Contestație privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia 922/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 922
Ședința publică de la 08 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier -a -
Pe rol, judecarea recursului formulat de intimata AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ D, împotriva sentinței nr. 3149 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatoarea, având ca obiect contestație privind alte drepturi de asigurări sociale.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata contestatoare, asistată de avocat, lipsind recurenta intimată
AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimata contestatoare, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefundat, menținerea sentinței ca temeinică și legală; a depus concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față
Prin sentința nr. 3149 din 19 octombrie 2009 Tribunalul Dolj, a admis contestația formulată de contestatoarea, in contradictoriu cu intimata AJOFM
A anulat decizia nr. 858/27.05.2009 si a exonerat contestatoarea de plată.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că prin decizia de imputare nr. 858/27.05.2009 intimata AJOFM Das tabilit în sarcina contestatoarei un debit în cuantum de 792 lei, cu titlu de indemnizație de șomaj aferentă perioadei 31.08.2008-31.10.2008, având în vedere că începând cu data de 23.06.2009 aceasta a fost aleasă consilier, neputând cumula indemnizația de șomaj cu cea de consilier.
S-a reținut că activitatea consilierului local se realizează în baza unui mandat rezultat din alegeri si nu reprezintă o activitate profesională, între consiliul local și consilier neexistând raporturi de muncă.
Totodată, indemnizația de ședință la care au dreptul consilierii locali, conform dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 393/2004 nu este o retribuție cu caracter salarial, ci se acordă proporțional cu numărul de ședințe la care consilierul a participat, fiind ocazională și nepermanentă.
Dat fiind că ndemnizația de șomaj este, prin definiție, compensație parțială a veniturilor asiguratului ce se acordă ca urmare a pierderii locului de muncă. în condițiile în care activitatea de consilier local nu se desfășoară în baza unui raport de muncă, consilierul local poate cumula indemnizația de șomaj cu indemnizația la care are dreptul pe durata îndeplinirii funcției elective.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal intimata Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței de Muncă D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In acest sens, arată că la data la care contestatoarea a solicitat indemnizația de șomaj avea calitate de consilier local - 23.06.2008, astfel că în mod întemeiat s- emis decizia de imputație nr. 858/27.05.2009.
Potrivit art. 17(1) lit."c" raportat la art. 38(1) lit."c" din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, pot beneficia de acest drept persoanele cărora le- încetat mandatul pentru care au fost numite sau aleșii, de la data încetării mandatului".
Contestatoarei nu-i încetase mandatul de consilier local, astfel că nu îndeplinea condițiilor pentru a primi indemnizația de șomaj, și greșit instanța a reținut că activitatea acesteia nu se desfășoară în baza unui raport de muncă.
In perioada în care se exercita o funcție electivă se plătește contribuția la bugetul asigurărilor de șomaj și conform art. 19 lit."c" din Legea nr. 76/2002, aceste persoane sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii, astfel că această calitate de asigurat este incompatibilă cu cea de șomer indemnizabil.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii contestației și menținerea ca legală și temeinică a decizii de imputație nr. 858/27.05.2009 emisă de recurentă.
Prin întâmpinare, contestatoarea a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Recursul se respinge.
Din examinarea sentinței, prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și potrivit art. 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată că acestea nu pot fi primite, neputându-se încadra în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, care să atragă casarea sau modificarea sentinței.
Astfel, nu sunt întemeiate criticile recurentei pârâte în condițiile în care instanța a apreciat judicios că intimata contestatoare nu a desfășurat activitate profesională și nici nu s-a aflat în raporturi de muncă cu angajatorul său, și sub acest aspect amintit decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 54/2007, pronunțată în soluționarea unui recurs în înțelesul legii și care este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 cod procedură civilă.
Dispozițiile art. 17 din Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, care se referă la încetarea mandatului pentru care au fost numiți sau aleși, are în vedere alte funcții elective și pentru care se obțin venituri permanente și nu ocazional, ca în situația intimatei contestatoare.
In aceste condiții, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 38 lit."c" din lege, care reglementează data de la care se acordă indemnizația de șomaj persoanelor prevăzute la art. 17.
Chiar dacă, potrivit art. 19 din Legea nr. 76/2002, în sistemul asigurărilor pentru șomaj sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, pentru aceleași aspecte deja expuse, nu se poate reține că aceste dispoziții sunt aplicabile în situația intimatei contestatoare.
Situația acesteia este similară cu cea reținută prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 54/2007, prin care, fiind admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și prin care s-a statuat că "persoanele alese în funcții de consilieri locali, pot cumula pensia anticipată, respectiv pensia anticipată parțială, cu indemnizația prevăzută de dispozițiile art. 34 din Legea nr. 393/2004, cu modificările și completările ulterioare".
Obținerea în mod ocazional de către aleșii locali 2-3 indemnizații lunare nu poate fi asimilată cu realizarea unui venit susceptibil a determina suspendarea plății pensiei în sensul prevederilor art. 92 alin. 1 lit."b" din Legea nr. 19/2000, astfel că în mod corespunzător nu se poate reține că indemnizația de șomaj a fost încasată necuvenit și că se impune recuperarea acesteia.
Nici celelalte critici nu sunt întemeiate, astfel că în temeiul art. 312 cod procedură civilă, recursul se va respinge și se va menține sentința, ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de intimata AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ D, împotriva sentinței nr. 3149 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatoarea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, -a - |
Red. Jud.
2 ex/CO/25.02.2010
fond:
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Ioana Bodri, Marian Lungu