judeteana de Pensii O si refuzul luarii in considerare a perioadei 01.01.1979 - 30.11.1979, inscrisa in carnetul de munca, apare ca fiind nu doar excesiva, ci si nelegala, de vreme ce nu exista nicio prevedere legala in materie care sa o indreptateasca pe intimata sa adopte aceasta conduita.
In considerarea celor expuse, hotararea primei instante fiind data cu aplicarea corecta a legii, neexistand nici motive de ordine publica pe care instanta sa le invoce din oficiu, in temeiul art. 312 alin. 1 cu referire la art. 304 pct. 9, Curtea urmeaza sa respinga ca nefondat recursul declarat de parata Casa Judeteana de Pensii
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii O împotriva sentinței nr. 1136/19.06.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 2008.
Presedinte, Judecator, Judecator,
- - - - -
Grefier,
Red. Jud.- - -
Ex.2/14.12.2008
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi