Contestație privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia 9520/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Asigurări sociale -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 9520

Ședința publică de la 03 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Pascu judecător

- - - - judecător

- - - - judecător

Grefier -

XXX

Pe rol judecarea recursului declarat de contestator, împotriva sentinței civile nr. 1617/08.09.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii M și Guvernul României, având ca obiect având ca obiect contestație privind alte drepturi de asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul, lipsind intimații Casa Județeană de Pensii D și Guvernul României.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea întâmpinării de către intimați.

Se comunică copia întâmpinării recurentului contestatorului, acesta învederând că nu solicită termen pentru observare.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.

Contestator, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, conform motivelor formulate în scris, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. 1617/08 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtelor Casa Județeană de Pensii M, și Guvernul României.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele.

Prin acțiunea înregistrată la 26 mai 2008 reclamantul a chemat în judecată pârâții Casa Județeană de Pensii și Guvernul României, pentru a fi obligate să-i restituie suma de 32 lei reprezentând contribuție pentru asigurări sociale și impozit, sumă reținută pe cupoanele de pensie în perioada 2007- mai 2008.

În motivarea acțiunii, a arăta că începând cu luna 2007 Casa Județeană de Pensii a reținut pe cupoanele de pensie sume de bani pentru CAS și impozit.

A solicitat relații de la pârâtă referitor la reținerile făcute pe cuponul de pensie, însă nu a primit nici un răspuns, reclamantul susținând că pensia nu este impozabilă și că reținerile sunt nelegale.

Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive.

A motivat că potrivit disp. art.102(1)din Constituția României, Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe a țării, și exercită conducerea generală a Administratei Publice.

Guvernului României ca autoritate publică a puterii executive sunt prevăzute și în Legea 90/2001, însă reclamantul nu a arătat care sunt drepturile subiective prevăzute de lege și în ce mod acestea au fost vătămate de către Guvern.

Prin întâmpinarea formulată de Casa Județeană de Pensii, a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că, lunar orice plătitor de venituri din pensii are obligația de a calcula impozitul aferent și de al vira la bugetul de stat.

Venitul lunar impozabil din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a unei sume neimpozabile lunare de 1.000 lei, însă reclamantul având o pensie de 1016 lei i se reține în mod corect și legal un impozit de 2 lei.

De asemenea și contribuția de sănătate se reține din veniturile din pensii sub forma unei cote de 6,5%, conform art.257(2) lit. f) din Legea 95/2006.

Pentru a face dovada susținerilor din acțiune, reclamantul a depus la dosarul cauzei acte.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.

Reclamantul beneficiază de pensie lunară de 1016 lei, însă având în vedere că aceste venituri depășesc suma de 1.000 lei neimpozabilă, pârâta Casa Județeană de Pensii, în mod corect a calculat și reținut atât impozitul pe venit cât și contribuția pentru asigurările de sănătate.

Conform disp. art.41 lit. e) din Legea 571/2003- Codul Fiscal, categorii de venituri suspuse impozitului pe venit, privesc și veniturile din pensii dacă acestea depășesc suma de 1.000 lei, ce reprezintă venit neimpozabil.

Conform disp. art.257 alin.1din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, care se stabilește sub forma unei cote de 6,5 %. Această cotă se aplică și asupra veniturilor din pensiile care depășesc limita supusă impozitului pe venit.

Având în vedere că reclamantul încasează un venit din pensie ce depășește suma de 1.000 lei, pârâta Casa Județeană de Pensii, în mod corect a calculat și reținut sumele de bani reprezentând impozit pe venit și contribuția pentru asigurări de sănătate.

Instanța reține că Guvernul Românei nu are atribuții în ceea ce privește calcularea și reținerea impozitului pe venit și a contribuțiilor pentru asigurări de sănătate.

Potrivit disp. art.1 (1) din Legea 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului Românie și a ministerelor, Guvernul este autoritatea publică a puterii executive și are rolul de a asigura funcționarea echilibrată și dezvoltarea sistemului național economic și social.

Față de faptul că pârâta Casa Județeană de Pensii a calculat și reținut în mod legal din pensia reclamantului impozitul pe venit și contribuția pentru asigurări de sănătate, instanța constată că acțiunea reclamantului este neîntemeiată și va fi respinsă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul, arătând, în esență, că nu contestă modul de calcul al sumelor ce i-au fost reținute ci înțelege să critice legea care dispune obligarea pensionarilor la plata impozitului și a contribuției la asigurările de sănătate (deși acestea au fost reținute și în perioada în care a lucrat) și modul de aplicare a acesteia.

Contestatorul a menționat că a ieșit la pensie în perioada cât era în vigoare legea nr. 3/1977, astfel că nu îi sunt aplicabile dispozițiile legii nr. 571/2003, legii nr. 95/2006 și nici lega nr. 19/2006.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a Guvernului României, se susține că acesta are calitate, dat fiind că acesta nu este un organism plasat în afara societății civile ci are inițiativă legislativă, adoptă acte normative și asigură derularea operațiunilor tehnice aferente actelor de guvernare.

Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată recursul nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente.

În mod corect s-a stabilit de către instanța de fond că Guvernul României nu are calitate procesuală pasivă, dată fiind natura litigiului dedus judecății precum și împrejurarea că acesta nu are atribuții în ceea ce privește calcularea și reținerea impozitului pe venit și a contribuțiilor pentru asigurări sociale.

De altfel, însuși recurentul învederează că nu înțelege să conteste aceste ultime aspecte iar celelalte critici referitoare la calitatea actelor normative emise de guvern, exced prezentului cadru procesual, fapt pentru care nu vor fi analizate.

Referitor la criticile ce vizează neretroactivitatea legii, Curtea reține că, așa cum susține însuși contestatorul, reținerea impozitului și a contribuției pentru asigurări de sănătate a început în luna 2007,dupăintrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind noul sistem public de pensii și art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Prin urmare, nu se poate susține că, în cauză, s-a făcut o aplicare retroactivă a legilor susmenționate, art. 68 din acest ultim act normativ invocat, definind noțiunea de venituri din pensii ce se impozitează conform art. 41 lit. e din lege, ca fiind sumele primite ca pensii de la fondurile înființate din contribuțiile sociale obligatorii făcute către un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative și cele finanțate de la bugetul de stat, fără a se face distincție în funcție de data la care s-a născut dreptul la pensie.

Față de cele arătate anterior, date fiind dispozițiile art. 312 rap. la art.304/1 cod pr. civ. și întrucât în cauză nu există motive de ordine publică ce ar putea fi invocate și din oficiu, conform art. 306 alin. 2 cod. pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurentul domiciliat în com., sat., jud. împotriva sentinței nr. 1617/8 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în contradictoriu cu intimații intimata Casa Județeană de Pensii M cu sediul în Dr. T S, Bulevardul I, nr. 3, jud. M și Guvernul României cu sediul în B, sector I, nr. 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 2008

PREȘEDINTE: Mariana Pascu

- -

JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu

- -

JUDECĂTOR 3: Ligia Epure

- -

Grefier,

red. jud. /2 ex./ 20 2008

jud. fond,

04 2008

Președinte:Mariana Pascu
Judecători:Mariana Pascu, Carmen Tomescu, Ligia Epure

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia 9520/2008. Curtea de Apel Craiova