Contestație privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia 895/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 895/
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Ligia Vîlcu
JUDECĂTOR 3: Camelia Juravschi
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B împotriva sentinței civile nr. 394/5.03.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimatul contestator, lipsă fiind recurenta intimată Casa Județeană de Pensii B.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și în baza art 150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul la dezbateri.
Intimatul contestator solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate la fond ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă 394/2009, Tribunalul Brașova dispus următoarele:
A admis în parte contestația astfel cum a fost precizată de contestatorul, domiciliat în com., nr. 233, jud. B, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în mun. B,- A și, în consecință:
A anulat decizia nr. 4/14.01.2009 privind recuperarea sumei de 5.159 lei cu titlu de drepturi de pensie plătite fără temei legal în perioada 01.08.2007 - 30.04.2008, emisă de intimată.
A dispus restituirea sumelor de bani reținute din pensia contestatorului în temeiul deciziei mai sus anulate.
A respins restul pretențiilor contestatorului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că,
Contestatorul este beneficiarul deciziei nr. -/05.06.2002 privind stabilirea pensiei de invaliditate, acesta fiind încadrat în gradul 2 de invaliditate (fila nr. 38).
Prin decizia nr.693/26.06.2008 intimata Casa Județeană De Pensii Bad ispus suspendarea plății pensiei în favoarea contestatorului, începând cu data de 01.08.2007 și recuperarea sumei de 6.453 lei reprezentând pensie plătită în perioada 01.08.2007 - 30.06.2008, potrivit art. 187 din Legea nr. 19/2000 (fila nr. 3).
În motivarea acestei decizii se arată că potrivit adeverinței CAS nr. 38216/09.05.2008 contestatorul, beneficiar al pensiei de invaliditate, a cumulat venituri din pensie cu salariul. Aceste venituri suplimentare provin din îndemnizația stabilită în condițiile art. 51 alin. 5 din Legea nr. 215/2001, indemnizație încasată de contestator în calitatea sa de consilier local pentru participarea la ședințele consiliului local și ale comisiei de specialitate și nu reprezintă venituri salariale, după cum rezultă din adeverința nr. 1847/16.07.2008 emisă de Primăria Comunei (fila nr. 6).
Este adevărat că potrivit art. 54 lit. b) din Legea nr. 19/2000, de gradul II de invaliditate se caracterizează prin pierderea totală a capacității de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce și de a se orienta spațial, fără ajutorul altei persoane iar potrivit art. 94 alin. 1 lit. d) din același act normativ, pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective pensionarii de invaliditate de gradul III, ceea ce ar însemna, într-o interpretareper a contrario,că pensionarii de invaliditate de grad II nu ar putea cumula astfel de venituri cu pensia.
Pe de altă parte, în art. 5 alin. 1 pct. I și II din aceeași lege, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2003, se prevede că "în sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:
persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă și funcționarii publici;
II. persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct. I".
Coroborarea acestor dispoziții din legea menționată nu poate justifica însă excluderea automată de la beneficiul cumulului pensiei de invaliditate de grad II cu indemnizația de ședință pentru aleșii locali, reglementată prin art. 34 din Legea nr. 393/2004, câtă vreme natura juridică a unei atari indemnizații nu justifică încadrarea ei într-o remunerație sau alt venit cu caracter permanent, susceptibil a se constitui în cumul împreună cu pensia anticipată sau cu pensia anticipată parțială.
Îndemnizația de ședință, în înțelesul firesc ce poate fi dat dispozițiilor din textul de lege menționat, nu poate avea altă semnificație decât aceea a unei remunerații ocazionale, nepermanentă, calitatea de consilier local neputând fi asimilată cu o activitate profesională. Activitatea consilierului local nu se desfășoară în urma încheierii unui contract de muncă, a unui contract civil sau a unui contract de drept public.
Astfel, prin decizia nr. 16/18.02.2008 pronunțată de admițându-se recursul în interesul legii în dosar nr. 72/2007, s-a statuat, în sensul că:
Dispozițiile art. 5 alin. 1 pct. II, art. 94 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, modificată și completată, se interpretează în sensul că:
Persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul II anticipată cu indemnizația corespunzătoare funcției elective.
Potrivit art. 329 alin. 3 Codul d e procedură civilă, această decizie este obligatorie pentru instanțe, motiv pentru care, în speță, contestatorul, în calitatea sa de consilier local, putea cumula pensia de invaliditate de gradul II cu îndemnizația la care avea dreptul pe durata îndeplinirii funcției elective.
În consecință, decizia de debit nr. 4/14.01.2009 emisă de intimată este nelegală
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Casa Județeană de Pensii B, în termen, motivat.
În motivele de recurs se susține că instanța a interpretat în mod eronat prevederile L 19/2000, chiar și ale deciziei 54/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Intimatul este beneficiar al pensiei de invaliditate gr. II și nu se regăsește în niciuna dintre situațiile în care poate cumula pensia cu alte venituri.
Analizând recursul formulat, instanța constată că este neîntemeiat.
Deși se susține că instanța de fond a interpretat greșit recursul în interesul legii promovat de Înalta Curte de Casație și Justiție pe această problemă de drept, nu se exemplifică în ce a constat această greșeală a instanței.
În speță este vorba de respectarea deciziei nr. 16/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și nu de decizia nr. 54/2007 pronunțată tot de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.
Decizia 16/2008 a fost corect reprodusă și aplicată de instanța de fond, soluția instanței de fond bazându-se pe interpretarea dispozițiilor legale ce au făcut obiectul acestei decizii în interesul legii - art. 5 alin. 1 pct.II și art. 94 alin. 1, lit d Legea 19/2000 - spre deosebire de decizia nr. 54/2007 de recurs în interesul legii care privește dezlegarea altor chestiuni de drept respectiv art. 92 alin 1 lit. b Legea 19/2000 și concluzionează că " personalul alea în funcții de consilieri locali pot cumula pensia anticipată, respectiv pensia anticipată parțială, cu indemnizația prevăzută de dispozițiile art. 34 Legea 393/2004 cu modificări ulterioare.
În prezenta cauză nu este vorba de cumulul dintre pensia anticipată și indemnizația de consilier local, așadar recurenta este cea care a înțeles greșit dispozițiile deciziei 16/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție aplicată corect în speță.
În baza art. 3041Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin 1 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat și va menține sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 394/2009 a Tribunalului Brașov pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red AP 9.07.2009
Dact AG 9.07.2009/ 2 ex
Jud fond /
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Ligia Vîlcu, Camelia Juravschi