Contestație la executare. Decizia 1884/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 1884
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii P, cu sediul în P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.1061 din 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în Câmpina,-, -.B,.3,.12, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns recurenta-intimată reprezentată de consilier juridic, lipsind intimatul-contestator.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Consilie juridic având cuvântul arată, la solicitarea instanței, că are cunoștință de împrejurarea că sentința pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Prahovaa rămas irevocabilă, recursul fiind soluționat la data de 30.09.2009 chiar dacă prin motivele de recurs s-a făcut mențiunea că până la data de 19.05.2009 nu avea cunoștință de această situație.
În continuare, a vând cuvântul, arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-intimată solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
Susține, în esență, că la momentul judecării pe decizia de debit, recurenta încetat de bună-voie executarea silită pornită împotriva intimatului-contestator, astfel că în mod greșit instanța de fond a anulat actele de executare atâta timp cât fusese încetată executarea.
URTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.337/105/27.01.2009, contestatorul a chemat în judecată pe intimata Casa Județeana de Pensii P, solicitând ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună suspendarea executării Deciziei nr.-/2008 până la soluționarea definitiva și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului - al aceluiași tribunal privind anularea deciziei sus-arătate și anularea actelor de executare întocmite în baza acestei decizii începând cu somația de plată nr.-/03.12.2008 emisă de intimată.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că în mod nelegal s-a procedat la executarea sa silită prin decizia nr.-/03.10.2008 pentru suma de 23.351 lei cu titlu de pensie încasată necuvenit pentru perioada 01.08.2005-31.05.2008, atât timp cât aceasta decizie a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie, în condițiile în care avea dreptul să cumuleze pensia obținută pentru gradul III de invaliditate cu indemnizația din exercitarea unei funcții de consilier local și, pe care din acest motiv a contestat-o în dosarul civil nr. - aflat pe rolul instanței de judecată.
Intimata a formulat întâmpinare (filele 27-30) prin care a cerut respingerea cererii ca neîntemeiate fiindcă decizia nr.-/03.10.2008 este titlu executoriu împotriva căruia contestatorul a formulat contestație la executare fiind fără relevanță că în această cauză pe baza probatoriilor administrate, prin sentința civilă pronunțată la 12 februarie 2009, Tribunalul Prahovaa admis contestația și a dispus anularea actelor de executare emise în baza nr.-/03.12.2008 câtă vreme la momentul emiterii formelor de executare titlul executoriu nu fusese anulat, producându-și pe deplin efectele juridice.
Contestatorul și-a precizat contestația (fila 23) în sensul că solicită anularea ca nelegală iar nu suspendarea deciziei nr. -/03.10.2008, renunțând expres la acest din urmă capăt de cerere la termenul din 12 februarie 2009.
Prin sentința civilă nr.1061 din 19 mai 2009 prima instanță a admis în parte contestația și a anulat actele de executare emise în baza somației nr.- din 3 dec.2008, respingând ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Pentru pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență că potrivit deciziei nr.-/03.10.2008, somației nr.-/3.12.2008 și referatului nr.23066/2009, contestatorul a fost obligat să achite intimatei suma de 23351 lei cu titlu de pensie de asigurări sociale încasată necuvenit în perioada 01.08.2005-31.05.2008 datorită cumulării nelegale a pensiei cu venituri din activități profesionale, motiv pentru care s-a procedat la executarea silita a contestatorului constând în emiterea somației sus-menționate, însă urmare anularii deciziei de recuperare a sumei de mai sus, în cadrul dosarului nr- a Tribunalului Prahova, intimata a procedat la suspendarea executării silite până la rămânerea irevocabilă a sentinței pronunțată în dosarul respectiv.
Dispozițiile art.187 din 19/2000 stipulează printre altele că decizia emisă de către intimată privind recuperarea unor sume de bani ce ar fi fost încasate necuvenit de către diferite persoane în calitate de pensionari, constituie titlu executoriu și se execută silit în baza OG 92/2003.
Câtă vreme prin sentința civilă pronunțată la 12.02.2009 în cadrul dosarului nr- al Tribunalului Prahova, a fost anulată această decizie, măsura atrage de drept și anularea actelor de executare emise în baza acesteia, respectiv somația nr.-/03.12.2008.
Totodată, prima instanță a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind suspendarea executării silite în condițiile în care decizia reprezentând titlul executoriu a fost desființată pe cale judiciară.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a exercitat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie(filele 4-7).
Recurenta a susținut că soluția este greșită, anularea actelor de executare silită emise în baza somației nr.-/2008 fiind o măsură de executare, nu poate fi dispusă decât pentru încălcarea condițiilor prevăzute de art.42 alin.2 și art.140 din OG nr.92/2003, respectiv: numărul dosarului de executare, suma pentru care se începe executarea silită, termenul de plată și indicarea consecințelor nerespectării executării silite.
Cum intimatul nu a invocat nici un motiv de nelegalitate a actului de executare, acesta trebuia să își producă efectele fiindcă la data emiterii lui nu exista nicio hotărâre judecătorească prin care să fi fost anulată somația.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în fond respingerea acțiunii privind anularea formelor de executare silită ca neîntemeiată.
Intimatul, fiind legal citat în instanța de recurs, nu s-a înfățișat la judecată și nici nu a depus întâmpinare.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele care succed:
În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că decizia de recuperare nr.- din 3 oct.2008 emisă de intimată a fost anulată pe calea contestației în dosarul civil nr- al Tribunalului Prahova, astfel cum rezultă din referatul nr.23066/19 martie 2009 întocmit de însăși intimata Casa Județeană de Pensii P și depus la fila 31 dosar fond.
Somația nr. -/03.12.2008 emisă în temeiul acestui titlu executoriu a fost anulată de prima instanță în cauza de față tocmai datorită împrejurării că titlul executoriu care constituie fundamentul său, a fost desființat fiind fără relevanță că acest act de executare respectă condițiile de formă ale art. art.42 alin.2 și art.140 din OG nr.92/2003 pe de o parte, iar pe de alta, că la momentul emiterii sale, titlul executoriu era în ființă.
Esențial pentru actele de executare silită este ca acestea să fie emise în baza și pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor unor titluri executorii valabil întocmite, ori câtă vreme instanța de judecată, în exercițiul controlului de legalitate și temeinicie al unui asemenea titlu executor, a dispus anularea titlului executoriu, formele de executare întemeiate pe un act constatat nul, sunt de asemenea nule.
Pentru considerentele care preced, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică sub toate aspectele astfel că nu se impune reformarea sa, recursul exercitat de recurentă urmând a fi respins ca nefondat, în conformitate cu art.312 cod pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii P, cu sediul în P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.1061 din 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în Câmpina,-, -.B,.3,.12, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
--- - - - - --- -
Grefier
Fiind în concediu fără plată
semnează prim-grefier
/VS
4ex./19 nov.2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr