Contestație la executare. Decizia 1227/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Contestație la executare -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1227

Ședința publică din 20 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela

JUDECĂTOR 2: Sas Laura

JUDECĂTOR 3: Bratu

Grefier

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii S, cu sediul în mun. S, str. - -, județul S, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1166 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic - pentru pârâta recurentă și reclamantul intimat.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reclamantul intimat a depus la dosar înscrisuri (sentința atacată, dispoziția pentru încetarea plății pensiei, adresa nr. 5117/16.07.2003 a B, decizia asupra capacității de muncă nr. 220 din 15.IX.1997), precum și precizări la recurs, în două exemplare, din care unul a fost înaintat reprezentantei pârâtei recurente.

Instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Reprezentanta pârâtei recurente a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul Suceava și respingerea acțiunii ca nefondată, conform motivelor arătate în cererea de recurs.

Reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 5.03.2009, contestatorul a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii S, anularea deciziei nr. 31 din 16.01.2009 și a somației nr. 14495 din 20.02.2009 emisă în dosarul de executare nr. - de intimată.

În motivarea cererii, a arătat contestatorul că, prin decizia nr. - din 1.06.1993, a fost pensionat cu gradul III de invaliditate, însă, ulterior, s-a angajat la Compania Națională a, Sucursala S, comuna Crucea, încă din data de 16.07.2003.

Cu toate acestea, prin decizia contestată, i s-a imputat pensia de invaliditate pentru perioada 1.12.2005 - 1.11.2008, pornindu-se și executarea silită împotriva sa.

În susținerea cererii, contestatorul a depus la dosar copii după decizia nr. 31 din 16.01.2009 (fila 4 dosar fond), somația nr. 14495 din 20.02.2009 (fila 5 dosar fond), adresa nr. 5117 din 16.07.2003 a - Sucursala S (fila 7 dosar fond), dispoziția nr. DO/10.10.2008 de sistare a plății pensiei, decizia nr. - din 31.08.2005 emisă de intimată și decizia nr. - din 26.01.2007 (fila 10 dosar fond).

Prin întâmpinare, intimata Casa Județeană de Pensii Sas olicitat respingerea contestației, ca nefondată, fiind de la sine înțeles că pensionarii de invaliditate gradul III care au pierdut cel puțin J din capacitatea de muncă pot presta o activitate doar cu J de normă și nu cu normă întreagă, cum s-a întâmplat în cazul contestatorului, în acest sens fiind și dispozițiile art. 54 lit. c din Legea 19/2000 și art. 109 alin. 1 din Codul muncii.

În susținerea poziției sale procesuale, intimata a depus la dosar copii după somația nr. 14495 din 20.02.2009 (fila 19 dosar fond), înștiințare de plată (fila 21 dosar fond), decizia nr. 31 din 16.01.2009 (fila 22 dosar fond).

La termenul din 18.05.2009, contestatorul și-a precizat cererea inițială, solicitând anularea tuturor actelor de executare și repunerea în drepturile de pensie începând cu data sistării acestora.

Prin sentința nr. 1166 din 18.05.2009, Tribunalul Suceava - secția civilăa admis contestația formulată de și a anulat decizia nr. 31 din 16.01.2009 emisă de pârâtă, dispunând repunerea contestatorului în drepturile de pensie începând cu data de 1.11.2008.

Totodată, a dispus anularea somației nr. 14495 din 20.02.2009 emisă în dosarul de executare nr. - de către pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 94 din Legea nr. 19/2000, pensionarii de invaliditate de gr. III pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul acestora.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Casa Județeană de Pensii S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că, în raport de cerințele prev. art. 54 lit. c) din Legea 19/2000, pensionarul de invaliditate de gr. III pierde cel puțin J din capacitatea de muncă, așa încât nu poate desfășura activitate decât în locuri de muncă în care se pot asigura condiții ca timpul normal de lucru să fie de cel mult 4 ore pe zi. Cum contestatorul a depășit acest timp, desfășurând activitate cu normă întreagă, în mod legal și temeinic s-a suspendat plata pensiei prin decizia nr. DO din 10.10.2008.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, ce vizează disp. art. 304 pct. 9. pr. civ. respectiv greșita interpretare și aplicare a legii, Curtea constată neîntemeiat recursul.

Potrivit art. 53 din Legea 19/2000, au dreptul la pensie de invaliditate asigurații care și-au pierdut total sau cel puțin J din capacitatea de muncă ca urmare a accidentelor de muncă, bolilor profesionale și tuberculozei, bolilor obișnuite și accidentelor care nu au legătură cu munca.

Potrivit art. 54 din același act normativ, în raport cu cerințele locului de muncă și cu gradul de reducere a capacității de muncă, invaliditatea este: de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă, a capacității de autoservire, de autoconducție sau de orientare spațială, invalidul necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea unei persoane; de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce și de a se orienta spațial, fără ajutorul altei persoane; de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puțin J din capacitatea de muncă, invalidul putând să presteze o activitate profesională.

Aceste dispoziții legale nu impun ca persoana invalidă să presteze o activitate profesională doar în proporția capacității de muncă păstrate și, mai mult, art. 94 din Legea 19/2000 prevede că pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor, și pensionarii de invaliditate gr. III.

Așadar, nu numai că legea nu condiționează cumulul pensiei cu veniturile dintr-o activitate profesională, ci prevede expres că un astfel de cumul este permis, indiferent de nivelul veniturilor.

De urmare, instanța de fond a interpretat și aplicat corect legea, dispunând admiterea contestației și anularea deciziei nr. 31 din 16.01.2009 emisă de intimată, cu repunerea în drepturile de pensie începând cu 1.11.2008 și, totodată, a anulat actele de executare.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 al. 1. pr. civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul intimatei Casa Județeană de Pensii

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii S, împotriva sentinței nr. 1166 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.2

Jud.fond:;

13.11.2009

Președinte:Mitrea Muntean Daniela
Judecători:Mitrea Muntean Daniela, Sas Laura, Bratu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație la executare. Decizia 1227/2009. Curtea de Apel Suceava